Comuna Helegiu va primi astazi, 4 februarie, diferenta de alimente alocata din rezerva UE.a Peste 300 de locuitori ai comunei bacauane nu si-au primit pachetul de zahar si faina, deoarece listele transmise de Casa de Pensii, DGASPC prin Consiliul Judetean catre Primaria Helegiu au fost incomplete. Oamenii din Helegiu, cu venituri mai mici de 400 de lei si cu drept la alimentele UE, s-au revoltat. O parte au invinovatit primarul pentru aceasta scapare institutionala. Dintr-un total de 1048 de beneficiari, peste 300 au fost omisi (257 de pensionari, 20 de persoane cu handicap si 30 de someri). Institutiile bacauane au plasat vinovatia doar in curtea Primariei Helegiu. Edilul comunei arunca pisica moarta in curtea institutiilor intr-o scrisoare adresata Trustului Desteptarea. aCasa de Pensii considera ca noi am avut tot timpul la dispozitie pentru a corecta erorile, dar nu ne spune ce elemente de control avem pentru a face asa ceva. De unde puteam noi sti ce venituri inregistreaza fiecare cetatean al comunei, din care sa-i selectam pe cei cu venituri sub 400 de lei?a De unde puteam noi sti cate pensii poate avea fiecare persoana sau care ar fi fost cuantumul total al acestora? Probabil, trebuia s-o luam din casa-n casa si sa-i intrebam pe oameni, dar nici asa n-ar fi fost bine, pentru ca veniturile declarate puteau sa nu fie reale”, argumenteaza Mihaela Badic (foto), primar in Helegiu. Primaria Helegiu area doar evidenta persoanelor cu gradul I de handicap, care aua dreptul la asistent personal, angajat al primariei. Sunt persoane care au gradul I de handicap dar care opteaza sa primeasca ei insisi aceasta indemnizatie. aIn acest caz ei primesc indemnizatia prin cuponul de pensie direct,a nu au nicio tangenta cu noi. In aceeasi situatie sunt persoanele cu gradul II si III de handicap, persoane care nu intra in legatura cu noi decat daca au nevoie de ancheta sociala! Deci, cum puteam corecta aceste liste? O iintrebare retorica la care, cu siguranta nu ne poate raspunde nimeni”, a mai spus Mihaela Badic.
Mihaela Badic, prejudiciata la imagine
[ad#stire] Mihaela Badic crede ca institutiile bacauane i-au jucat o festa si ca omiterea de pe liste a peste 300 de localnici din Helegiu a fost doar o sicana menita sa-i aduca deservicii de imagine. “Dar daca tot avem o evidenta a pensiilor si pensionarilor (din moment ce oamenii primesc taloanele) nu poti pretinde ca ti-a ascapata, ca doar n-au fost 2 sau 3, ci peste 300. Situatia a fost intentionata! Imi asum acest prejudiciu de imagine”, a incheiat Badic.