(De) catva timp, in holul Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” au fost expuse, pentru iubitorii de arta si de Onesti, 20 de lucrari (machete) apartinand artistului Eremia Grigorescu (1931 – 2001). Contemplandu-le, am revazut mental vernisajul primei sale expozitii, prin anii 70, la care maestrul si-a dorit in mod expres ca eu sa fiu prezentatorul exponatelor. Nu era un lucru prea usor, dat fiind ca nu am mai fost intr-un asemenea “rol”, nu aveam cunostinte in domeniu si, in plus, urmau sa fie prezenti in imensul hol al Casei de Cultura din Onesti inalti reprezentanti ai organizatiilor locale de partid si obstesti, asa incat trebuia sa imi controlez bine discursul. Eram pe punctul sa refuz, pierzandu-mi astfel un bun prieten, dar sculptorul a gasit solutia. Cateva zile succesive am analizat impreuna fiecare exponat in parte, autorul evidentiindu-mi elemente pe care nu le observasem sau carora nu le dadusem suficienta importanta. Chiar in timpul prezentarii a parcurs traseul in pas cu mine, aratandu-mi mut dar imperios, unele caracteristici ale machetelor care meritau sa fie facute cunoscute, interpretate si valorificate de asistenta.
Privesc acum creatiile din expozitia actuala. Unele au devenit monumente impozante, cunoscute in toata lumea: “Voievodul”, “Nadia Comaneci la Montreal”, “In amintirea eroilor” (acesta fiind plasat la iesirea din Caiuti catre Pralea) – doua elemente, o casca si o cruce sugerand mai mult decat ne-ar putea lamuri istorii intregi. Alte machete isi asteapta consacrarea.
 |  |  |
Edilii de la Targu Ocna, de pilda (si ma refer in primul rand la minunatul om de inima si de actiune Stefan Silochi, primarul orasului), ar putea fi interesati de un posibil monument amplasabil la intrarea in localitate. Cu admirabilul simt al simetriei si proportionarii, Eremia Grigorescu si-a imaginat un T urias, cu o imensa fereastra ovala avand in partea de jos o gura de mina, cu insemnele “norocului bun” deasupra. Chiar si depasind viteza legala, turistului ii ajunge o singura secunda pentru a recepta informatii esentiale. Nu acelasi lucru se poate spune despre monumentul dedicat intrarii in Onesti, ce reprezinta un stalp de inalta tensiune pe care este aplicata o retorta. Mai potrivit ar fi proiectul “Energii” – o palma ce stapaneste un atom bine schitat. Cea mai valoroasa piesa se pare a fi “Acasa la Oedip”: un pian urias serveste drept soclu pentru o vioara stilizata si o mana gata sa alunece pe clape. Automat iti vin in minte cuvintele genialului muzician George Enescu:”Mi-am servit tara cu armele mele: pana, vioara, bagheta!” De valoare apropiata ni se pare desigur “Enescu”, avand ca semnificative coordonate lira, sageata spre azur si chipul uman. Pitoreasca si sugestiva este “Fruct”, o carte deschisa in armonios evantai. Grupul “Poveste” deschide calea experimentala a lui Eremia Grigorescu spre arta non-figurativa. Linia ondulata poate sugera o fermecatoare idila sau succesiunea generatiilor, implicand o valoroasa acumulare de intelepciune. Incifrarea mi se pare excesiva in “Mesterul Manole”. Ceva mai ingaduitor ca perceptie este “Ochiul”. Cateva piese reclama ameliorari (imposibile acum). In “Hora Unirii”, sase nemuritori, figurati ca X-uri (veacurile) ridica deasupra capetelor o roata uriasa, nefunctionabila pentru ca este dotata cu mai multe tipuri de angrenaje (ce reprezinta probabil eterogenitatea romanilor care trebuiau adusi la acelasi numitor).
Ca mai toti artistii epocii comuniste si Eremia Grigorescu sufera de ororile ideologiei. Este greu de explicat de ce un crab urias poarta denumirea “Soarele muncii”, in vreme ce un romb cu ochi bulbucati devine strasnica “Santinela”. In fine, exista si lucruri cu slaba incarcatura estetica, de o dezarmanta simplitate precum “Traditie” sau “Poarta soarelui”. Mai mult ca sigur Eremia Grigorescu nu ar fi expus aceste piese (machete)! Nici “Infratire” (ce infatiseaza un otelar si o taranca spate in spate, sprijinind o roata uriasa) sau “Memorii” (ambele comandate de mai – marii locali ai “epocii de aur!”) Ar fi avut soarta “Sondorului” – monument (un “monstru” de 3 – 4 metri, masiv), ce se afla in curtea Colegiului Tehnic “Petru Poni”, mutat din fata cladirii si de aici in fundul curtii, de unde intr-o buna dimineata a disparut pentru totdeauna!
Il revad pe nepretuitul Eremia Grigorescu mahnit ca la Belci “canotorul” sau a ramas fara lac, cu crestetul descoperit pe un ger napraznic la slujba de sfintire a Monumentului “Voievodul” , necajit ca iar au disparut doua – trei bile de la “Fantana Mioritei” din Parcul Municipal… Il revad si lucrand cu frenezie la, poate cea mai realizata opera a sa- “Eminescu”, ce strajuie azi Bulevardul Oituz din Onesti. Eremia Grigorescu – un om care a stiut sa sfinteasca locul prin care a trecut.
Prof. Aristotel Pilipauteanu 
#1 : 19/11/2017, 05:53
