Versurile semnate de Floarea Iordache izvorasc dintr-o intreaga experienta de viata. O jumatate de secol, ea a trait alaturi de un fin intelectual, profesorul de filosofie si iubitorul de carte buna, Tiberiu Iordache. O convietuire generatoare de mediu propice pentru inalte trairi sentimentale si spirituale. Pe de alta parte, meseria de dascal i-a prilejuit cunoasterea a mii de caractere, ipostaze, situatii.
Floarea Iordache scrie o poezie simpla, ostentativ ferita de alegorii si metafore, convinsa fiind ca discursul direct reprezinta cea mai eficienta modalitate de comunicare. Ofera lumii o suita de respirari, accelerate sau molcome, in functie de starile consumate. Viziune, meditatie, joc, speranta, cautare sunt cateva dintre coordonatele scriiturii prin intermediul careia Floarea Iordache bate la poarta inflorita cu iubire de frumos a semenilor sai. (A.P.)
La bilantul sfarsitului
La bilantul sfarsitului,
Pot spune multe, desi e prea tarziu
Incerc macar acum, sa spun
ce n-am spus pana acum…
Eu te-am iubit in felul meu,
Te-am respectat cat am putut,
Nu stiu de ce n-am spus mai demult
Nu stiu ce m-a retinut…
Poate timiditatea, ingamfarea sau nu stiu ce?
Dar te-am iubit cat am putut…
Ai fost bine intentionata,
De fiecare data tu ai avut dreptate
N-am inteles acest lucru decat prea tarziu.
Ma caut peste tot
Ma caut in copilaria mea,
In campurile inverzite, cu flori multe,
In jocurile noastre de copii,
Si-n focurile de tabara purpurii,
Dar nu ma regasesc.
Cand ziua pleaca si vine noaptea,
Ma plimb in noptile senine
Pana in zori de zi
Si nu ma gasesc nicaieri…?
Unde sa ma mai caut?
Am obosit de atata cautare,
De ce sunt eu vinovata ca nu ma gasesc,
Desi eu traiesc?
Duhul Sfant
Dumnezeu este in cer
L-am vazut intr-o noapte,
Atunci cand cerul s-a deschis
Mi-a vorbit in soapta.
Mi-a spus cu voce stinsa
“Te am in grija mea!
Asculta tot ce ti se spune
Eu te apar si te cred.
Sa ma slujesti cu credinta,
Viata merge inainte
Timpul n-a venit pentru tine,
Bucura-te de timpul ramas!”
Iarna la Slanic
M-am intalnit cu iarna la Slanic,
Era la fel ca-n fiecare an,
Zapada alba, stralucitoare si pufoasa,
Am inteles ca m-a chemat sa ma joc cu ea,
Sa ma joc cu fulgul alb de nea,
Care plutea usor peste tot,
Formand un covor argintiu de nea…
Si deodata m-am oprit.
Fulgul de nea a disparut,
Peste tot era numai zapada
alba, stralucitoare si pufoasa! Prof. Floarea Iordache, Onesti
