Cu exact cincizeci de ani în urma soseam la Onesti, împreuna cu familia, din functia de inspector scolar la Focsani, pentru încadrare ca secretar al Comitetului orasenesc de cultura si arta, care tocmai lua fiinta, la solicitarea primarului de atunci, Iordan Pârlitu. Dar, n-a fost sa fie. Nu eram membru de partid. Si atunci, ca si acum, calitatea de membru de partid deschidea unora noi orizonturi de afirmare profesionala, culturala, organizatorica, fara furtisaguri. Cu regret, diriguitorii urbei m-au numit director al Casei orasenesti de cultura.
Casa oraseneasca de cultura era o cladire impozanta în stilul anilor ’30, cu sala de spectacole de 600 de locuri, cortina de plus, cabine pentru artisti, sali de repetitii, cercuri de studii, amplasate pe doua nivele. În incinta sa mai functionau centrul de radioficare si studioul emisiunilor locale. Baza activitatii o formau Cercul literar „Alexandru Sahia”, condus de profesorii Constantin Militaru si Dumitru Dascalescu, un firav început de teatru de amatori si mai ales „joile tineretului”. Miscarea teatrala s-a dezvoltat în urmatorii ani, condusa fiind de profesorul Stefan Busuioc si de tehnicianul Ilie Mitarca, în calitate de regizori, culminând cu obtinerea locului I la cel de-al II-lea Festival National de Teatru „I.L. Caragiale” desfasurat la Bucuresti, cu piesa „Marele fluviu isi aduna apele” de Dan Tarchila si a locului al III-lea pentru colectivul teatrului de papusi, cu piesa „Casuta iepurasilor”.
Onestiul în acel moment era în plina dezvoltare industriala si urbana. Peste tot moloz, pamânt rascolit, materiale de constructii la tot pasul, târnacoape, multe târnacoape, lopeti, roabe, muncitori, tehnicieni, ingineri în salopete munceau de zor la câte ceva. Blocurile de locuinte, unele începute, altele pe jumatate lucrate, altele terminate, semnalau viitorul proaspat al asezarii. Pe ulita principala, actualul bulevard Oituz, nu se circula. Se demolau pe rând locuinte, unele saracacioase, scoli, magazine, primaria, mai târziu si Casa de cultura. O lume cu toate atributele ei disparea si alta mai viguroasa îi lua locul.
În acest iures am început imediat sa caut pe parcursul câtorva ani dovezi despre trecutul Onestiului. Asa, cu rabdare, insistent si hotarât, am ajuns sa alcatuiesc o impresionanta colectie de documente scrise, marturii orale, fotografii, corespondenta, publicatii de tot felul, ziare locale si mai ales, o parte din fondul initial de carte apartinând fostei biblioteci „Cosânzeana”. Un obiect rar si valoros este o fotografie-tablou color a Domnitei Aglaie Ghica, mama scriitorului Radu Rosetti, donata de Doamna Safta Varlam, fiica generalului academician Radu R. Rosetti. Domnita Aglaie Ghica a fost fiica ultimului domnitor al Principatului Moldova, Grigore Ghica. Toata colectia se afla acum asezata sistematic, ca baza de cercetare la Biblioteca Municipala „Radu Rosetti”.
Dar, Onestiul nu era doar un târgusor unde „nu se întâmpla nimic”, plin de colb si analfabeti. În decembrie 1917, în plin razboi, s-a inaugurat prima constructie de teatru satesc din România. În vara anului 1928, la initiativa tinerilor studiosi si a unor intelectuali, lua fiinta Societatea Culturala „Cosânzeana” si biblioteca sa. Pe parcursul multor ani ea s-a detasat ferm de celelalte biblioteci din sistem printr-o multitudine de demersuri de rasunet, chiar daca se afla în doar opt apartamente dintr-un bloc, pe fosta strada Progresul.
