Timp de o luna si jumatate, Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” gazduieste o expozitie cu lucrari realizate de catre micii desenatori de la Clubul Elevilor din Onesti. La vernisajul acestei expozitii au participat profesorii Elena Serbu (director al Bibliotecii), Victor Ciochina (care a vorbit despre istoria imobilului ce gazduieste Clubul Elevilor – o cladire ce a apartinut hatmanului Alecu Aslan), Adriana Olteanu si Elena Beatrice Pasoi (de la Clubul Elevilor, coordonatoare ale cercurilor de design vestimentar si de pictura).
Pe langa faptul ca e prima expozitie de acest gen pe care o prezinta in fata publicului onestean, si ambitiile realizatorilor lucrarilor sunt foarte mari. “Ne-am gandit sa ne facem mai cunoscuti in localitate si am vrut sa aratam ce lucruri deosebite pot fi realizate de catre copii”, ne-a declarat prof. Adriana Olteanu, aratand multitudinea de lucruri frumoase pe care acestia le-au prezentat in aceasta expozitie. Prof. Elena Beatrice Pasoi a mentionat: “Ceea ce e demn de relevat e faptul ca eu doar i-am indrumat pe acesti copii, intre 7 si 12 ani, iar ei s-au intrecut in realizarea de icoane. Pentru ei, a fost o munca impresionanta, lucrand in culori de ulei si pe sticla. Desenul a fost facut cu penita – toc, utilizandu-se tus negru. Folosite in amestec, culorile par vii”.
Cele mai multe exponate le prezinta Bianca Gura, care se evidentiaza prin acuratete si prin grija cu care a lucrat. Prof. Gabriela Calin, “ex-director” al Clubului Copiilor Onesti a participat cu emotie la vernisaj si ne-a marturisit: “Stiam la ce sa ma astept. Sunt cu sufletul alaturi de colectivul didactic al Clubului Elevilor si ma bucur de aceasta frumoasa realizare”.
Ion Moraru








