Popasuri culturale
O jumatate de secol, “Zilele Culturii Calinesciene” de la Onesti au fost binecuvantate cu prezenta a peste o suta de personalitati remarcabile din literatura romana, de la Nichita Stanescu si Marin Sorescu, pana la Nicolae Manolescu si Eugen Simion. Pastram sensibile impresii, fabuloase amintiri, vesele anecdote , dar intalnirile cu acesti oameni minunati s-au scurs peste noi ca “ploaia de aur a conchistadorilor” pe acoperisurile Spaniei si Portugaliei, rodind in gradinile vecine. Vreau sa spun ca am ratat marea sansa de a realiza niste interviuri de certa valoare documentara si, desigur umana. Ceea ce n-a reusit niciunul dintre noi, a infaptuit scriitorul Ioan Culita Usurelu de la Odobesti, unul din cei mai activi oameni de cultura din judetul Vrancea.
Nascut in 1944, absolvent al Facultatii de Filologie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, mentor al catorva generatii tinere, editor de publicatii printre care “Salonul literar”, Ioan Culita Usurelu se dovedeste in “Convorbiri esentiale” (Editura Andrew), omul priceput in arta de a lua interviuri. Se documenteaza temeinic inainte de intalnire pentru a atinge cotele informationale si spirituale ce caracterizeaza preopinentii, face putina parada de eruditia personala punand intrebari sugestive dar precise, da prilej interlocutorului sa se desfasoare, il inconjoara cu un halou de simpatie si respect, determinandu-l la marturisiri facute cu larghete. Stie ca intr-un interviu, personalitatea abordata face exact ceea ce nu considera necesar in volumele pe care le publica: destainuiri despre sine, despre modul de creatie, despre evenimente, politica, etc. Desi ordonate alfabetic, numele celor 25 de intervievati reflecta o scara variata de valori, domenii sau apartenente, de la prieteni apropiati pana la personaje de legenda (Marina Saleapina, fiica marelui interpret rus de opera). Cand inchizi cartea lui Ioan Culita Usurelu, inchizi de fapt 25 de carti. E dificil sa te pronunti intr-o singura prezentare / cronica. Desi intrebarile sunt mestesugit faurite , unele sugerand raspunsuri ce ar cuprinde zeci de pagini, altele insidioase (Emilian Marcu refuza sa raspunda la unele dintre ele), cele mai multe continand observatii, evocari, portretizari menite sa incite, calitatea raspunsurilor este gradual diferita. Paul Everac da replici scurte, concise, oarecum neprietenoase dar pline de adevar. Nicolae Breban face apel la ocolisuri diplomatice . Dezamagitor, Nicolae Manolescu, plictisit, evaziv, expeditiv, devine subiectul unui interviu in care , paradoxal, intrebarile sunt mai interesante decat raspunsurile. Dimpotriva, pentru Gheorghe Istrate, interviul este o mare sarbatoare, o bucurie de a comunica, prilej de a ridica un monumental poem in proza tinutului Vrancei, pe care il socoteste “stare de spirit uriasa , cat o natalitate!” Chinuit de «catusele intrebarilor», le cere pe toate deodata pentru a raspunde monografic, impletind raspunsurile “asa cum face ploaia”.
De cele mai multe ori, stilul reflecta omul. Calistrat Costin pluteste intre ironie si bonomie. Eugen Simion, echilibrat, elegant, chiar si atunci cand isi pomeneste dusmanii, care, vrem nu vrem, fac parte din peisaj sau cand isi manifesta scepticismul fata de generatia actuala, “un cor Madrigal fara vedeta”. Plecati din mediul provincial, condamnat dupa unii la marginalizare, cativa dintre invitatii la aceste popasuri culturale uimesc prin evolutia lor eclatanta. Constantin Frosin de la Adjud, distins cu inalte ordine ale statului francez pentru opera sa de traducator, Theodor Damian urcand de la Protopopiatul de Dorohoi pana la Catedra de filosofie si etici de la Metropolitan College New York. Ramai surprins de finetea cu care Theodor Codreanu, profesor la Husi, analizeaza delicate probleme de teorie literara sau de competenta lui Ionel Necula, si el profesor, la Tecuci dar si cunoscut exeget al scrierilor lui Emil Cioran.
Culegerea de interviuri abordeaza o tematica diversa. In prim plan se situeaza conditia scriiturii. Opera de arta pare a fi rezultatul unei triple determinari: mana auctoriala , necesitatea si hazardul. Arta a aparut nu ca sa schimbe viata ci ca sa ne faca sa vedem ceea ce este frumos si bun in fiecare, in natura si in viata de apoi. Scriem pentru a aduce o bucurie, alinare omului. Lumina cuvantului trebuie sa fie balsam pe ranile sufletului. Ranita, scoica se vindeca printr-o perla, la fel arta este o intruchipare magnifica a suferintei. O problema frecvent abordata este relatia scriitor – opera. Reporterul insusi evoca redundant cazul Montaigne, sprijinindu-se, cand simte nevoia, pe derapajele lui Goya sau ale lui Paunescu. Repondentii au opiniile lor. Trebuie discutata odata axiologic opera si, a doua oara, etic, omul. Nu putem sa le privim separat. Faptul ca autorul a fost un ticalos sau un om moral, nu inseamna ca toata creatia sa a fost rea sau buna… De altfel, este fals sa spunem ca un scriitor cu caracter mizerabil poate crea opere exceptionale. Marea, autentica opera este a lui Mozart, Beethoven, Holderlin, Eminescu, Tagore, Kant, Spinoza etc. Este a marilor caractere etice. In rest, “productii” dar nu capodopere lansate de critici miopi sau interesati. Lucruri la fel de captivante aflam si despre traduceri, premii literare, prietenie, patriotism, securitate, sinucidere, educatie etc. Impresioneaza pasajele autobiografice. George Popa isi transforma satul natal intr-un sanctuar cosmic, lacas al vesniciei.Radu Carneci are amintiri interesante dintr-o copilarie cu surprize si o junete cu intarsii romantice greu de coroborat cu seriozitatea demnitarului cultural. Un filon care merita a fi urmarit este cel care include opiniile reciproce ale scriitorilor. Apar si gesturi emotionante, precum atitudinea lui Alexandru Dobrescu referitoare la disparitia tragica a profesorului sau Mihai Dragan, atitudine venita pe fondul unor raporturi mai vechi, nu prea amicale.
Intr-o lume pragmatica, generatoare de criza in mai toate domeniile vietii, Ioan Culita Usurelu isi permite prin intalnirea cu mari spirite, trairea unor placute emotii, a unor mari bucurii, chiar revelatii. Dezamagirile, cate vor fi fost, raman undeva in urma, in mlastinile uitarii. Supravietuiesc dialogurile sclipitoare si siluetele forforescente ale unor modele culturale demne de urmat.
Prof. Aristotel Pilipauteanu, Onesti
