In zilele de 8-11 iulie un grup de 25 de membri ai Clubului de Turism Montan si Ecologie “Sandru” din Onesti (18 dintre ei fiind tineri sub 20 de ani), au participat la cea mai importanta etapa a Campionatului National de Turism si Ecologie. Aceasta a fost organizata de Asociatia Turistica “Ghizii Romaniei” din Bucuresti si a avut loc in zona Transfagarasanului, in apropierea Cabanei Capra. Presedintele Clubului de Turism si Ecologie “Sandru”, Gheorghe Istrate ne-a declarat: “Editia a III-a a «Montaniadei», cum s-a denumit aceasta competitie, a adus o altfel de abordare a turismului montan prin prezenta unor probe de «park adventure», ce au atras foarte multi concurenti, veniti din toate colturile tarii. Avand experienta anilor trecuti, am abordat cu cea mai mare seriozitate aceasta competitie iar rezultatele au venit, in ciuda unor schimbari majore in componenta echipajelor. Daca in anul 2009 am ocupat locul 2 in clasamentul general, in acest an ne-am clasat pe locul 3, demonstrand astfel suficientele resurse si talente ce formeaza acest club”. La “Montaniada” – adevarata “olimpiada a muntelui”, membri Clubului “Sandru” din Onesti au obtinut locul 1 la orientare turistica (prin Aris Prisecaru), locul 2 la aruncarea busteanului (Alexandra Bargaoanu), locul 1, rodeo (Nicoleta Chirila), locurile III la tras cu arcul (Victor Mihaila), alpinism-teorie (Calin Mocanu) si la proba surpriza. De asemenea, in intrecerile de cros montan la 3000 metri Adelina Floarea Borda s-a clasat pe locul IV iar la 5000 metri a ocupat acelasi loc. Participantii la “Montaniada” s-au putut bucura de parcurgerea unor trasee montane presarate cu frumuseti deosebite (Caldarea Capra, Fereastra Zanelor, Piscul Negru) dar si de o intalnire cu folkistul Mircea Baniciu, care s-a aflat in mijlocul “muntomanilor” in seara de 9 iulie. Aducerile aminte despre avalanse si peripetii dar si povestile cu ursi i-au tinut treji pana in zori pe participantii la aceasta competitie. “Ambitia si talentul juniorilor onesteni a invins misogismul si infumurarea unor indivizi egoisti, care au multe interese ascunse intre care si acelea ca sa nu mai activam in zona eco-turismului. Acestia sunt deranjati de rezultatele obtinute de membri Clubului de Turism si Ecologie «Sandru», care recent a cucerit locul II si la o competitie organizata la Izvorul Muresului de Clubul «Floare de Colt» din Brasov”, ne-a mai declarat Gheorghe Istrate, presedintele “sandruletilor” onesteni.