Interviu cu Alexandru Simon, antrenor CSS – CSM Onesti
Stam de vorba cu Alexandru Simon, profesor la Clubul Sportiv Scolar si antrenor voluntar din 2010 la CSM Onesti. Alexandru Simon, antrenor CSS – CSM Onesti: Eu cresc sportivii de la CSS si ii transfer la CSM. Candva am colaborat si cu SCM Bacau. Totul incepe de jos, de la copii. Iar toti copiii care au ajuns de top la mine provin de la tara. Am facut centre satelit la Casin, Oituz, Targu Trotus, chiar acum am refacut un centru la Tuta. Toti provin de la tara. Si in oras, nu zic, sunt copii cu calitati, dar cand dau de greu… Stiti cum e sportivul, pana la un nivel ajung toti, pana aici sarim cu toti, dar…
Important si necesar pentru a face performanta e sa depaseasca nivelul de confort pentru un sportiv, sa lase din comoditate.Alexandru Simon, antrenor CSS – CSM Onesti: Da. Si sunt din ce in ce mai putini care fac saltul acesta.
De ce credeti ca se intampla asta?R: E multa munca, foarte multa munca. Copiii de la oras sunt acum atrasi de altele: calculator, televizor, iar cand dau de greu, in general, renunta. La inceput vin toti cu entuziasm sa faca miscare.
Ati spune ca pentru performanta e nevoie de foarte multa pasiune, avand in vedere alocarile financiare de care beneficiaza sportul, in general? R: Da. E nevoie de pasiune si disponibilitate la efort sustinut. Dar fara talent nu se poate, trebuie sa ai ceva deosebit de la Dumnezeu, trebuie sa ai talent nativ. Oricat de devotat, de muncitor esti, daca nu ai talent sau macar inclinare spre lupte libere degeaba te antrenezi, nu poti ajunge in top. Aici intervine rolul antrenorului, care trebuie sa intuiasca la copil, la o varsta mica, pe la 11, 12 ani, acele calitati necesare pentru lupte. Antrenorul trebuie sa aiba ,,ochiometru”, sa depisteze potentialul copilului respectiv, apoi sa-l exploateze, sa-l cizeleze, sa-l modeleze asa cum un sculptor slefuieste o piatra sau o bucata de lemn.
Considerati ca bazinul de selectie a sportivilor dedicati luptelor libere s-a micsorat? R: Nu cred. A ramas constant. Specia umana si poporul roman nu s-au schimbat atat de mult in ultimii zeci de ani, chiar sute. Umblu mult, ii caut pe la tara. Merg din scoala-n scoala, mai intreb despre unii, despre altii. Unii vin singuri, sunt dornici de a face miscare. De multe ori am gasit copii talentati la lupte, dar ei practicau alte sporturi. Cateodata, numai din priviri, din doua, trei cuvinte se creeaza o relatie intre sportiv si antrenor. Un antrenor bun isi da seama si dintr-o miscare daca copilul are talent sau nu, daca vrea sa faca sport sau nu. Acum lumea merge dupa bani, tinerii aleg alte oportunitati, iar acest sport inseamna multa munca si putini bani. Este un sport prost platit. Adica … aproape deloc.
Iar dumneavoastra sunteti exemplul care confirma pe deplin aceasta stare de fapt. Sunteti de aproape 3 ani antrenor voluntar?R: Eu sunt platit de Clubul Sportiv Scolar. Baietii mari sunt la CSM, nu au vrut sa plece fara mine, ca antrenor. Intelegerea a fost ca ei sa se transfere la CSM cu mine antrenor, dar sa li se asigure un salariu.
Cum vedeti sportul onestean, se afla pe un drum bun, care poate duce spre performanta?R: Este pe drumul cel bun, intr-un fel. Mai ales acum cu combinatiile astea la CSM Onesti pe care le face conducerea, in special la atletism si haltere.
