Lunga vara fierbinte este marcata la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” de evenimente care isi pun amprenta asupra vietii culturale a municipiului Onesti. Unul din aceste evenimente a fost lansarea volumului “Lisandra (File risipite la umbra de stejar)”, ce are ca autoare pe Maria Axinte. Risipind emotiile autoarei, prof. Elena Serbu, director al bibliotecii onestene, a declarat ca “acest volum de debut armonizeaza lucrurile pe care noi ne-am obisnuit sa le vedem in antiteza (trecut – prezent, bine – rau). Viata unui scriitor este cea pe care a lasat-o intr-o carte si nu cea care o traieste. Acest volum, «Lisandra», a fost lansat la Bucuresti, la Târgul International de Carte «Bookfest», in prezenta unor colegi cu care Maria Axinte s-a intâlnit in repetate rânduri. Structura volumului este oarecum circulara. In paginile sale se intâlnesc foarte multe simboluri – stejarul fiind unul dintre acestea, el «legând cerul cu pamântul». Aceste simboluri dau cartii o incarcatura poetica”.
Din postura de iubitoare (si creatoare) a literaturii, dornica de a-si expune impresiile de lectura, prof. Mariana Bendou, a remarcat: „Nu stiu cine este Lisandra, dar imi place numele ei amintind un alint… Nici nu stiu daca a existat cu adevarat! Stiu doar ca autoarea Maria Axinte vede lumea cu ochi de papusa, cu puritatea specifica sufletului de copil… Copiii vad cu ochii sufletului si a inimii, nu cu ochii lumii, ochi care nu se constituie intr-un prea mare avantaj… Pe drumul sau spre maturitate, papusii Lisandra i se dau ochi falsi, impusi de regulile societatii si ai destinului; dar nu acesta era visul ei! Exista oameni ai caror menire e doar «sa fie acolo pentru altii»… acest drum i s-a impus Lisandrei. Sacrificiul ei din dragoste pentru barbatul care o bântuie asemeni unei aratari o costa singuratatea printre oameni si izolarea… Povestea Lisandrei devine astfel, in cele din urma, o poveste tragica si trista. «Totusi, dintre noi doi, pâna la urma, cel mai tare esti tu!», avea sa recunoasca intr-o scrisoare Anghel / Angi… «Sunt si voi ramâne mereu alaturi de tine», raspunde Lisandra cu marturisirea femeii capabile sa se impace cu destinul ei. M-a frapat in aceasta carte prezenta podoabelor; se vorbeste adeseori despre ele… Sa fie, oare aceasta o nevoie interioara de infrumusetare si imbogatire a unui mult prea trist si banal cotidian? Pana si trandafirii aceia, care trebuiau acoperiti ca sa nu inghete iarna, ocrotiti sau udati, nu existau cu adevarat! Dar, asa zicea Lisandra, ca «are si ea niste trandafiri», la care se putea oricând intoarce in momentele de cumpana ale vietii…” Câteva puncte de vedere interesante asupra acestui volum a exprimat si prozatoarea Doina Ionet (ce a scris mai multe romane, unele din ele fiind inspirate de Valea Trotusului, care scalda plaiurile natale ale autoarei). Doina Ionet a mentionat: “Maria Axinte isi risipeste «umbra si lumina scrisului» in acele «pete de culoare», plecând de la adevarul biblic ca «lumina se naste din intuneric». Simbolurile apartin substantei si se creeaza un echilibru intre memorie si imaginatie. Acesta prin viziunea neo-romantica potenteaza realitatea. Autoarea cauta mereu abaterea de la norma, insolitul, pluralitatea conflictelor salveaza romanul de starea provinciala. Desi «viata este frumoasa, ca o poiana de padure… unii oameni nu se nasc pentru a fi fericiti!», dupa cum noteaza prozatoarea Maria Axinte”. Pictorul si criticul de arta Eduard Popovici a remarcat faptul ca “poti citi o carte din placere sau din plictiseala, dar in cazul volumului «Lisandra» se intâmpla ca ajungi sa te gândesti la destinul tau!” Prof. Aristotel Pilipauteanu, un fin observator al “universului” literar bacauan, a prezentat-o pe Maria Axinte ca “fiica a Buciumului lui Stefan cel Mare, o creatoare care ne-a luat prin surprindere” iar despre carte a afirmat ca “este una valoroasa prin doza de talent si prin usurinta exprimarii”. Colonelul (r) Gheorghe Pavel (coleg de liceu cu autoarea) a facut o afirmatie destul de indrazneata: “Promotia 1965 a Liceului Târgu Ocna (azi, Colegiul National «Costache Negri») a fost o «promotie de patrimoniu». Maria Axinte, prin sensibilitatea sa, prin profunzime si bunatate, prin valoarea pe care a avut-o la fizica, ne arata ca sufletul ei se adauga sufletului patrimoniului român. Ioan Slavici scria: «Ma simt din ce in ce mai razletit, ma potrivesc din ce in ce mai putin in gânduri cu cei din jurul meu». O sensibilitate ca a Mariei Axinte o intâlnim din ce in ce mai rar!” In final a vorbit despre propriul volum autoarea, Maria Axinte. “Ascultând toate opiniile prezentate, am descoperit multe lucruri noi… Riscul de a lansa o carte face de a se crea o analogie intre personaj si autor. Seamana putin parca asemenea cunoastere, cartea fiind mai misterioasa. Eu am vazut paginile acestui volum ca secventele unui film”. Demn de remarcat este faptul ca la aceasta lansare de carte a fost prezent si tatal autoarei, Gheorghe Axinte (un cititor obisnuit al sectiei “Adulti” a bibliotecii municipale onestene).
Ion Moraru
#1 : 16/08/2012, 18:33
