Peste 90 sportivi au luat parte la intrecerile turneului onestean „Gentlemen’s Tennic Cup”, rezervat veteranilor si dotat cu premii in valoare de 2500 euro. Castigatorul categoriei 35 ani a fost Sorin Ghita, care l-a invins in finala cu 6-4, 2-6, 6-2 pe Dragos Serbanescu. La aceasta categorie, in primul tur Sorin Ghioca l-a intrecut cu 4-6, 6-4, 6-4 pe onesteanul Constantin Covoran, iar concitadinul sau Catalin Paun a pierdut cu 3-6, 1-6 in fata lui Constantin Stan. La 40 ani, onesteanul Dragos Coman a castigat pentru a treia oara primul loc, dupa 7-5, 6-1 in finala cu Marian Roca. In semifinale, Coman trecuse cu 6 – 3, 6 – 4 de onesteanul Teodor Grosu, unul dintre favoriti. La primirea trofeului, Dragos Coman a declarat: „Prin aceasta victorie am tinut tenisul onestean pe primul loc. Anul viitor merg la o categorie superioara, la 45 ani, unde sper sa am aceleasi rezultate”. La 45 ani s-a impus Cristian Caragea, 6-1, 6-4 in finala cu Vali Nistoran. Tot la aceasta categorie, onesteanul Adrian Pletea l-a invins in primul tur cu 7-5, 6-1 pe Mirel Caea, pentru ca in sferturi sa piarda in fata lui Roland Sorodoc. Dupa un meci darz cu Nistoran, 3-6, 6-1, 5-7, onesteanul Sorodoc s-a clasat pe 4. La categoria 50 ani, Dumitru Coman a avut o finala palpitanta cu Csaba Nemeth, de care a trecut cu 6-1, 5-7, 7-6(0). Cu 6 – 2, 6 – 0 a trecut Dan Comanescu de Stefan Popescu si a castigat categoria 55 ani. La 60 ani, unde s-au intrecut 5 tenismeni, pe primul loc s-a clasat Cornel Chirica, iar pe 2 Aurel Parjol. Intr-o revansa asteptata de mai multi ani, fiind cunoscut duelul la nivel national dintre Valeriu Ilie si Vasile Vespan de la categoria 65 ani, invingator a fost Vespan. „Sunt multi ani de cand imi doresc sa obtin aceasta victorie, acum am dominat, dar m-a ajutat si vantul”, a declarat Vasile Vespan, care de 50 ani practica acest sport.
Ion Moraru