Va referiti la sportivii adusi din alte parti si care concureaza sub culorile cluburilor din Onesti.R: Da. Au adus rezultate bune si foarte bune chiar, medalii la Europene. Dar eu nu vad cu ochi buni aceasta politica, pentru ca se fac eforturi financiare, cheltuieli serioase, se aduc rezultate de moment si dupa aia nu ramane nici un sportiv pe plan local. Doamna Ingrid Istrate, directoare la CSM, si Dorin Aradavoaicei au adus multi sportivi din alte localitati. E bine, intr-un fel, dar …
Ati vrea sa se conteze mai mult pe sportivii locali?R: Da. Pentru ce sa aducem din alta parte, cand nu stim daca acel sportiv va fi onestean sau nu? Putinele resurse sunt consumate pe altii decat pe sportivii nostri. Si mie mi s-a reprosat faptul ca nu aduc sportivi din alte parti la CSM, din Moldova, Ucraina sau de la alte cluburi din tara. Dar cine da 3 000 lei/luna pentru ca un sportiv sa lupte pentru Onesti? Timisoara, Lugoj au mers pe modelul asta. Eu de unde sa le dau? Onestiul abia da 450 lei / luna campionului Romaniei. De unde sa aduc sportivi mai buni, daca nu sunt bani? Spre exemplu, sportivul Andrei Cernea, anul trecut vicecampion de seniori, dupa campionatul national din iulie, de la Bucuresti, n-a mai primit nici indemnizatie, nimic, nimic. Iar un sportiv la 25 de ani, cand nu primeste nimic, nu e motivat, ce sa faca? Nu trebuie sa-si caute un loc de munca? Are si el familie. Din cauza asta a trebuit sa plece in Germania, unde practica acelasi sport, dar, spre deosebire de ce se intampla la noi, acolo e platit. Primeste cate 300 – 350 euro pentru fiecare meci, in ligile inferioare. Sunt mai multi baieti plecati in Germania. Se duc cateva luni. Este singura lor sansa pentru a-si asigura un trai pentru tot anul.
Pe cine mizati in urmatoarele competitii?R: Am un baiat tanar, Mihai Primicheriu, in primul an la juniori, a facut 18 ani recent, si e deja vicecampion de juniori mari, de fapt de anul trecut e vicecampion. El poate sa faca fata la cel mai inalt nivel european si mondial. Este recunoscut in tara de antrenori si specialisti. Sper ca in urmatorii ani sa confirme. Acum depinde de ce se va intampla cu el la lotul national. E la Centrul Olimpic de la Bucuresti. Federatia a strans totul. Ma trezesc maine, poimaine, ca mi-l ia cu totul, fara sa mai obtina acordul antrenorului. Acum se poarta si treaba asta. Eu sper sa-l mai tin pe Mihai pana termina clasa a XII-a.
Putem vorbi despre el ca un produs al Onestiului, slefuit de dumneavastra… R: Mihai vine din Asau, dar este al Onestiului. Cand l-am adus, n-a stiut nici ce inseamna pozitia de garda, chit ca avem un centru la Asau. El nu a trecut pe la centrul de acolo. A venit in toamna la noi, iar anul urmator in aprilie era in finala. N-a luat medalie pentru ca era si in primul an de juniori III. Dar, dupa un an si jumatate, a iesit campion fara probleme.
Ce credeti ca ii determina pe sportivi sa apeleze la adjuvanti ilegali, la dopaj? R: Poate de multe ori nu sportivii sunt cei care iau aceasta decizie. De multe ori li se impune treaba asta de catre anturaj. Ma refer la antrenori, la club, la sefii de la club, fac asta din dorinta de a scoate un rezultat cat mai repede. In Nu e bine sa fortezi copiii. Eu las ca timpul sa rezolve anumite probleme. Anul asta am avut o fata, Ana Lenghen, in ultimul an la juniori, care e si studenta in Bacau, in anul doi. A fost medaliata la Europene. Ea provine de la centrul de la Targu Trotus. Fiind studenta, nu a mai avut timp sa se pregateasca asa cum ar fi trebuit. De aceea, anul asta nu a reusit nimic nici la junioare, nici la senioare. La antrenamente ne-am concentrat pe adversarele principale, pe care le-a batut, dar a dat chix cu cele mai slab cotate. S-a epuizat fizic si moral. Eu, in locul celor de la Federatie, nu as lasa-o sa se piarda, pentru ca are, in continuare, potential, chiar daca anul asta nu a prins decat locul 5.
