Familia romano-engleza cu domiciliul in Harja e povestea de succes a unor copii salvati prin donatiile englezilor, in timp ce statul roman ridica din umeri si spune ca nu poate sa-i ingrijeasca pe cei mici. De aproximativ 20 ani, Mary Gibson acopera deficientele sistemului romanesc de protectie a copilului. E fondatoarea Asociatiei ,,Copii in sanul familiei” din satul Harja, comuna Oituz, totodata finantatorul principal. ,,De ce statul roman nu-si face treaba? De ce nu-si ajuta copiii?” cere explicatii doamna Gibson. Intrebari la care reprezentantii institutiilor publice raspund ca nu sunt bani, ca sistemul e de vina ori legea protectiei copilului e proasta. Doamna Gibson, trecuta de 80 ani, alaturi de managerul din Romania, Beti Grigoras, inca reuseste sa fie mai eficienta decat statul roman in crearea unui sistem care sa ocroteasca si sa creasca copiii abandonati, abuzati, victime sigure ale societatii romanesti si ale Directiilor de Protectie a Copilului.
Doamna Mary Gibson, desprinsa parca din romanele literaturii engleze, cu un aer distins, demn si o postura riguroasa, m-a intampinat intr-una din casele Asociatiei, unde se simte caldura unui loc numit acasa de copiii greu si atat de devreme incercati. Ceea ce parintii, ulterior statul roman nu au putut sa le ofere acestor copii, a reusit Mary Gibson, de aproximativ 20 ani. Am incercat sa aflam ce a determinat-o sa salveze copiii abandonati si abuzati ai Romaniei, parasiti intai de parinti, apoi si de comunitate, pentru ca in final statul sa se declare invins. „In 1990 am venit in Romania, am fost pe la orfelinate si am vazut mai multi copii. M-am gandit ca, daca merg in Anglia sa le povestesc oamenilor despre ce am vazut, ma vor ajuta,” ne-a marturisit doamna Gibson. Vizitand rand pe rand orfelinatele pline de copii nedoriti, a avut un soc. „Cand intram in orfelinat nu auzeam nici un plans de copil, atmosfera era incredibil de trista, de apasatoare si mirosul ingrozitor te lovea de la usa. Erau intr-o camera 25 copii si toti sufereau de Hepatita B, iar doua femei stateau in pragul usii si fumau. Nu era nimeni sa-i ingrijeasca. Cand am vazut copiii in orfelinate, mi-am zis ca trebuie neaparat sa-i ajut. Aveau nevoie de dragoste, afectiune.” Fara sa-si dea prea bine seama cand luase decizia, s-a hotarat sa-i ajute pe acesti copii, cautand deja solutii pentru a-i muta din orfelinate in case. 
Asa a inceput Mary Gibson sa caute pamant pentru case in satul Harja, intreband in stanga si-n dreapta. „Am inceput cu trei case, fara a avea la dispozitie foarte multi bani. L-am cunoscut pe doctorul Panaite din Onesti, care, ulterior, ne-a devenit prieten. L-am intrebat daca poate sa ne ajute sa cumparam terenurile pentru case si a facut-o,” isi aduce aminte doamna Gibson. „Initial, ne-am gandit sa le cumparam copiilor terenuri pentru case, pentru ca atunci cand se casatoresc sa aiba, ca toti oamenii, ceva al lor.” Dar, din cauza slabei finantari din partea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si a scaderii donatiilor facute de englezi, Asociatia va renunta sa mai asigure fiecarui copil ceea ce, in general, numim zestre. „Nu cred ca vom mai face acest lucru, pentru ca a devenit extrem de greu sa mai aduni fonduri pentru Romania. Romania este membra a UE, sunt foarte multi romani bogati, iar englezii spun ca Romania ar trebui sa se ingrijeasca de copiii ei,” ne explica doamna Gibson, parca suparata pe compatriotii ei. E un aer de resemnare. Familiarizat cu sentimentul de resemnare in raport cu sistemul romanesc, am fost surprins sa aflu cat de romaneste am reactionat. Atitudinea doamnei Gibson m-a facut sa realizez acest lucru: nu renuntase si insista ca trebuie sa incerce, in continuare, sa tina in viata acest proiect. Doamna de peste 80 ani cauta solutii pentru a infrunta un sistem imuabil, de dragul copiilor.
Desi piedicile nu se opresc aici, iar perspectivele nu sunt tocmai pozitive, doamna Gibson si managerul din Romania, Beti Grigoras, mai vor doi baieti. „Costurile noastre sunt de 8 000 lire pe luna, iar procentul cel mai mare se duce in taxele pe salarii. Ar trebui sa ne scuteasca sau sa reduca taxele, pentru ca noi oferim locuri de munca celor din zona. Acum ne luptam sa rezistam, sa continuam in forma asta. Dar mai avem loc pentru inca doi baieti,” ne spune Mary Gibson. Finantarea acordata de statul roman abia depaseste 130 lei. Prin urmare, statul roman ia mai mult de la acesti copii prin taxele si impozitele platite pentru angajatii Asociatiei, decat ofera. „Acopar deficientele sistemului din Romania prin finantarea acestui orfelinat. De ce statul roman nu-si face treaba? De ce nu-si ajuta copiii? Institutiile statului ne sunt recunoscatoare pentru ce facem. Se pare ca ele nu mai au bani, cei de la Protectia Copilului asta ne spun,” arata doamna Gibson. Pe langa problema slabei finantari, angajatii Asociatiei se plang de timpul consumat aproape inutil pentru a completa hartii, in loc sa si-l petreaca alaturi de copii. „Birocratie este si in Anglia, dar cred ca trebuie sa cheltuie mai multi bani, pentru ca, in continuare, angajatii fac greseli uriase. Oamenii nu raspund individual pentru greselile lor. Asistentii sociali, Politia, profesorii, toti stiu ca e ceva in neregula cu copilul, dar nimeni nu ia nici o masura. Uneori, totul se transforma intr-o tragedie. Angajatii nostri nu sunt foarte bine platiti in raport cu munca si daruirea pentru acesti copii. Sunt extrem de devotati. Au grija de ei ca si cum ar fi ai lor,” remarca Mary Gibson.
Planurile Asociatiei inseamna integrarea sociala si educarea copiilor, precum si implicarea lor in activitatile de sustinere a povestii de succes de la Harja. „Incercam sa punem la punct ateliere unde copiii, nu doar ai nostri, sa invete o meserie, spre exemplu tamplarie. Vrem sa amenajam o ferma ecologica turistica. Vrem sa dezvoltam Valea Oituzului, sa implicam comunitatea locala,” explica Beti Grigoras. „Aici alcatuim o familie mare, in care copiii sunt impliniti. Merg la scoala, la facultati. Aici au o casa adevarata, un loc caruia sa-i spuna acasa. Toti au grija unii de altii, parca sunt frati.”
Cat despre Harja, oamenii si locurile de pe Valea Oituzului, doamna Gibson ne-a spus ca oamenii sunt primitori, fiind impresionata de modul lor de viata, pe care si-l conserva intr-o lume aflata in continua miscare, evolutie. Nu putem decat sa-i multumim doamnei Gibson pentru devotamentul ei pentru a salva copiii Romaniei, pe care insusi statul roman ii considera a priori pieduti.
Ovidiu Munteanu
