Sunt greu de spus cuvinte si vorbe despre un om exceptional de la catedra, care ar fi trebuit sa traiasca, sa impartaseasca multe lucruri pentru generatiile de elevi. In aceste zile impurpurate de dogoarea verii, cu semnele venirii toamnei, inima profesoarei Viorica Sorta de la Colegiul National “Grigore Moisil” a incetat sa mai bata, lasând sa arda la aceasta prestigioasa institutie a invatamântului preuniversitar onestean o candela in preajma unui buchet de flori. Pentru tinerii profesori de la catedra de Limba si literatura româna (pe care a slujit-o), profesoara Viorica Sorta a fost un adevarat mentor. Unii dintre ei au cunoscut-o din perspectiva de profesoara de Limba si literatura româna precum si din cea de colega de catedra. “O profesoara corecta, intotdeauna punctuala si cu zâmbetul pe buze, gata sa te ajute mereu atunci când iti era mai greu. Avea o tinuta deosebita si era foarte activa. Era o prezenta diafana… de fiecare data avea câte un lucru bun. Cu zâmbetul pe buze mereu… Parca am dori sa fie aici si sa ne impartaseasca multe lucruri din planurile ei, pentru ca voia sa scrie multe. Aproape ca nu dadea voie timpului sa treaca fara sa faca ceva! Fie ca traducea, fie ca scria articole pentru revista de cultura «Ateneu», fie ca pregatea elevi pentru olimpiadele scolare ori explica aspectele legate de literatura colegilor… Ne-a invatat sa fim corecti, sa nu fim aspri atunci când nu trebuie. Profesoara Viorica Sorta nu era egoista, nu tinea ranchiuna, era un om deosebit din toate punctele de vedere. O sa o asteptam mereu sa intre pe usa pe doamna profesoara Viorica Sorta!” Cu inimile sfâsiate de durere, asa vede colectivul de cadre didactice de la Colegiul National “Grigore Moisil” despartirea de profesoara Viorica Sorta, cu gândurile pe care le simteau in preajma sa.
Mai mult, prin analogie cu o poezie a poetului Marin Sorescu in fata indoliatei adunari de la inmormântare “au rasunat ca un ecou” in freamatul durerii cuvinte ce au ramas sarace la acest trist eveniment de despartire: “Viorica Sorta nu a existat! A fost doar o splendida ardeleanca cu ochii ei frumosi si iscoditori, ce a facut o pasiune nestinsa pentru arta cuvântului slefuit cu migala si rost. Devenita moldoveanca prin familie si profesie si-a croit destinul sub semnul norocului, de a fi iubita, pretuita, respectata. A fost unul din dascalii remarcabili ai Colegiului National «Grigore Moisil», timp de peste 25 de ani. Dar acest numar de ani nu este unul simplu. A fost modul in care a trait in fiecare zi, idendificându-se cu fiecare clipa la catedra in fata tinerilor ce i-au sorbit vrajiti fiecare cuvânt. Si-a facut cunoscuta personalitatea prin talent, prin cultura, prin noblete si prin buna dispozitie cu care reusea sa te cucereasca. Si a mai fost acel minunat parinte spiritual pentru atâtea generatii de absolventi ai Colegiului National «Grigore Moisil», pe care i-a modelat cu rabdare pentru a deveni oameni demni si frumosi. O calauza a numerosilor olimpici ce-au batut la portile universului nemrginit al Limbii si literaturii române, determinându-i cu usurinta sa se imprieteneasca cu personajele cartilor citite, sadindu-le totodata samânta increderii in sine. A mai existat un mentor pentru tinerii dascali cautatori de adevar, bine si frumos. Si un explorator al mintilor talentate, apreciind bunul simt, originalitatea si lucrul bine facut. In aceasta lume ce conjuga cu placere malefica verbul «a avea», ea raspundea cu «a fi»: a fi modest, a fi omenos, a fi discret, a fi corect, a fi punctual, a fi iertator, a fi capabil de a trece cu vederea si a uita. Si a mai fost o mama ce si-a iubit copii: Vlad si Dana, care au reusit sa-i implineasca asteptarile si de care vorbea cu mândrie”.
Dumnezeu a chemat-o pentru ca avea intotdeauna puterea sa zâmbeasca, sa povesteasca multe lucruri…
Ion Moraru
#1 : 18/08/2012, 17:55








