Dupa cum a declarat in cadrul unei conferinte de presa dr. Oana Secara, manager al Spitalului Municipal “Sfantul Ierarh Dr. Luca” Onesti, “in urma vizitei de acreditare a unei comisii formate din 5 evaluatori, ce a avut loc intre 26-29 octombrie, dupa ce au fost verificate toate sectiile dar si activitatea medicala ce se desfasoara aici, in proiectul de raport de evaluare care s-a intocmit cu acest prilej se arata ca sunt indeplinite peste 90 la suta din cerintele pentru obtinerea acreditarii spitalului onestean. Raportul final se va face dupa analiza intregii vizite dar aceasta este o veste buna pentru Spitalul Municipal Onesti, tutelat de Primaria municipiului, ce a fost adus la un stand initial de acreditare. Urmeaza o perioada de monitorizare din partea Autoritatii Nationale de Management in Sanatate dar din acest punct Spitalul Municipal Onesti trebuie ca sa creasca!” Managerul acestei mari institutii medicale de pe Valea Trotusului a mentionat ca “vestea acreditarii, desi este preliminara, este o veste buna” si a prezentat lucrarile ce au fost efectuate pentru pentru obtinerea acestui succes. “Finalul anului 2013 este cel in care «am pus pe picioare» laboratoarele de analize medicale iar in 2014 si 2015 am avut in vedere toate cerintele pentru obtinerea acreditarii. Ne-am ocupat de modernizarea unor sectii ce aveau o reabilitare medie (Psihiatrie, Boli Infectioase, Balneofizioterapie, Sterilizare). Am facut lucrari la Blocul Alimentar iar la Maternitate am realizat modernizarea parterului, a etajului 1 si a altor spatii cu fonduri proprii si prin sprijinul Consiliului Local Onesti. Toate celelalte sectii au intrat in proces de igienizare generala, s-a inlocuit mobilierul, s- au facut dotari noi. Totul pentru a crea pentru pacientii spitalului atmosfera de acasa, acest lucru fiind foarte important pentru psihologia pacientilor. De asemenea, s-au facut modernizari si la sistemul de alarmare la pat, s-au creat facilitati pentru persoanele cu dizabilitati. Chiar si tehnica de calcul a necesitat o modernizare, in anul 2014 fiind informatizat Spitalul Municipal”, a declarat dr. Oana Secara. Directorul de ingrijiri medicale Sorin Rosca a adus “cifre concrete” pentru a evidentia efortul facut ca acreditarea spitalului onestean sa devina realitate. El a mentionat: “Au fost achizitionate 100 de paturi noi, 50 de televizoare, 50 de frigidere, masini pentru spalat vase, ploscare, mai multe carucioare pentru transportul lenjeriei, targi. Am schimbat pavimentul, s-au amenajat vestiare noi, s-au inlocuit filtrele de purificare a aerului la salile de operatii. A fost un volum de munca urias dar datorita sudarii colectivului am reusit ca sa aducem la un stand normal totul. De asemenea, s-a schimbat fatada Spitalului Municipal Onesti, fiind la jumatatea executarii acestei lucrari”. Dr. Coman Raluca, ce s-a ocupat de cele mai multe detalii pentru acreditare in aceasta perioada, a mentionat: “A fost o munca frumoasa, «titanica» dar greul de abia acum incepe, ne obliga si ne motiveaza”. Directorul economic- financiar al Spitalului Municipal Onesti, Geanina Inculet, a declarat: “Cu partenerii din Consiliul Local gasesti in continuu solutii. A fost o perioada efervescenta, am muncit foarte mult la Planul de Investitii. Am fost o echipa si ne-am sprijinit reciproc si am pus la punct multe probleme. Bugetul de investitii a fost destul de darnic in anul acesta, facand posibile diverse achizitii: aparate de ventilatie mecanica, artroscop, defribrilatoare. S-a modernizat sistemul de ventilatie de la bucatarie, au fost achizitionate masini universale de curatat, roboti de bucatarie”. Dr. Oana Secara, managerul spitalului onestean a concluzionat: “Toata lumea, toti angajatii s-au mobilizat, au lasat la o parte lucrurile irelevante, pentru acreditare. Principalul beneficiu al acreditarii este ca avem si vom avea spital in comunitatea noastra iar standardele de ingrijire a pacientilor vor fi imbunatatite”.
