„Bucataria este lucrul care ma mentine mereu tânar”

Sorin Serban este un onestean cucerit de mirajul bucatariei ce a reusit sa se faca cunoscut nu numai in arealul Vaii Trotusului, ci si peste hotare, prin realizarile sale transformând pregatirea celor mai gustoase preparate culinare intr-o adevarata arta. Sorin Serban a fost incântat sa impartaseasca din vasta sa experienta cititorilor saptamânalului “Onesti Expres”.

– Când ati simtit ca sunteti atras de bucatarie?
– Pe mine bucataria m-a atras de mic copil, pentru ca la vârsta de 13 ani ramânând fara mama, acest lucru m-a ambitionat foarte mult, sa ma gospodaresc impreuna cu fratii mei. Dupa absolvirea Liceului industrial nr. 1 (azi, Colegiul National “D. Cantemir”), mi-am satisfacut stagiul militar iar in armata am putut sa pun in practica si sa dovedesc ca am atractie catre “arta culinara”. Chiar de la inceputul stagiului militar am fost recrutat pentru bucatarie si am fost apreciat pentru ceea ce faceam. La Detasamentul de Pompieri Bucuresti, unde am satisfacut armata, am avut primii ucenici, lucru care m-a facut sa fiu si mai ambitios, mai ales ca ceea ce am invatat eu de la altii, invatau si ei de la mine.
– Ce a urmat pe drumul sinuos al formarii ca bucatar?
– Dupa stagiul militar am inceput cursul de calificare in meseria de bucatar la Centrul de pregatire profesionala din Onesti, sub indrumarea doamnei Margeanu, care si in ziua de azi se ocupa de pregatirea prin cursuri a bucatarilor, cofetarilor si ospatarilor. Indiferent de practica ce o depui intr-o bucatarie a unui restaurant trebuie ca sa stapânesti si bazele teoriei. Un bucatar adevarat trebuie ca sa cunoasca foarte bine atât teoria cât si practica. Am fost ca ucenic angajat cofetar la Cofetaria “Crinul”, unde am deprins foarte repede aceasta meserie de la fosta patroana Maricica Paciurca. Inedit a fost faptul ca intr-un timp foarte apropiat ea mi-a devenit soacra. Pe parcursul timpului mi-am deschis propria afacere, prin Cofetaria “Lebada” (in zona blocurilor ANL). Aceasta s-a dovedit a fi una dintre putinele cofetarii unde puteai gasi dulciuri facute dupa retete clasice si originale. Din cauza crizei economice care s-a abatut peste lume, aceasta cofetarie s-a inchis si in anul 2000 am parasit tara plecând in Belgia, unde am putut deprinde multe taine ale meseriilor de bucatar si cofetar.
– Cum a fost primul impact si experienta din aceasta tara?
– Primul impact cu Belgia a fost unul foarte greu, pentru ca civilizatia era si este mult mai inaintata decât la noi. Acolo am putut vedea cu incântare fluxul tehnologic al unei productii adevarate in domeniul bomboneriei., modelajului in ciocolata si a martipanului dar nu pot uita niciodata nici preparatele din marile bucatarii aflate in centrul Bruxelles-ului (la “Grand Place” ramâi uimit de modul de preparare al pestelui si al fructelor de mare). In Belgia primii doi ani au fost foarte grei, datorita faptului ca nu eram vorbitori de limba franceza atât eu cât si familia. Si integrarea in societate nu a fost usoara.Prima data, ca sa pot intra in acest domeniu am apelat la un mare restaurant, unde am propus patronului (care era si sef de bucatarie), ca imi pot oferi serviciile in acea locatie. Foarte scurt mi s-a raspuns ca nu are nevoie si i-am facut o propunere, care a acceptat-o, aceea ca vreau ca sa lucrez in restaurant gratuit, ca sa pot invata specificul belgian. Patronul a ramas efectiv blocat când a auzit asa ceva si m-a acceptat din acel moment sa stau o zi in proba. Dupa acea zi a vazut ca ceea ce spuneam eu este adevarat si am fost platit la fel ca ceilalti angajati ai restaurantului. A fost un lucru deosebit si astfel a inceput o lunga colaborare cu patronul acelui restaurant, pâna când el si-a vândut afacerea, plecând in Spania (unde era familia sa). De aceea, ma intorc la faptul ca fiind in prezent in România, inteleg diferenta de mentalitate in privinta muncii intre poporul român si poporul belgian.
– Care ar fi aceasta diferenta?
– Ca o idée pot spune ca munca trebuie sa fie depusa cu simt de raspundere iar prezenta la serviciu, in orice meserie, trebuie facuta prima data cu inima.

