Onesti Expres logo
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj
No Result
View All Result
Onesti Expres Alt
No Result
View All Result

Actualitatea literara: Geometria poeziei

Onesti Expres by Onesti Expres
03/08/2015
in Cultura
0
Actualitatea literara: Geometria poeziei
12
SHARES
86
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter


Alex. Toma este un jurnalist atipic. Prezent vesnic acolo unde se intampla ceva, el nu are nimic din curiozitatea confratilor, din maniera cicalitoare a “bagaretilor” sau din “tornada” paparazzilor. Insotit de etrna sa tigara, dupa ce a inregistrat in cateva secunde situatia, revine calm in adancurile sale taciturne, parand mai degraba un filosof ce mediteaza la ciudateniile lumii, cautandu-le o explicatie sau poate o solutie.Asa s-au nascut “Radacinile tanarului arbitru. Meditatii interpretabile”, scoase la iveala in 2013 prin intermediul Editurii “Magic Print”. Cartea se vrea un gest de pomenire la 7 ani de la trecerea in nefiinta a poetului Mihai Pauliuc, “as” in materie de aforisme. Din capul locului suntem avertizati ca lumea in care traim isi propune sa fie stabila si democratica, dar evolueaza debusolat, sub semnul relativitatii si a lipsei de speranta, context in care “liberul arbitru” pare a deveni inoperabil.
Arhitectura volumului tinteste simetrii clasice. Prima parte inglobeaza “Afurisisme alfabetice”, piese de trei randuri, cate opt pentru fiecare litera, patru pe pagina. Partea a doua include 24 de “Reflexe redundante”, poeme de cate 12 versuri fiecare, cu mici exceptii. Grupate cate doua, ele au titluri complementare (de exemplu “Cand anii se duc”, “Totul devine trecut”). Lectura “d-al fine al capo” ofera si ea surprize. O “Eminesciana” este alcatuita din impletirea competenta a unor titluri de poezii celebre. Ultima secventa a volumului cuprinde 10 “Complicitati congruente”, texte construite si ele intr-o maniera speciala: mijlocul, de trei randuri stabileste punctual tema iar doua catrene o ilustreaza epigramatic. Toata aceasta pasiune pentru ordonare geometrica ne aminteste ca Alex. Toma este si un redutabil rebusist dar constituie si dovada ca poezia cu forma fixa continua pana in timpurile noastre sa ramana o obsesie, mai ales pentru perfectionisti. Pe vremea sonetului si a rondelurilor Alex. Toma ar fi fost un magistru in materie.
Aforismele comunica fulgurant adevaruri formulate concis. Valoarea lor nu poate fi pusa in evidenta decat prin citate extinse, de aceea, solicitand ingaduinta de rigoare, vom (ab) uza de acest procedeu. Jocul dinamic al gandului genereaza memorabile definitii: odihna este “o notiune pe care lenea a ridicat-o la rang de activitate”, sapa – “un mijloc de promovare utilizat fara scrupule la toate nivelele”, tiganul – “un personaj care cerseste in strainatate din cauza saraciei de acasa”. Activand abil acest gen sententios Alex Toma isi exercita competent spiritul de moralist, atacand frontal toate palierele sociale, de la moravuri ( armasarul – “un animal de fite care, incalecat de o femeie, devine brusc animal de povara”, eclipsa – “o stare tranzitorie a sotilor, cand sotiile ii inlocuiesc cu varcolaci”, familia, celula de baza a societatii, “incepe cu «luna de miere» si se termina la tribunal”) pana la politica (urna – “o cutie speciala in care este pastrata cenusa promisiunilor din campania electorala”, hibernarea – “activitate parlamentara indiferent de anotimp”, lacomia – “trasatura de caracter specifica politicienilor cu acces la borcanul cu miere”) si sport (“Marfarul este un tren pe care suporterii giulesteni s-au grabit sa-l numeasca Rapid”). Viziunea este numai ocazional romantica (imponderabilitatea – “o stare in care ajung sa pluteasca doua inimi indragostite”), accentele realiste dominand materia supusa analizei (fericirea – “deziderat pe care orice cont bancar il asteapta din partea posesorului”, tara – “o mama care, din patriotism, isi indeamna copiii sa-si caute norocul oriunde”). Multe din enunturile filosofice lapidare izvorasc din malitiozitate (muratura – “o acritura cu care soacrele se idendifica pana la perfectiune”). Uneori comunicarea este frusta (energia este “taria si vigoarea dorite de o femeie in timpul unui lucru mecanic”, voluptatea – “stare la care viseaza toate femeile frigide”), lexicul capatand valente libertine (“Tampitul este un prost care isi sustine dizertatia in fata unor dobitoci”). Incisivitatea observatiei si marasmul constatarilor determina si “ultimul pas”, umorul negru (coliva – “un aliment ocazional ce poate fi considerat specialitatea casei”, priveghiul – “o panda a familiei in vederea asigurarii ca defunctul este chiar mort”). Inocenta sfaturilor (hora – “un cerc in care daca intri si nu joci, poti fi repede centrifugat”, iaurtul – “un produs lactat in care , daca nu sufli, o poti pati rau de tot!), se dovedeste o subtila capcana. Impresioneaza exactitatea definirii notiunilor, uneori apelandu-se in mod fericit la registrul folcloric (gaselnita – “o descoperire intempestiva cu tenta critica, de natura nodului in papura”, halucinatia – “o stare psihica proprie celor care cred ca vad cai verzi pe pereti”). Procedeele componistice sunt diverse: jocul semantic (dama – “o piesa de sah, de moravuri usoare, vanata de toti pionii”, urecheala – “metoda pedagogica prin care urechea este trasa la raspundere”), reliefarea capacitatii de expresie prin aglomerarea lexicala (javra – “o caricatura de caracter, acompaniata de o haita de jigodii”). Uzand de un stil care mizeaza pe efecte de surpriza intelectuala Alex. Toma cultiva paradoxul intr-o forma stringenta, ca in teatrul absurdului (“Rusinea este o chestiune pe care, doar daca o mimezi, te ridici pe culmile nerusinarii”, “Farmecele sunt niste magii usoare prin care si o pocitanie ti se poate parea inger”, “Fabula – o povestire satirica in care oamenii ironizeaza unele apucaturi ale animalelor”). Asociatiile sugestive de termeni imbogatesc pagina conotativ. Pentru a defini “grosimea” se apeleaza la “obraz” ; “geniile ” – dezastre”; “gropile” – “prostii”, etc. Retin atentia sintagmele inspirat alcatuite (“imaginatia plecata cu sorcova”) sau franturile de curata poezie (“Peretii sunt niste ascultatori fideli cu care poti conversa cand te cuprinde singuratatea”).
“Reflexele redundante” se prezinta ca poeme cu tematica variata: visul (“caci doar o mica parte a vietii este cea pe care o traim”), timpul, care ne ofera doar “un bilet de dus / spre singurul apus”, batranetea “prilej de penitenta / pe-al destinului altar”, evadarea intr-un alt univers,. Tot asa sunt privite si credinta, ca liant universal, mai ales in recenta conjunctura, viata (“marca inregistrata, / cu greseli si cu erata, / cu popriri si sub prelata”, moartea, vizualizata ca exces de viteza la masina timpului, sfarsind “intr-o groapa / sfintita mecanic / de niste prelati”. Epigramele inteapa in doze micronice de venin ultraconcentrat domeniul politicii, mai ales presedentia, guvernul, demagogia, saracia, banii, sperantele desarte. Pe coperta a IV a , in loc de pret apare indemnul “carte evaluata de cititor dupa lectura”. Procedam ca atare, cu bucuria de a fi descoperit in acest volum caleidoscopic oaze de veritabila stralucire intelectuala.
Prof. Aristotel Pilipauteanu