Destinul fascinant al locului
La Onesti veneau în vizita aproape anual, gazduiti la conacul avocatului René Bogdan, George Enescu si Maruca Cantacuzino, mai târziu sotia maestrului. Maruca era vara cu mama avocatului, Margareta Jurjea Negrilesti – nascuta Rosetti si înmormântata, alaturi de sora sa, Zoe Bals, în cimitirul Bisericii “Sfântul Nicolae” din Onesti. Enescu si Maria Swan, soacra avocatului, sustineau concerte la pianul ERARD, o bijuterie muzicala cu o istorie aparte, la care participau melomanii satului. René Bogdan era paralizat din copilarie. Asa paralizat a absolvit Facultatea de Drept si a profesat avocatura aproape 40 de ani la Judecatoria Onesti. Se deplasa cu o sareta trasa de magarusul „Tingirica”, niciodata naravas.
Concertele de muzica buna la începutul secolului XX au urmat apoi dupa o mare întrerupere la Casa de cultura veche, cu concursul altor mari muzicieni: Ion Voicu, Stefan Ruha, Ion Dacian. Dupa venirea la putere a comunistilor, prigoana împotriva boierimii si intelectualilor a afectat toata familia Rosettestilor. Conacul care se afla cam pe acelasi teren unde se afla acum Biblioteca Municipala „Radu Rosetti” a fost parasit de locatari, în scurt timp devastat, distrus si demolat. Destinul locului e fascinant si memorabil. Acum, pe aceleasi locuri, la Biblioteca Municipala suna adesea un alt pian de concert si alte instrumente muzicale în evenimente de exceptie la care participa sute de onesteni. Acolo unde cândva suna muzica lui Enescu, se aude uneori tot asa de neobisnuit vioara Stradivarius, în mâna altui muzician celebru – Alexandru Tomescu.
Biblioteca Municipala „Radu Rosetti” atrage ca un magnet miraculos tot sau aproape tot ce înseamna spiritualitatea orasului. Spatii generoase, moderne, luminoase si primitoare au conferit lucrarii valoare si maretie, cunoscute si recunoscute în tara si strainatate prin unicitatea lor. Daca la înaltarea impozantului edificiu bibliotecar am vreo contributie, macar ca initiator alaturi de primarul ing. Constantin Uzum, istoria bibliotecilor o va consemna, caci la români „gasca” selecteaza valori! „N-ai gasca, n-ai valoare!”
Într-un articol din revista Biblioteca nr.8/1998, doamna doctor în bibliologie Maria Moldoveanu scria: „…Mihai Ciobotaru, director la «Radu Rosetti», timp de peste trei decenii, un om a carui cariera culturala reproduce însasi istoria bibliotecilor publice din România”. Iar scriitorul Stefan Fay de la Paris, ginerele avocatului René Bogdan, pe un volum trimis în dar, consemna: „Domnului Mihai Ciobotaru, cu rugamintea sa primeasca aceste povestiri razlete, în semn de entuziasta admiratie pentru marea sa opera culturala pe care o realizeaza la Onesti”. O fi putin?…
Un moment nostim. La inaugurarea bibliotecii, unul dintre invitatii din afara judetului a propus ca biblioteca sa poarte numele primarului. Dar, stupoare! Biblioteca avea nume.
Picatura de meditatie
O foarte veche legenda hindusa spune ca, în momentul în care Dumnezeu a facut lumea, El a ajuns la o dilema si a zis:“…Oare unde as putea ascunde bogatia cea mai valoroasa pe care i-o dau omului, ca sa fiu sigur ca nu o va pierde? Cum m-as putea oare asigura ca aceste bogatii vor fi transmise din generatie în generatie, pentru binele tuturor oamenilor?”
În întelepciunea sa divina, Creatorul a ales o ascunzatoare greu de gasit si acolo a ascuns adevaratele bogatii ale lumii. Acest sipet cu bogatii îl poarta fiecare persoana. Cheia acestei ascunzatori dezvaluie ca “adevaratele bogatii ale vietii se gasesc în inimile si mintile oamenilor… “
al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” între anii 1974-1997