Regionalizand periferia. (Non)contributii bacauane (I)
E Onestiul periferia Bacaului? – are Bacaul de ce sa emita pretentii de capitala, in raport cu Onestiul? – cat de importanta e dezbaterea referitoare la “cine trebuie sa dea tonul”, Bacau sau Onesti? – e o miza unde e centrul judetului / regiunii sau prioritatea e alta? – de ce suntem zmei acasa si mielusei cand ne raportam la altii? – care ne sunt argumentele, in fata regionalizarii? – prof. Alin Popa, lector universitar doctor la Universitatea “Vasile Alecsandri”, ofera, in exclusivitate pentru cititorii Onesti Expres, o viziune care argumenteaza de ce Onestiul nu are nimic a-i datora Bacaului.
A discuta, in mod temeinic, pe marginea subiectului “centru vs. periferie” presupune, cel putin in “cazul” carpato-danubiano-pontic, a documenta si a aduce la zi o bibliografie ce are in cap de lista pe insusi Homer. Desi subiectul este extrem de incitant, nici cadrul si nici spatiul editorial nu-mi permit o astfel de dezvoltare. In tot cazul, oricat de ingaduitori am fi, trebuie sa recunoastem ca istoria ne-a oferit mereu atat roluri, cat si pozitionari periferice: “barbari”, in comparatie cu viata polis-urilor grecesti; marginali, in raport cu toate marile Imperii din Antichitate si pana in zorii Modernitatii; la periferia lumii democratice, in zilele noastre.
Actualul context al “marilor dezbateri” a avut menirea de a consolida in multi dintre locuitorii judetului nostru un acut sentiment al periferiei. Regionalizarea, de pilda, a eludat complet Bacaul, in ciuda unei anumite traditii de ordin administrativ-teritorial, ce ar fi putut sustine – firav, ce-i drept – anumite pretentii “centraliste”. Am avut curiozitatea de a cauta pe fluxurile media barem o pledoarie pro domo initiata de unul din numerosii dregatori locali. Tacere de plumb. Nici macar un cuvant care sa mangaie orgoliul ranit al fostei regiuni Bacau.
Trebuie sa recunoastem, totusi, faptul ca, la nivel judetean, orasul Bacau nu si-a asumat niciodata, cu adevarat, rolul de Centru. Exceptand, desigur, rolul pur administrativ. Chiar si la acest nivel, in pofida formelor de tip occidental, exercitarea zilnica a actului de administratie poarta inca amprenta intalnirii noastre cu Orientul. De regula, Centrul atrage in miscari de tip centripet toate energiile vii ale regiunii/judetului, Centrul este capabil sa stimuleze teritoriul prin propriul sau exemplu, Centrul are menirea de a elabora proiecte apte sa aglutineze, sa stimuleze asumarea unei identitati comune, sa genereze starea de “Acasa”. In cazul Bacaului, toata aceasta menire a Centrului nu este asumata decat – eventual – la nivelul declamatiilor emfatice din preajma unor episoade electorale sau din timpul sarbatorilor de interes local sau national.
Periferia nu are in mod riguros conotatii geografice. Ea nu trebuie cautata strict in detalii de plan topografic. Intai de toate, ea prinde radacini in sufletele noastre si, pentru ca lumea exterioara nu este altceva decat o reflexie a starii de spirit dominante, realitatea inconjuratoare poate capata contur si iz de mahala, indiferent de locul in care ne aflam.
Cimentarea statutului nostru de provinciali are la baza ingrediente precum ignoranta sau irosirea timpului in lucruri si proiecte derizorii. Obisnuiti sa traim privind, hat, departe, orbiti de stralucirea unei Metropole intangibile, ratam intalnirea cu proximitatea, ratam intalnirea cu noi insine. Nestiind prea bine cine suntem, ne lasam abandonati ritualului zilnic de a nu face aproape nimic din ceea ce conteaza. Lucruri simple si frumoase: optimismul constructiv s-a topit in defulari politice resentimentare, obisnuinta de a privi senin chiar si dincolo de moarte abia daca mai palpaie in schiturile greu accesibile, iar peste exercitiul firesc al Cuvantului rostit Frumos, atat prin forma, cat si prin continut, s-au rupt demult zagazurile dejectiilor de mahala.
Va propun, in incheiere, un scurt exercitiu de normalitate. Cum ar fi daca un locuitor al Bacaului ar vorbi frumos despre “provincialul” Onesti? Ce ar trebui sa spuna? Eu unul as sintetiza astfel: pentru exceptionalele momente de tinuta academica ale Zilelor Calinesciene – mult peste tot ce poate oferi Bacaul in materie de evenimente culturale -, pentru momentele de rezistenta epopeica din timpul Primului Razboi Mondial (toamna anului 1916, vara anului 1917), pentru miracolul dezvoltarii industriale din perioada economiei planificate – miracol ce a adus la Onesti actori politici extrem de influenti la vremea respectiva, precum Nikita S. Hrusciov (1962), presedintele R.D.G., Walter Ulbricht (1962), presedintele R.S.F. Iugoslavia, Iosip Broz Tito (1966), regele Baudouin al Belgiei si regina Fabiola (1976) -, pentru clipele noastre de bucurie – mereu inlacrimata – generate de privirile mandre ale gimnastelor de aur, pentru glasurile cu recunoastere internationala ce slefuiesc viitoarele Voci ale Romaniei, pentru tinerii olimpici si profesorii cu har din spatele lor, in calitate de locuitor al Bacaului imi exprim regretul – si, totodata, invidia – ca nu sunt si eu “periferic”.
dr. Alin Popa, profesor la Universitatea “Vasile Alecsandri”
Facultatea de Litere, Departamentul de Limba
si Literatura Romana si Stiinte ale Comunicarii
