Doi magarusi, doi struti si un cerb, care se izbeste cu coarnele de gardul tarcului in care e inchis, au mai ramas la Gradina Zoologica Onesti. Miercuri, 10 septembrie, doi tigri si doi lei au plecat in Rezervatia naturala Lionsrock, in Africa de Sud, prin intermediul Fundatiei Vier Pfoten. Tigrii Tanno si Tina, adusi la Onesti in 2003 de la Gradina Zoologica din Calarasi, leoaica Madona (adusa de la Gradina Zoologica din Radauti) si fiul ei, Bobby (nascut aici, in captivitate), au alcatuit cel de-al doilea grup de feline transferate la Lionsrock de la Onesti. Fundatia implicata a transferat din Romania 35 lei si 3 tigri, rezervatia din Africa de Sud avand o suprafata de 1242 de hectare. “Acolo, aceste feline au posibilitatea sa traiasca potrivit necesitatilor speciei, sub permanenta supraveghere a doua echipe de ingrijitori si medici veterinari. Dupa o escala la Zurich, animalele ajung cu un avion cargo in Johannesburg”, a declarat Anca Negoiescu, Fundatia “Vier Pfoten”. Ea a mai mentionat: “Aceasta preluare marcheaza inchiderea Gradinii Zoologice din Onesti, care nu avea autorizatie de functionare din 2007.”
Tristetea a caracterizat atmosfera in care a avut loc organizarea acestui transport, ultimul, de la gradina zoologica amplasata pe malul raului Trotus. “Cand va mai avea Onestiul lei si tigri, pentru a bucura vizitatorii de toate varstele?” sau “cand va fi renovata si compartimentata actuala gradina zoologica, pentru a indeplini normele europene de gazduire a animalelor salbatice, daca Primaria Onesti nu are bani pentru realizarea acestui lucru?” erau cateva din intrebarile ingrijitorilor. Angajatii acestei gradini isi amintesc ca “Onestiul a fost adevaratul oras salvator al acestor feline, aduse aici deoarece la Radauti si Calarasi nu se gasea mancare pentru ele!” Anca Negoiescu a mentionat ca “din 26 de gradini zoologice care mai exista in Romania, 5 nu au autorizatie de functionare, din cauza imposibilitatii de a asigura standarde minime de adapostire. La finalizarea reamenajarii Gradinii Zoologice Onesti, a largirii spatiilor acesteia, vor putea fi aduse feline, cu siguranta nu aceleasi care au fost!” Medicul veterinar Victor Popescu s-a despartit de cunostinte vechi: “Felinele care au plecat acum spre Africa de Sud au fost dintre cei mai vechi locatari ai acestei gradini”.
Ion Moraru