Reporter: Ce anume v-a convins sa va alegeti profesia de educator?
Mariana Volmer: Voi fi sincera cu dumneavoastra si va voi spune faptul ca initial ar fi trebuit sa urmez Facultatea de medicina. Pentru asta ma pregateam intens. La sugestia mamei, care in paranteza fie spus imi cunostea firea, am hotarat ca mai bine mi s-ar potrivi sa lucrez cu copiii decat sa lucrez in domeniul sanitar. Atunci am renuntat la acest vis al meu si am optat catre aceasta profesie. Acum, dupa atatia ani de activitate in acest domeniu, imi dau seama ca mama, femeie simpla, a intuit corect ce mi s-ar potrivi si tin sa va marturisesc ca nu regret nicio clipa alegerea facuta.
Rep.: Si, totusi, nu mi-ati raspuns la intrebare?
M.V.: In primul rand, a fost vorba de dragostea pe care o simt fata de copii. Si cand zic copii, ma gandesc si la cei care vin la gradinita, dar si la cei mai mari, de scoala. Atunci cand te privesc atent, cu ochii lor patrunzatori, cand iti vorbesc cu felul lor simplu si totodata corect simt ca trebuie sa fii onest in fata lor. Sunt niste sufletele atat de curate si atat de delicate incat cred ca ar trebui ca noi toti sa-i ajutam sa ramana cat mai mult atat de puri. La clasa cred ca in primul rand am fost un partener, un prieten de joaca, decat un cadru didactic. Asta a fost metoda pe care
m-am bazat ca si dascal.
Rep.: Stiu ca va numarati printre directorii cu o vechime apreciabila in aceasta functie. De cand sunteti directorul Gradinitei cu Program Prelungit nr. 16?
M.V.: Da, asa este. Am fost numita seful acestei institutii pe 1 septembrie 1990. Deci de 19 ani de zile. Acum, cand vorbesc, nici nu-mi dau seama cand au zburat acesti ani. Tot timpul in priza, organizand evenimente, concursuri, serbari, simpozioane, schimburi de experienta, nici nu am simtit cand a zburat timpul. Daca ar fi sa fac o simpla trecere in revista, au fost foarte multe activitati scolare, activitati de dezvoltare profesionala ale cadrelor didactice si multe altele care acum imi scapa.
Rep.: De cand nu mai predati copiilor?
M.V.: Ati atins un punct sensibil. Din 2006, si tin sa va spun ca-mi lipseste teribil acest lucru. Imi lipsesc copiii si activitatile cu ei. Acum intru in fiecare clasa din dorinta de a fi in compania lor si simt ca la fiecare grupa regasesc cate o bucatica din sufletul meu. Din pacate, activitatile solicitante pe care le presupune functia de director al unei institutii de invatamant prescolar nu-mi permit sa fiu aproape, atat cat mi-as dori, de prichindei.
Rep.: Cu atatea reforme promovate de-a lungul anilor stiu ca au avut loc o serie de modificari in tot sistemul. Valul schimbarilor a ajuns si la gradinite?
M.V.: Da, reforma a fost facuta in tot sistemul si nu doar pe anumite segmente. Si cand zic asta ma refer la faptul ca, in 2006, Gradinita cu Program Prelungit nr. 16 a capatat personalitate juridica si i-au fost arondate si Gradinita cu Program Prelungit nr. 9, dar si Gradinita cu Program Normal nr. 3. Astfel, noi am ajuns sa raspundem si de cele doua institutii. Mai suntem si centru metodic de la 1 septembrie 1991. Practic, de aici afla gradinitele arondate toate noutatile aparute. Ne intalnim cel putin o data la doua saptamani daca nu ori de cate ori este necesar pentru a informa cadrele didactice. La noi vin cei de la Gradinita nr. 9, Gradinita Nazdravanii, Gradinita nr. 12, Gradinita de pe langa Scoala nr. 1, gradinitele nr. 13, nr. 7, nr. 3 si Gradinita “Sfantul Paul”, dar si cele din mediul rural. Este vorba de gradinitele din Oituz, Stefan cel Mare, Caiuti, Urechesti si Cotofanesti.
Rep.: Cum decurge colaborarea dintre conducerea unitatii de invatamant si colectivul de cadre didactice?
M.V.: Din punctul meu de vedere foarte bine. Ar trebui sa le intrebam si pe educatoare ce parere au. Dar sa va spun un mic secret: desi sunt director de atata timp, intotdeauna am avut o buna colaborare cu restul cadrelor, dar si cu personalul auxiliar. Am fost de parere ca inainte de toate suntem oameni. Functiile astea pe care le avem sunt trecatoare. Cunoasteti proverbul: “a fi mare nu-i mirare, a fi om e lucru mare”, asa ca, bazandu-ma pe aceasta expresie populara, am incercat in permanenta sa formam o echipa unita. Doar asa se obtin satisfactii pentru toti. Cred ca am reusit sa formam un colectiv bine inchegat. De altfel, era si normal sa fie asa tinand cont de faptul ca foarte multe educatoare sunt aici de cand s-a deschis gradinita. Eu sunt una din ele.
Rep.: De cand lucrati la Gradinita nr. 16?
M.V.: Cand am terminat studiile am primit repartitie, pe 1 septembrie 1978, aici. Lucrarile la aceasta gradinita incepusera in vara aceluiasi an. Pentru ca la 1 septembrie, cand incepea anul scolar, lucrarile nu erau gata am fost nevoite sa ne desfasuram activitatile pe langa celelalte gradinite. Am pasit prima data in gradinita pe 1 noiembrie. Pe atunci era mult mai greu sa lucram cu cei mici pentru ca aveam la clasa in jur de 30-40 de copii. Pe langa atat de multi pitici sa stiti ca la inceput nu prea aveam conditii in care sa ne desfasuram activitatile. Tin minte ca pentru a asigura un minimum de confort am fost nevoite sa imprumutam diferite obiecte de mobilier de la celelalte gradinite. Nu avem paturi rabatabile ci din cadru de fier cu saltele. Era un chin pana reuseau sa puna copii sa doarma. In fine, bine ca a trecut. Oricum diferentele sunt foarte mari acum fata de cum erau inainte. Acum, confortul exista, se vede, chiar daca pe alocuri mai trebuie sa remediem si o serie de probleme marunte. E si normal, de atata timp obiectele se mai deterioreaza.
Rep.: Cati copii aveti in toata gradinita acum?
M.V.: 105, in toate grupele, cu o medie la fiecare clasa de 20-30 de copii. De acestia se ocupa noua educatoare impreuna cu personalul auxiliar. Oricum, tin sa precizez faptul ca mai toate educatoarele de la noi de la gradinita au gradul I. Gradul II il au doar cele noi intrate. S-au bucurat de sprijinul si de toata sustinerea mea toate educatoarele care au vrut sa se dezvolte profesional si nu numai.
A consemnat Dana Lungu