Puterea perseverentei

– Ce a urmat in activitatea pe care ati desfasurat-o in Belgia?
– Am gasit un loc de munca la cel mai mare laborator de cofetarie din Belgia, numit “Roosel”. Aici a fost o experienta extraordinara pentru ca am vazut ce meserie pot practica adevaratii cofetari, unde te poti implini ca meserias in arta cofetariei. In acel laborator am invatat cu adevarat arta modelajului in ciocolata si martipan. Ca specialitati laboratorul prepara diverse sortimente pentru marile lanturi “Hilton”, “Mariot” si “Sofitel”, fiind foarte grea obtinerea contractelor pentru asemenea giganti. Tartele cu fructe, specialitatea “merengues” si “croisantele” realizate erau de o finete si de o calitate superioara, unde abaterea de la reteta originala nu exista. Actualmente, datorita experientei pe care am deprins-o in marele laborator din centrul capitalei Belgiei, ma pot declara printre primii modelatori in ciocolata si martipan (o specialitate din Irlanda), de pe Valea Trotusului.
– Ce v-a mai harazit destinul pe pamântul belgian?
– Destinul nu a fost prea fericit cu mine, in aceasta tara divortând. In urma separarii mele de familie am revenit in România dar odata cu “palma” pe care am primit-o, sunt cel mai fericit tata din lume pentru ca baiatul meu, Alexandru a absolvit una din cele mai importante scoli de cofetarie si patiserie artizanala din Bruxelles. Revenind in România in anul 2007, pentru mine a fost un nou inceput datorita faptului ca mi-am dat silinta la multe societati (restaurante, cofetarii si pensiuni), pentru imbunatatirea meniurilor. Prin experienta pe care am dobândit-o in Belgia, am putut sa practic in România si mai ales in Onesti, orasul meu natal, unde meniurile si retetele mele au avut un succes teribil. Pot specifica faptul ca datorita experientei mele si a muncii depuse la câteva societati comerciale (una fiind Kastel Catering), am pus bazele pentru ca in urma meniului si retetelor puse in practica de mine, afacerea sa aiba un succes extraordinar. Multumesc patronilor ce conduc aceasta societate (Stefan si Alina Popa, oameni care au depus si depun mult suflet), pentru ca mi-au apreciat eforturile cu care, incercând ceva nou, am reusit ca firma sa fie cunoscuta. Mentionez ca daca exista seriozitate atât din partea angajatilor cât si din partea angajatorului, indiferent cât de noua este afacerea, ea se poate bucura de succes.
– Ce surprize v-a mai oferit destinul?
– Intoarcerea in România a fost de un impact teribil. Pentru o perioada dupa intoarcerea mea din Belgia am “reglat” meniurile anumitor restaurante, venind cu ceva nou, cu retete noi care in ziua de azi se practica, lucru ce ma multumeste extrem de mult. Ceva foarte scurta a fost perioada pe care am petrecut-o in Irlanda, la invitatia unui bacauan, proprietarul al unei cofetarii. Printr-o contributie de câteva luni rodul muncii mele s-a dovedit foarte bun pentru ca profitul cofetariei era la un nivel pe care patronul sau nu l-a visat niciodata.
– Ce impresii aveti din Irlanda?
– Modul de viata al locuitorilor acestei tari m-a impresionat foarte mult, el este foarte diferit de cel al belgienilor. In plus si clima este total diferita fata de multe tari, intr-o zi fiind “toate cele 4 anotimpuri”.
– Alte lucruri cu care va mândriti, care ar fi?
– Dupa revenirea mea din Irlanda in România, am fost singurul bucatar care a avut curajul sa puna bazele unei afaceri – gigant si datorita acestui lucru sunt foarte multumit in suflet pentru ca intotdeauna in locul unde mi-am exercitat meseria, s-a dovedit si o crestere a profitului unitatii. Nu pot uita nici experienta dobândita pe vasul elvetian de croaziera “Swiss Emerald” (de cinci stele), cu care am parcurs ‘firul navigabil” al Dunarii pâna in Delta, la care la un numar de 160 de turisti germani si americani exista un numar de 60 de angajati. Pe acest vas am fost bucatar câteva luni si imi amintesc dintre specialitatile culinare cu care erau “rasfatati” turistii pieptul de rata in sos de portocale, pe pat de petale de trandafiri. Pe vas toate preparatele se executau numai in abur si la cuptor. Un alt lucru deosebit al vietii mele este ca in urma cu aproape 15 ani l-am cunoscut pe omul de afaceri onestean Laurentiu Neghina, care si-a deschis restaurantul “Nevila’, unde pe baza retetelor mele locatia a avut un succes evidentiat de comunitatea onesteana. Inca de atunci eu eram tipul bucatarului care aducea mereu noul in restaurant.
– Sunteti un fan al mâncarurilor exotice…
– Da. In urma experientei dobândite de-a lungul anilor ma pot lauda cu realizarea de preparate din bucataria franceza si araba si a produselor de cofetarie care sunt un deliciu in toate restaurantele lumii. Ma pasioneaza prepararea homarului, a fructelor de mare, a sortimentelor culinare din peste si carne de vânat, toate realizate dupa retete absolut proprii sau originale.
– Care a fost cea mai mare satisfactie data de aceasta profesie de bucatar?
– Cea mai mare satisfactie am trait-o nu de mult, in anul trecut, când timp de 4 luni am fost cu un contract in Corsica. Aici, bucatarul sef din primele minute mi-a strâns mâna spunându-mi ca este foarte multumit ca poate colabora cu un om ce are o experienta vasta in bucatarie.
– Dincolo de toate ingredientele, ce ii trebuie unui fel de mâncare pentru a fi mai mult decât bun si delicios?
– In vederea prepararii unei retete cel mai special ingredient este sa depui cu adevarat suflet si dragoste pentru meseria de bucatar. Daca ai aceste calitati poti practica cu adevarat meseria de bucatar, pe care nu oricine poate sa o exercite.
– Ce va gânditi sa faceti in viitor?
– Pentru viitor pentru mine ar fi doua variante plauzibile. Având o anumita vârsta, aproape 40 de ani, as dori ca sa am propria afacere dar datorita anumitor situatii, m-as multumi si cu stabilitatea intr-o societate comerciala unde este seriozitate si colaboratre in ceea ce priveste bucataria.
– Este un lucru magic bucataria?
– Pentru mine bucataria este primul lucru care ma mentine mereu tânar!
Ion Moraru