
Intruniti in sedinta actionarii de la FCM Onesti i-au propus postul de antrenor secund lui Costel Munteanu, care a refuzat aceasta oferta. La sedinta actionarilor, dupa cum au declarat cei din “apropierea” conducerii clubului onestean s-a vazut ca actionarii au fost dezinformati in privinta asocierii dintre cele doua echipe. Pentru dezinformarea actionarilor clubului onestean este invinuit Ovidiu Mitroi, care a participat la tratativele dintre cele doua echipe. Constantin Alexa, unul din principalii actionari ai echipei FCM Onesti, ne-a declarat: “In mod neoficial, in privinta asocierii dintre FCM Onesti si Pambac Bacau nu este nimic clarificat. Asteptam alegerile de la Federatia Romana de Fotbal, iar atunci cand lucrurile se vor clarifica le vom face cunoscute printr-o conferinta de presa”. Desi bucurestean, Constantin Alexa (al carui grup de firme are cel mai important punct de lucru la Onesti), sustine mult fotbalul onestean, fiind chiar unul din initiatorii actionarilor la FCM Onesti. El considera ca Onestiul (unic in Romania, prin faptul ca e locul de nastere al Nadiei Comaneci), fiind si unul din putinele orase care se poate lauda cu trei stadioane, are un potential care trebuie pus in valoare.
[ad#stire] Presedintele FCM Onesti, Ion Matei, a mentionat despre situatia actuala ca “momentan, clubul onestean este in organizare si o sa vedem ce se intampla zilele urmatoare”. Demn de remarcat este faptul ca de cateva zile a demisionat de la FCM Onesti directorul sportiv al clubului, Mircea Bostan, iar in urma evenimentelor de luni, 11 ianuarie, a anuntat ca isi retrage sprijinul pentru aceasta echipa Nicu Mocanu, cel care a fost “un liant” intre jucatorii tineri si cei mai in varsta de la FCM, el aducand 14 mingii din Germania si medicamente pentru jucatorii onesteni.
Ion Moraru
#4 : 06/10/2011, 06:19
#3 : 14/01/2010, 11:12
#2 : 14/01/2010, 09:16
#1 : 14/01/2010, 09:13






