Noi, romanii, suntem un popor ales. Ales insa nu pentru a implini vreo profetie, ci pentru a fi cobaiul experimentelor pe care le pun la cale mai marii tarii si ai lumii. Acum, cand majoritatea statelor canta prohodul crizei si sunt pe cale sa revina la nivelul de trai de dinaintea acesteia, guvernantii nostri ne arata cu seninatate cum timp de jumatate de an ne-au afundat mai tare in mocirla, punand pe primul plan interesele proprii si de partid, balacareala si circul ieftin. Mai mult, dau dovada de impotenta si se inchina FMI-ului, pentru a avea pe cine sa dea vina pentru masurile nepopulare cu care continua sa ne potopeasca. Planul anticriza al Guvernului liliputan de coalitie ar putea fi descris foarte bine de replicile unui spot publicitar care ruleaza de o vreme pe posturile de televiziune. “La prima intalnire, mana pe picior”, zice reclama. Prima masura a guvernantilor – mana in buzunarele contribuabililor, cam asa s-ar traduce in limbajul de criza taierea sporurilor, cu care si-a inceput Boc seria neagra de masuri. “La a doua intalnire, mana pe picior, plus pupat”, e alta replica publicitara, careia cabinetul de crizati se grabeste sa-i raspunda prin “acordarea” a cate 10 zile de munca patriotica in numele deficitului generat de proasta guvernare. In sfarsit, la cea din urma replica – “la a treia intalnire, mana pe picior, plus pupat, plus …” – nepriceputii de la carma tarii au tradus pauza din text printr-o masura pentru care, ca sa o iei, nu-ti trebuie prea multa carte: disponibilizari in masa. Si se pare ca si-au ales bine momentul, intr-o vreme in care sindicatele par sa nu mai aiba nicio vlaga, iar populatia s-a blazat, parand sa nu mai aiba nicio reactie de contra, acceptandu-si soarta si spunand in sine-si: “Fereasca Dumnezeu de mai rau!”. Si totusi, nu-i vad bine deloc pe Boc et comp., avand in vedere ca lupta pentru scaunul moale de presedinte ii va transforma in vinovatii de serviciu pentru toti competitorii.
[ad#stire] Nu m-ar mira deloc sa vad ca insusi Basescu se va lepada de Boc si va da drumul sforilor cu care-l manevreaza, transformandu-se in cel mai inversunat acuzator, ba chiar il vad in stare sa se lepede si de PDL cu ai sai ministri corupti si cheltuitori de multi bani publici pentru a candida din postura de independent. N-ar fi decat inca una dintre loviturile murdare cu care ne-a obisnuit in incercarea de a da piratului o infatisare de marinar cumsecade.
Dorin Vasiluta