Previous Post

Fotbal si… mizerie in municipiul de pe Trotus?!

Next Post

«Ultimele meciuri» pentru FCM Dinamo Onesti?

Related Posts

Energie pentru fiecare zi: citate motivaționale care îți dau curaj să continui
Cultura

Energie pentru fiecare zi: citate motivaționale care îți dau curaj să continui

19/07/2025
Citate de dragoste care te fac sa privesti altfel viata
Cultura

Citate de dragoste care te fac sa privesti altfel viata

05/03/2020
«Fermecata de magia culorilor»
Cultura

«Fermecata de magia culorilor»

04/12/2018
Clepsidra gandurilor
Cultura

Clepsidra gandurilor

02/12/2018
Eveniment inedit la biblioteca onesteana
Cultura

Eveniment inedit la biblioteca onesteana

06/11/2018
Timpul continuu al cartii la Casa comunei Bogdanesti
Cultura

Timpul continuu al cartii la Casa comunei Bogdanesti

10/10/2018
Next Post
«Ultimele meciuri» pentru FCM Dinamo Onesti?

«Ultimele meciuri» pentru FCM Dinamo Onesti?

Categorii

  • Actualitate (1,632)
  • Atitudini (97)
  • Auto (7)
  • Casa (19)
  • Cultura (306)
  • Diverse (223)
  • Editorial (420)
  • Educatie (495)
  • Eveniment (453)
  • Interviu (70)
  • Lifestyle (7)
  • Politic (131)
  • Reportaj (169)
  • Social (371)
  • Sport (546)
  • Tehnologie (6)

Posturi recente

  • Energie pentru fiecare zi: citate motivaționale care îți dau curaj să continui
  • De ce ceata salina schimbă regulile jocului în tratarea suprafețelor
  • Cabinet stomatologic sau clinică dentară? Ce alegi în București?
  • Eleganță de iarnă: Cum să alegi haina de blană perfectă
  • Zâmbetul-cameleon: Aparatul dentar pentru copii care crește odată cu ei
  • Tatuaje mici pentru bărbați: idei cool pentru încheietură
  • Sisteme stingere incendiu cu apă nebulizată: inovația care protejează clădirile moderne
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Diverse
  • Editorial
  • Educatie
  • Eveniment
  • Interviu
  • Politic
  • Reportaj
  • Social
  • Sport
© 2025 OnestiExspres.
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Atitudini
  • Cultura
  • Politic
  • Educatie
  • Social
  • Sport
  • Altele…
    • Diverse
    • Eveniment
    • Editorial
    • Interviu
    • Reportaj

© 2020 OnestiExspres. Toate drepturile rezervate.