
In sedinta de consiliu, desfasurata pe 2 iulie, a fost aprobat si un plan de masuri care sa conduca la recuperarea unor debite, destul de mari. “Primele patru masuri, cu ponderea cea mai mare ca importanta, dintr-un total de 12 masuri, au primit votul majoritatii consilierilor locali, fiind deja puse in practica. Astfel, in cursul lunii iunie, prin intensificarea activitatii biroului de recuperare a creantelor de la populatie s-a ajuns la cresterea incasarilor de la rau-platnici in conditiile neasigurarii apei calde de consum. In aceste conditii au fost achitate o parte din obligatiile curente si o importanta suma din datoria la gaze, fapt care ne-a indreptatit sa solicitam conducerii furnizorului de gaze SC Conef Gaz SRL o intalnire pentru negociere”, ne-a declarat administratorul unic al SC Termon CT SA, Cornel Stefanescu. De altfel, administratorul unic al firmei de termoficare si-ar dori sa poata furniza tuturor locuitorilor municipiului acest serviciu, insa asta presupune ca toti onestenii sa-si achite, la timp, toate restantele.
Eficientizarea activitatii la Termon
Conducerea Termonului crede ca societatea de termoficare se poate eficientiza doar daca sunt urmati o serie de pasi ajutatori. Este vorba de contractarea unui imprumut de catre Termon CT SA cu garantia Consiliului Local, prin recuperarea creantelor de la consumatorii rau platnici, continuarea demersurilor pentru recuperarea integrala a sumelor reprezentand compensarea cresterilor neprevizionate ale preturilor la combustibil si a ajutorului pentru incalzirea locuintelor, reluarea furnizarii apei calde si sistarea alimentarii la consumatorii rau-platnici contorizati individual, reducerea numarului de salariati de la 105 la 85 si a cheltuielilor cu munca vie, reducerea pierderilor prin refacerea masurilor la nivelul bransamentelor de imobil, transfomarea compartimentului de mentenanta in centru de cost, atragerea de venituri si din alte activitati, dar si prin cresterea veniturilor prin prestarea serviciului de intretinere a instalatiei CET-1 Borzesti. Intocmirea documentatiei necesare pentru valorificarea unor instalatii dezafectate in vederea finantarii lucrarilor de investitii prevazute pentru anul in curs, continuarea lucrarilor de distributie orizontala pe scarile de bloc si contorizarea individuala a consumatorilor in regim de cofinantare buget local-ARCE, dezvoltarea sistemului public centralizat de alimentare cu energie termica din Onesti, prin racordarea institutiilor publice locale, dar si refundamentarea pretului la gigacalorie sunt masurile gandite pentru a aduce pe linia de plutire firma de termoficare.
Un nou protocol da sperante onestenilor
Prin semnarea unui nou protocol intre conducerea firmei de termoficare, Termon CT SA si cea a furnizorului de gaz, SC Conef SRL onestenii spera ca vor putea beneficia din nou de apa calda. Odata reluat furnizarea gazului metan pentru Termon CT SA acest fapt a fost o veritabila gura de oxigen. Potrivit administratorului unic al societatii de termoficare, Cornel Stefanescu, furnizarea apei calde va fi reluata in masura recuperarii integrale a creantelor de la populatie de catre SC Termon CT SA Onesti. De altfel, de pe urma acestei masuri extreme, sufera un mare numar de onesteni care nu sunt inregistrati la Termon CT SA cu debite.
Unii onesteni sunt buni platnici
In prezent, lucreaza la capacitate maxima CT 1, CT 3, CT 4, CT 8, CT 14, CT 16, CT 18 si CT 22. Totodata, si locuitorii blocurilor ANL se pot bucura de apa calda la robinete. Cei care locuiesc in zona CT 1, respectiv Aleea Parcului, Oituz de la numerele 22 la 28, CT 3 de pe Bulevardul Oituz de la 1-13, Strada Radu Rosetti numerele de la 6 la 12, Postei, numerele impare, CT 4 de pe Strada Perchiu, Bulevardul Oituz numerele impare de la 25 la 35, CT 8 de pe Aleea Liliacului, Lalelelor si Trandafirilor, CT 14, Strada Casinului, Strada 1 Mai, Republicii de la 2 la 18, CT 16, de pe Bulevardul Republicii numerele 22 pana la 58 si Republicii 17-41, CT 18 de pe Strada Alexandru Ioan Cuza si CT 22 Republicii nr. 43 si Victor Babes au la aceasta ora apa calda. Acestia vor continua sa beneficieze de aceasta utilitate doar daca vor intelege sa-si achite, la timp, datoriilor catre Termon.
Cerc vicios
[ad#stire] Potrivit declaratiilor edilului sef, Emil Lemnaru, se pare ca unii dintre onesteni, cu oarecare dare de mana, s-au obisnuit sa nu-si achite datoriile la timp. “Daca ei nu inteleg ca trebuie sa-si onoreze toate obligatiile, acum, pe timp de criza se poate ajunge la situatii complet neprevazute. Fiecare onestean trebuie sa-si achite la timp toate utilitatile, pentru ca fimele la randul lor sa nu intre in colaps. Exemplu cel mai clar il avem cu firma de termoficare care, in principal, din cauza managementului defectuos este la un pas de faliment. Totodata, la Termon pentru a mai reduce din costuri, s-a micsorat si numarul angajatilor. Astfel, de la 106, cati erau, pe parcursul lunii in curs se va ajunge la 85 de salariati. Printre cei care pleaca se numara si directorul economic al societatii, urmand ca functia sa sa fie preluata de catre o persoana din cadrul acestui serviciu”, ne-a declarat primarul Lemnaru.
Dana Lungu






