Bucuria primaverii este traita in toata splendoarea ei de prescolarii de la Gradinita “Step by Step” din Onesti. Zilele trecute grupele de prescolari pregatite de educatoarele Elena Lungu, Angela Munteanu si Mirela Grigoroiu (peste 40 de copii), carora li s-au alaturat si parintii au pornit pe malul Trotusului, pentru a planta salcii. La capatul unei drumetii de peste o jumatate de ora, minunandu-se de frumusetea dealului Perchiu, cuprinsa acum de mireasma florilor copacilor infloriti, grupul format din prescolari, educatoare si parinti au fost surprinsi sa constate ca locul ales de ei pentru a fi plantate salciile era plin de gunoaie si deseuri aruncate. Cu mic, cu mare, participantii la aceasta actiune au deratizat locul, dupa care intr-un elan deosebit au plantat un numar de 20 de salcii. Copiii s-au intrecut in a fi de ajutor parintilor si educatoarelor, bucurosi ca pot planta salcii in apropierea Trotusului. “Tristetea” celor care au infrumusetat prin plantarea acestor salcii malul Vaii Trotusului a fost ca serviciul de salubritate coordonat de autoritatile onestene nu a pus niciun cos de gunoi pentru colectarea deseurilor, zona fiind cunoscuta ca una unde onestenii poposesc in weekend la iarba verde.
Despre actiunea de plantare dar si despre activitatile ecologice desfasurate la Gradinita “Step by Step”, educatoarea Elena Lungu ne-a declarat: “Coplesiti de bucuria copiilor de a participa la actiunea de plantare de pomi, parintii prescolarilor au fost incantati de aceasta activitate, pe care vor sa o continuam. Actiunea s-a inscris in proiectul «Prietenii naturii», pe care il derulam cu diverse activitati la gradinita. Dupa ce au realizat numeroase desene cu colturi din natura si felicitari pe teme ecologice, copiii au pus seminte ale diferitelor plante la incoltit si au observat cresterea acestor plante. De asemenea, am amenajat si un loc unde copiii pot vedea animale salbatice, care au fost impaiate”.