Portul de Cernauti, adus la Tescani

Pastrarea traditiilor de pe Valea Tazlaului, scopul de o viata al moinestencei Viorica Ostaficiuc. Colectia ei numara sute de obiecte traditionale, care pot “impodobi” un veritabil muzeu al satului in Beresti Tazlau. Costume populare si catrinte vechi de sute de ani, pastrate cu sfintenie si predate din generatie in generatie. “Cred ca este cel mai placut lucru pe care pot sa-l fac in viata. Sa stiu ca nu se pierd traditiile”, ne spune doamna Viorica.
Trecand prin Tescani, sat ce apartine comunei Beresti Tazlau, mi se vorbeste despre Viorica Ostaficiuc, o doamna care lucreaza costume populare, canta, ii invata pe copii sa cante, scrie poezie, pune in scena piese de teatru. Mi-am zis ca e musai sa ne vedem. Mi s-a spus ca are piese de port popular cat sa “imbrace” un viitor muzeu al satului, in Beresti Tazlau, avand si promisiunea primarului. Printre acestea se regasesc catrinte vechi de sute de ani. “Catrinta asta are 300 de ani. Am reconditionat-o, pentru ca nu era intr-o stare prea buna. Am primit-o cadou de la o femeie din sat, doamna Didina Apostolescu. Ea o avea de la strabunica ei,” ne explica Viorica Ostaficiuc. Nu reusesc sa ma uit prea bine la bucata de material ce a adunat 300 de ani de istorie in itele ei, ca doamna Viorica imi si arata alta, cu o valoare sentimentala mai mare. “Pe asta o am de la socrul meu. Cred ca are vreo 240 de ani, dupa cum am facut eu socoteala. Am mai adaugat eu, ca sa placa ochiului. Catrinta este de la Cernauti. Soacra mea o are de la soacra ei si tot asa. Ostaficiuc e nume ucrainean, dupa sot sunt Ostaficiuc.”

In timp ce ne mai arata o catrinta veche de 150 ani, aflam ca vine de la o aruncatura de bat de Tescani, din Moinesti. Pare ca stie mai multe despre istoria locurilor si oamenilor din Beresti Tazlau decat unii localnici. Bineinteles ca face trimitere la reperele istorice esentiale ale zonei, respectiv familia boierului Rosetti – Tescanu, conacul in care au locuit George Enescu si sotia acestuia, Maruca Rosetti – Enescu. Cea din urma da numele ansamblului infiintat de doamna Ostaficiuc, Grupul folcloric “Maruca” din Tescani. “De 3 ani lucrez cu copiii. Formam un ansamblu. I-am invatat sa cante. Am facut la sfarsitul anului scolar o sceneta, un teatru liric pentru copii numit Visul unui sufletel. Am gasit aici preocupare si din partea copiilor. Daca ati vedea cu cat drag vin la repetiti…,” ne spune intr-un suflet doamna Viorica. “Eu am costume nationale pentru 12 fetite si 12 baieti, facute de mine. Sunt cusute pe fata, pe spate, cu danteluta pe poale. Mi-am stricat toate cearsafurile pentru ca nu mai am material de prelucrat.” Dar nu se plange, pentru ca o face din pasiune. O pasiune ce s-a pastrat in familie ei din generatie in generatie, iar acum e increzatoare ca traditia nu se va pierde. “In familie cantam cu totii, si mama, si tata. Cant de cand ma stiu, cred ca o sa mor cantand. Cred ca este cel mai placut lucru pe care pot sa-l fac in viata. Sa stiu ca nu se pierd traditiile. Oricum, am o nepotica pe care ma bazez ca va duce traditia mai departe. O invat de toate, e artista familiei.” Ne-a marturisit ca singura temere pe care o are e ca: “voi muri si copiii mei le arunca pe toate (n.red. costumele traditionale populare). Le dau la scoala, le donez.”

Pentru aducere aminte, despre portul popular

O mentiune despre portul taranilor din Beresti Tazlau gasim in paginile amintirilor scrise de Maria Cantacuzino – Enescu. “Mergem, mergem prin padure si peste ogoare pe care plugurile taioase, trase incet de boi manati de niste oameni adormiti, in camasa alba, incinsi cu rosu si in haine de postav tors si tesut de nevestele lor, trag brazde negre bine desenate.”
Portul popular traditional s-a pastrat in satele de pe Valea Tazlaului pana in secolul al XX-lea, diferentiindu-se mai ales in ce priveste croitul si nivelul artistic al pieselor principale. La Tescani, portul obisnuit de lucru dispare mai repede. Pozitia geografica, mai aproape de orase, precum si influenta ce au exercitat-o “domnii” veniti la Tescani (negustorii evrei, muncitorii anglo-americani, vizitatorii familiei Rosetti) au facut ca prin 1936 sa mai fie vazuti tarani in costum traditional doar in satul de pe deal. Negustorii din Moinesti veneau cu carutele incarcate de stofe si panzeturi spre a le vinde in celebrul targ de la Tescani, asa cum a scris Ioan Cozma in monografiile satelor Tescani si Beresti Tazlau.
Ovidiu Munteanu