
In urma discutiilor purtate cu viceprimarul Onestiului, Constantin Florian, dar si cu Ioan Paris, directorul Directiei Domeniului Public si Privat din cadrul Primariei Onesti, am aflat ca administratorii care au picat la examenul de atestare a administratorilor sau care nu au dorit sa se inscrie la acest concurs urmeaza sa fie pusi pe liber. “Intr-adevar la examenul de atestare multi dintre fostii administratori au obtinut note extrem de mici, semn ca acestia nu au fost suficient de bine pregatiti pentru a putea trece cu bine. Totodata, acesta este un semn ca ei nu cunosc legislatia in vigoare, fapt care ma face sa cred ca acestia nu respectau nici prevederile legale. Discutand cu seful Serviciului de Indrumare si Control al Asociatiilor m-a frapat faptul ca de cand a fost infiintat acest serviciu desi au fost constate o serie intreaga de nereguli nu a fost aplicata nicio amenda ori macar un avertisment. Ar trebui recompensati cei care cunosc si aplica legea si sanctionati cei care nu sunt in legalitate. Sa nu uitam ca pana la urma acestia gestioneaza banii nostri, ai cetatenilor”, ne-a declarat Ioan Paris, directorul Directiei Domeniului Public si Privat din cadrul primariei municipiului de pe Trotus.
101 asociatii, 61 de administratori atestati
In conditiile in care dintre cei 90 de aspiranti la titlul de administrator au fost atestate doar 61 de persoane, desi in municipiul Onesti sunt 101 asociatii, administratia publica locala se va confrunta in perioada urmatoare cu o situatie iesita din comun. “Cei care nu au fost atestati evident ca nu vor putea ramane ca administratori, caci rezultatele obtinute au demonstrat ca sunt slabi pregatiti. Cred ca cel mai probabil va avea loc un nou concurs de atestare. Eu, unul, alta solutie nu vad”, ne-a declarat viceprimarul Onestiului, Constantin Florian. Reamintim cititorilor nostri faptul ca la proba scrisa, dintre cele 89 de persoane, un candidat nu s-a prezentat, au trecut testul cu bine 61 de onesteni, restul de 26 fiind picati. Dintre acestia, 11 persoane nu au mai fost administratori, restul de 15 fiind din interiorul acestui sistem. Asadar, la proba orala, la care nu a picat nicio persoana, doar noua candidati au provenit din afara sistemului.
Note mici pentru fostii administratori Die Hard: With a Vengeance trailer
Semn clar ca fostii administratori habar nu au de legile in vigoare pe care ei ar trebui sa le cunoasca este faptul ca acestia au obtinut note foarte mici. Procentul notelor acceptabile a fost obtinut, in special, de cei care provin din afara sistemului. Notele mici si foarte mici au fost obtinute de administratorii cu o vechime de opt si zece ani, semn ca pentru ei legea este ceva relativ. Au obtinut note intre trei si cinci foarte multi administratori. Mihai Sarghie, administrator la trei asociatii, la Republicii 66, la Pajura 6 si Aleea Parcului, cu vechime ca administrator de cel putin opt ani de zile, a obtinut nota 3. Nota 4,10 a obtinut Aurel Fagetel de la Asociatia Oituz 35, in timp ce nota 4,70 a luat Liliana Botezatu de la Asociatia Victor Babes. Petru Manzala, de la Asociatia de Proprietari Parcului 7 a reusit sa obtina nota 4,80. Note ceva mai mari, dar insuficiente pentru a intra in posesia atestatului, au avut administratorul Valentin Chiuaru, de la Asociatia de Proprietari Aleea Parcului nr. 1, care a luat nota 5, in timp ce Constantin Cioata, de la Asociatia de Proprietari Aurora 6, a avut nota 5,30. Nu s-au descurcat mai bine nici presedintii asociatiilor de locatari cu o vechime de peste noua ani de zile. Vasile Durbaca, de la Asociatia de Proprietari Pajura 4 si Gheorghe Leca, de la Asociatia de Proprietari Marasesti a obtinut fiecare 5,50. Un calcul simplu evidentiaza faptul ca s-au obtinut nu mai putin de 44 note de 7, cele mai multe ale administratorilor cu state vechi, circa 14 note de 8, in special de aspirantii din afara sistemului. Gheorghe Cimpoesu a obtinut nota 9,30, iar Victoria Constantinescu a luat nota 10.
Aprecieri pozitive
Baby Mama dvd All About the Benjamins movie Aprecieri pozitive a avut Constantin Andrei, presedintele Asociatiei Civice “Casa noastra comuna”, despre concursul de atestare a administratorilor. “Desi de-a lungul anilor am asistat la multe concursuri de atestare a administratorilor cred ca acesta este primul la care am remarcat ca exista multa transparenta, asa cum este si firesc sa fie. Viitorii administratori de imobile vor ocupa functii publice si cum la Onesti au existat nenumarate cazuri de asociatii la care administratorii i-au lasat pe oameni cu datorii uriase, doar mediatizand astfel de evenimente vom putea preveni repetarea acestora. Serviciul de Indrumare si Control al Asociatiilor trebuie sa-si faca datoria si sa le monitorizeze atent activitatea. Atunci cand este cazul trebuie amendati cei care ocolesc legea si ii pacalesc pe oameni”.
Dana Lungu