Daca pana acum am vorbit de cum ar trebui sa fie motivati sportivii, ce va motiveaza in schimb pe dumneavoastra, ca antrenor?R: In primul rand, am facut si eu sport din tinerete. Inainte de a face lupte am avut 6 ani de atletism. N-am putut sa fac performanta, pentru ca eram prea mic de statura. Am trecut la lupte. Am ajuns undeva printre primii pe tara. Mi-a placut si imi place sportul, am visat sa fiu profesor si antrenor. Cand vezi ca iese din mana ta cate ceva, asta iti aduce satisfactii, ce sa mai… Dar, ca sa-mi intretin familia, am fost nevoit sa muncesc mult si in afara sportului, si muncesc inca mult.
Nu se poate trai din sport, din antrenorat?R: Nu. Sau se poate, dar foarte modest.
Care va e cel mai drag rezultat obtinut de copiii dumneavoastra sau cel mai important?R: Rezultate mai bune am avut, va spun sincer, cu fetele. Am fost primul antrenor al lotului national feminin de lupte libere, in 1999. Multi ani m-am chinuit ca luptele feminine sa fie acceptate si la noi. Federatia nu prea avea incredere. Dar satisfactia mai mare e la baieti, totusi. Poate si pentru ca e mai greu, e bataia mai mare. Momentele importante au fost cand Ion Cernean a iesit campion de tineret, de la Beresti Tazlau. Eu am luat-o in viata de mai multe ori de la zero. Chiar mi s-a dat in cap, mi s-a spus sa stau cuminte in banca mea. La un moment dat a trebuit sa iau pauza chiar de un an, doi. Tot timpul am luat-o de jos, m-am ridicat cu alta generatie de la zero. Si acum sunt intr-o schimbare de generatii. Ii am pe astia mari cu care continui si am pregatite alte grupe de copii.
Cum ii simtiti pe cei mici?R: In vana. Intr-un an, doi vor avea si rezultate. Trebuie sa mai muncesc cu ei. E greu.
Ce trebuie sa va atraga atentia la un copil, pentru a spune ca acesta are talent si poate deveni un sportiv de performanta?
R: Talentul se vede si dintr-o miscare, cat de indemanatic este. Apoi sa vezi ca ii place, ca e deschis, comunica sau are curaj, e bataios. Trebuie sa vad in ochii lui dorinta de a face ceva in viata, ca e motivat.
Pentru ca suntem pe final, as mai avea o singura intrebare care vizeaza biografia dumneavoastra. Am aflat ca aveti origini slovace. Care e povestea stabilirii unui slovac in Onesti? R: Am ajuns in Onesti adus de parinti, tatal meu fiind roman. Tata a plecat din tara cand inca era la putere regele Mihai, in 1947. Atunci, aproape 3 000 de tineri romani, in special din Moldova, plecasera in Slovacia sa invete scoala sau o meserie. Unii s-au intors, altii si-au intemeiat familii acolo. Taica-meu s-a intors prin ’59 sau ’60 cu tot cu familie. Atunci eram si eu nascut. I-a fost dor de tara, de mamaliga, cum a zis el. Si la mamaliga a ajuns.
Nu v-ati gandit sa parasiti Romania, poate sa antrenati in alta parte si cu mai multe reusite?R: Ba da, cand eram student. Dar m-am razgandit, cand am inceput sa lucrez. Puteam sa plec prin 1988 in Occident, in America, Austria, in Canada. Mi-as fi dorit sa antrenez in Austria, Germania, Franta, practic acolo unde se investesc bani in talente si valoare.
Va multumim foarte mult pentru timpul oferit si la cat mai multe medalii!R: Sa dea Dumnezeu si sper sa auziti de Mihai Primicheriu peste un an, doi.
Ovidiu Munteanu