Spre noi standarde
Vestea acreditarii Spitalului Municipal a fost salutata si de Alexandru Cristea, viceprimar cu atributii de primar al Onestiului, de consilierul local Nicolae Gnatiuc (ce are atributii de viceprimar), de Laurentiu Neghina (fost primar al municipiului), de city managerul Ionut Tenie precum si de consilierul local Vasile Buzdugan, ce este presedintele Consiliului de Administratie al spitalului. Alexandru Cristea a afirmat: “Este un prilej de bucurie sa incununam acest succes, mentionat de Comisia de acreditare in raportul de evaluare si este momentul sa reusim ca sa asiguram servicii de o buna calitate pacientilor. Zeci de spitale au fost inchise in Romania, au fost schimbate normative, cerandu-se noi standarde. Vreau sa-i felicit pe toti cei care «au pus umarul» la obtinerea acreditarii acestei institutii”. Multumiri pentru cei care au depus eforturi deosebite pentru realizarea acestui tel – acreditarea spitalului onestean, a adus si Laurentiu Neghina, fost primar al municipiului Onesti, ce considera “un punct forte”, care continua cu construirea unui nou Compartiment Primire Urgente. Nicolae Gnatiuc, consilier cu atributii de viceprimar a tinut ca sa adauge: “Intr-adevar, este un moment de bucurie pentru noi toti si putem respira cu usurinta pentru ca am primit o veste buna, ca unitatea medicala din Onesti va fi acreditata. Este un proiect sustinut de Consiliul Local si Consiliul Judetean si impreuna am reusit acest lucru pentru toti onestenii dar si pentru cei din imprejurimea municipiului, care apeleaza aici la servicii medicale. Vor urma noi investitii pentru ca actul medical sa fie unul de calitate, pe care pacientii il asteapta. Cu totii trebuie ca sa recunoastem ca activitatea medicala poate fi imbunatatita; poate uneori si atitudinea cadrelor medicale sa fie in concordanta cu asteptarile noastre.” Daca city managerul Onestiului, Ionut Tenie isi doreste ca “Spitalul Municipal sa atinga standarde europene”, consilierul local Vasile Buzdugan (presedinte al Consiliului de Administratie al acestei institutii medicale), a amintit cateva lucruri pe care onestenii nu le stiu: “Din anul 2013 si pana in prezent spitalul a primit sprijin financiar cat nu a primit in ultimii 15 ani! Primaria Onesti a sprijinit cu fonduri financiare controlul medical si tratarea a 200 de copii banuiti ca au fost infectati cu TBC. Desi suma trebuia data de Directia de Sanatate Bacau conducerea primariei onestene a gasit suma de bani pentru acesti copii. De asemenea, dotarea cu aparatura medicala a fost una deosebita. Datorita noilor achizitii, la sectia ORL se pot trata numeroase boli, fara a mai fi nevoiti pacientii sa mai bata drumurile pana la spitalele din Moinesti, Bacau sau din alte localitati”. In aceasta idée, a problemelor medicale ce se pot trata la Spitalul Municipal Onesti, Sorin Rosca, director de ingrijiri medicale, a mentionat: “Spitalul Municipal Onesti se afla in Programul National de Proteze a soldului, avand aparatura adecvata acestor operatii. La Sectia Chirurgie se fac operatii asemeni celor de la mari spitale din tara. Sunt multe realizari deosebite, una fiind si investitia de la sectia de purificare a aerului”. Medicul Adrian Branzaniuc, directorul medical al Spitalului Municipal “Sfantul Ierarh Dr. Luca” Onesti a evidentiat faptul ca “la Onesti se fac multe lucruri la un nivel inalt in privinta artroscopiei iar acum suntem in tratative cu un medic neurochirurg pentru ca si la noi sa se realizeze operatii neurochirurgicale”. Este de remarcat faptul ca la Spitalul Municipal Onesti in prezent se deruleaza doua proiecte in care Consiliul Judetean Bacau in parteneriat cu Consiliul Local Onesti sprijina realizarea unui nou Compartiment Primire Urgente (in foto) si modernizarea a patru sectii medicale. Referitor la acest lucru dr. Oana Secara, manager al spitalului onestean a declarat: “Chiar daca ele nu sunt finalizate, aceste proiecte au cantarit foarte mult in procesul de acreditare”.
Ion Moraru
#2 : 14/12/2015, 16:40
#1 : 10/12/2015, 21:16









