Reporter: Cum este sa fii in vacanta mare?
Gabriela Fornica Livada: Ma faceti sa rad, care vacanta? Mai bine ma intrebati cum e sa fiu in concediu, vacanta mare este doar pentru elevii nostri.
Rep.: Atunci reformulez, cum este sa fii in concediu?
G.F.L.: In principiu, ar trebui sa fie bine, insa cum sunt doua zile acasa si una la scoala este cam greu sa-mi dau seama. Bine exista si o serie de motive obiective din cauza carora anul acesta nu am mai plecat in vacanta. Baiatul nostru a trecut de examenul de maturitate, de Bac, cu bine si acum ne pregatim de facultate. Vorba vine ca ne pregatim, noi mai mult cu emotiile, baiatul cu examenele propriu-zise. Bine au mai aparut si la scoala ceva probleme. Dupa cum stiti la inceputul lunii iulie au inceput inscrierile la liceu si a fost nevoie ca eu in calitate de director al Scolii “Ghita Mocanu” sa fiu in institutia de invatamant. Asa ca din anumite puncte de vedere vacanta mare nu e chiar vacanta pentru noi, profesorii.
Rep.: Poate suna prozaic, dar ne puteti spune de ce ati ales sa fiti dascal si nu altceva?
G.F.L.: Nu stiu imi vine greu sa va raspund. Totusi trebuie sa va spun din capul locului ca iubesc copiii. Imi place foarte mult sa lucrez cu ei pentru ca nu ma plictisesc. Din punctul meu de vedere, alaturi de copii nu ai sanse sa devii monoton. Satisfactiile pe care le traieste un dascal alaturi de elevii sai sunt unice. In nicio alta meserie nu poti sa le ai. Cum in ultima vreme mi-am pus in birou mai multe citate am sa va spun doar unul dintre ele: aMeseria de dascal le creeaza pe toate celelalte profesiia, autor necunoscut, cel mai probabil din intelepciunea populara. Acum, lasand gluma deoparte, la momentul la care am terminat facultatea, in 1983, nu prea aveai ce alege. Noi, cei care mergeam la facultate, dupa ce absolveam studiile primeam repartitie si ne continuam viata. Am absolvit cursurile Facultatii de Limbi Straine Bucuresti, din dragoste pentru limba spaniola. Evident, ca daca nu mi-ar fi placut sa fiu profesor dupa 1990 as fi optat pentru altceva. Ca profesor e greu, dar frumos in acelasi timp.
Rep.: De cat timp va desfasurati activitatea ca si cadru didactic in invatamantul onestean?
G.F.L.: In 1983 am terminat facultatea si am primit repartitie la Onesti. Pai de 26 de ani impliniti. Iar din 2006 ocup functia de director al acestei institutii de invatamant. Tin minte asta pentru ca la inceputul anului scolar cand am intrat ca si director era un pusti in clasa intai care plangea de mama focului. M-am dus la el si l-am intrebat de ce plange asa cu spor. Mi-a zis ca nu vrea in clasa intai. Atunci i-am spus ca si eu sunt tot in clasa intai si s-a oprit din plans. S-a uitat descumpanit la mine. Cred ca nu intelegea ce vreau sa spun. De atunci am ramas buni prieteni. El este reperul meu atunci cand vreau sa-mi amintesc cati ani am de directorat.
Rep.: Este greu sa fii director la o scoala de prestigiu precum este cea “Ghita Mocanu” din Onesti?
G.F.L.: E destul de greu. Puterile sunt limitate, iar constrangerile din sistem extrem de numeroase. Iti ofera o mica posibilitate de miscare. Ca profesor simti presiunile doar de undeva de sus, ca director sunt presiuni din toate partile. Din partea Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, a colegilor profesori, dar si a parintilor, iar ca sef de institutie trebuie sa-i multumesti pe toti. Trebuie sa te misti cu foarte multa agilitate intre cele trei forte care iti macina nervii.
Rep.: Aveti un sot, un copil, parinti si fiecare isi cer minimul de atentie. In aceste conditii mai aveti timp de viata de familie?
G.F.L.: Nu. Adica nu prea. Dar asta nu e din cauza faptului ca nu as dori acest lucru. Ci pentru ca avem programe diferite. Daca as avea un program doar de dimineata sau doar de dupa-amiaza ar mai fi ceva, dar asa zilele sunt intercalate. As putea spune glumind ca suntem o familie moderna. Vreau sa va precizez ca nu sunt genul de director care este innebunit sa stea de dimineata si pana seara in scoala. Evident, stau daca problemele care apar o cer, insa daca totul se desfasoara conform programului este bine sa nu faci exces.
Rep.: S-a schimbat ceva in relatia cu dascalii acum, de cand sunteti directorul scolii?
G.F.L.: Nu. Si asta pentru ca nu pornesc de la premisa ca toti cei din jurul mei sunt rai. Cum este si firesc, apar si discutii in contradictoriu, dar de regula acest gen de conversatii sunt constructive. Oricum sunt un om selectiv si relatiile de prietenie pe care le aveam inainte de a fi director le am si acum. Iar cei care nu ma suportau inainte si incearca acum sa ma perie nu reusesc pentru ca nu-mi plac ipocritii. Cred ca am capacitatea de a discerne intre aprecierea sincera si magulire.
Rep.: Va numarati printre fericitii directori de scoala care au o scoala destul de moderna. Si totusi ce intentionati sa imbunatatiti pe viitor la institutia de invatamant pe care o conduceti?
[ad#stire] G.F.L.: Scoala ar trebui reabilitata. Si cand zic asta ma refer la faptul ca unitatea de invatamant functioneaza din 1962, motiv pentru care se mai strica unele, altele. Imi amintesc ca nu demult a fost o furtuna puternica. Eram la Clubul Elevilor “Liviu Caraman”. Din fericire, ploaia nu a durat mult, dar cand am intrat in clase am ramas uimiti. Din cauza stoleriei imbatranite apa a intrat in clase, inundand parchetul. Am scos galeti de apa. Totodata, instalatia electrica si sanitara cedeaza in multe locuri. Din fericire, exista un proiect pentru reabilitarea acestei scoli. Imediat ce se vor gasi banii necesari se va trece la treaba. Asa ca de abia asteptam sa ne vedem si acest vis cu ochii.
A consemnat Dana Lungu
