Consilierii locali onesteni au pus recent in dezbatere o situatie deosebita semnalata in municipiul Onesti, cea a Caminului pentru batrâni din cartierul Slobozia. Realizat cu fonduri europene, acest camin a fost inaugurat “in plina campanile electorala” – cea pentru alegerile locale din luna iunie a acestui an. Bucuria inaugurarii acestui camin social pentru batrâni a fost insa una stearsa, deoarece acesta nu a putut sa primeasca niciun onestean aflat la vârsta senectutii si a neputintelor, intrucât conform legilor (inca) in vigoare, nu s-a putut angaja personalul necesar (nefiind permise angajari noi). De la inaugurarea din urma cu câteva luni, Directia de Asistenta Sociala Onesti a facut numeroase demersuri pentru rezolvarea situatiei de blocaj in care se afla Caminul de batrâni din cartierul Slobozia. Rodica Taranu, directorul Directiei de Asistenta Sociala Onesti a declarat: “Situatia acestui camin este departe de a fi rezolvata curând. Noi am cautat ca sa obtinem autorizarile pentru acreditarea acestui camin, ea fiind necesara pentru a putea angaja personalul care sa asigure ingrijirea batrânilor care vor fi gazduiti aici. Am facut demersuri la Institutia Prefectului Bacau, la ministerul de resort al Guvernului României dar raspunsurile – motivate diferit – au fost «nu». Am cautat un parteneriat cu o fundatie ce ofera servicii sociaale, careia noi sa ii oferim spatiul acestui camin iar aceasta sa isi desfasoare activitatea de ingrijire a batrânilor. Trebuie insa asigurate cheltuielile pentru functionarea acestui centru, cheltuieli ce se ridica la suma de 459.000 anual, fara contributia beneficiarilor (a batrânilor care vor locui la camin). Daca beneficiarii ar contribui cu 200 de lei lunar bugetul pentru functionarea caminului se ridica la 425.600 lei anual iar daca beneficiarii ar da 755 lei lunar (suma maxima cu care pot contribui, conform reglementarilor legale), bugetul s-ar reduce la 332.600 lei/anual. Din contributia beneficiarilor putem acoperi hrana zilnica, plata utilitatilor si a materialelor sanitare iar din contributia de la bugetul de stat putem asigura salariile angajatilor caminului. Acesta poate caza un numar de 14 batrâni iar schema de personal cuprinde 8 persoane”. La dezbaterea din legislativul onestean consilierul local Stefan Martin a declarat: “Trebuie ca sa ne orientam si spre asocialtiile de voluntari insa inteleg ca acestea pot activa doar pe lânga angajati, ce pot fi trasi la raspundere pentru activitatea pe care o desfasoara”. Fostul primar al Onestiului, Emil Lemnaru, care era foarte incântat la inaugurarea Caminului de batrâni din Slobozia de dotarile modern ale acestuia, a tinut ca sa mentionize ca “problema se poate rezolva la Ministerul Muncii si Protectiei Sociale. Speram ca lucrurile vor evolua pozitiv dupa data de 9 decembrie, când nu vom mai avea un govern de tranzitie. Mai avem de realizat un centru social pentru batrâni in cartierul 6 Martie, toata documentatia pentru acesta fiind depusa la Bucuresti, la Ministerul Dezvoltarii”. Cu “toate cartile pe fata”, primarul municipiului Onesti, Laurentiu Neghina a declarat: “La nivelul municipiului Onesti sunt peste 500 de pensionari cu 350 lei pe luna pensie. Cu Caminul pentru batrâni de la Slobozia noi nu trebuie ca sa ajutam pe pensionarii ce au câte 1200 lei pensie lunar si sa mai asiguram si noi de la buget mai multe miliarde pentru functionarea acestui camin. Cert este ca el trebuie sa functionize pentru ca daca la 1 februarie 2013 nu se va intâmpla acest lucru, trebuie sa returnam suma de 12 miliarde de lei. Suntem intr-o situatie ingrata ca pentru 14 persoane cazate la camin sa alocam câteva miliarde de lei pe an!” Aceste afirmatii ale edilului-sef al Onestiului i-au adus o disputa cu fostul primar Emil Lemnaru, care a declarat: “Intrarea României in Uniunea Europeana impune niste conditii noi de viata si asa ne impune Uniunea Europeana in ceea ce priveste caminele de batrâni. Cheltuielile se vor rezolva in timp. Constructia Caminului de batrâni va rezolva 50 de cazuri. Trebuie sa-i dam destinatia pentru care a fost construit caminul de la Slobozia”.
In timp ce in Consiliul Local nu s-a gasit o rezolvare acestei problem, in municipiul Onesti batrânii singuri ramân la voia hazardului. In multe blocuri de locuit din Onesti sunt batrâni ce nu isi pot asigura minimul necesar existentei si traiesc din mila locatarilor ori prin sprijinul fundatiilor si a asociatiilor de caritate. Onestenii mentioneaza ca sunt in municipiu batrâni uitati de rude, care au fost internati la Spitalul Municipal precum si batrâni care nu isi mai pot cumpara medicamente pentru a trata bolile pe care le au. In asteptarea unei solutii pentru acesti batrâni “o unda de speranta” a fost adusa in Consiliul Local Onesti pentru oamenii strazii. Dupa cum a declarat primarul Laurentiu Neghina, “in cladirea unde a functionat fostul Dispensar MRF (pe str. Victor Babes) se amenajeaza niste camera pentru cei care nu au un adapost. Am dus aici paturi de la Spitalul Municipal… Este foarte crâncen faptul ca avem «oameni ai strazii», care nu au niciun adapost!”.
George Petrescu
#1 : 13/09/2014, 10:05







