Cugetarea ilustrului poet german Goethe (“Numai atat ai trait cat ai muncit!”) este luata in seama de un fost colectiv de salariati de la Combinatul Chimic Borzesti – cel al Sectiei Automatizari si Tehnica Masurarii (ATM) – sub lumina unui adevar exprimat de catre Alexandru Vlahuta: “In munca este sanatatea, puterea si farmecul vietii”. De mai multi ani fostii angajati ai acestei sectii se regasesc prin numeroase amintiri comune, pe care le aduc in actualitate in “obiceiul impamantenit” al intalnirilor saptamanale, care sunt respectate cu mare punctualitate. Prin marturisirile ce au “culoarea unor lucruri intamplate zilele trecute”, sunt rememorate clipe, imagini si trairi adunate de-a lungul a aproape 4 decenii de activitate in “Hunedoara chimiei romanesti”, cum a fost supranumit Onestiul. “In anul 1960 Combinatul Chimic Borzesti (CCB) deja functiona. La inceput a fost numai instalatia «Soda I» iar un gard trecea pe langa locul unde se afla acum dispensarul medical. Se construia in acei ani instalatiile «Clor lichid», «Metilen», «Clorura de Aluminiu» iar dupa finalizarea acestora s-a facut Uzina PVC, instalatiile «Soda II», «Gamacid», «Soda III», «Captan». La sectia ATM erau putini muncitori (Virgil Costache, Alecu Bostan, Aurel Livada si alti cativa) iar in 1963 aceasta generatie «s-a largit», alaturandu-i-se mai multi tineri”, a declarat maistrul Mircea Goaga, amintindu-si printre numele tinerilor de atunci pe Aurel Fagetel, Simion Tutu, Mihai Armenia si altii.
O mare provocare
“A fost o perioada cand pentru pornirea unora dintre instalatiile chimice nou construite atunci s-a muncit foarte mult, chiar cativa ani”, a mai mentionat maistrul Mircea Goaga, care in anul 1976 a trait “marea provocare” de a pune in functiune instalatia chimica de producere a captanului (un puternic fungicid). Despre acest eveniment el ne-a relatat: “Instalatia a fost construita dupa un proiect sovietic, prin CAER. A fost o investitie foarte mare (la valoarea pe care leul o avea atunci). La instalatia Captan erau conducte de otel captusite cu teflon (extraordinar de bune), vase mari din titan (de pana la 10 metri cubi) precum si aparatura de masura (la fazele principale de productie aceasta fiind din fosta Republica Federala Germana). De asemenea, era aparatura cu detectoare radioactive, aceasta fiind atunci la cel mai nou nivel tehnic. La pornirea instalatiei au fost prezenti in jur de 60 de specialisti sovietici, care au vrut ca sa faca tot mai multa productie insa modificarile realizate nu erau suficiente pentru ca sa dubleze productia”. O experienta similara, de punere in functiune a unei instalatii – Alchilamine, a fost traita si de maistrul Aurel Fagetel. Pentru a se familiariza cu procesul de automatizare a acestei instalatii chimice el a fost in Anglia iar la pornirea Alchilaminei la CCB au fost prezenti un numar de sapte specialisti englezi. Fostii colegi de pe platforma petrochimica onesteana apreciaza la maistrul Aurel Fagetel faptul ca “a fost foarte hotarat si statornic, nu a dat niciodata inapoi iar toate modernizarile instalatiei au fost bine gandite”.
„Cronici de productie”
Pentru maistrul Mihai Armenia, incadrat la automatizari in anul 1968, aceasta “poarta a cunoasterii” vastului domeniu al tehnicii de masura i-a prilejuit pe langa punerea in functiune a doua instalatii (una dintre ele foarte moderna), cunoscute sub initialele TZD si pornirea instalatiei super-modernizate “Ondine”. Aici, intregul proces tehnologic era dirijat de catre calculator iar “urmatorul pas” pentru specialistul AMC Mihai Armenia a fost cel de a lucra cu aceasta inalta tehnologie in diferite tari ale lumii, de pe mai multe continente. Pentru maistrul Aurel Livada (dedicat automatizarii sectorului termoenergetic si un mare iubitor al naturii, ce a strabatut cu bicicleta alaturi de colegii sai in timpul liber sute de kilometri pe meleagurile bacauane, vrancene si nemtene), amintirile despre profesia pe care a imbratisat-o isi au punctul de pornire in 1958, cand era elev al Scolii Profesionale Bacau. Angajat la combinat ca strungar in mecanica fina, el a devenit unul dintre maistrii deosebiti ai acestei unitati economice, apropiat prin caldura sufletului sau de toti angajatii din subordine. Maistrul Mircea Goaga a tinut sa remarce: “Intre cei care au scris «filele cronicilor de productie» la automatizari au fost si maistrul Nicolae Milea (care a lucrat la punerea in functiune a instalatiei Soda III), Ion Vadanu (un amc-ist calm, bine pregatit ce a predat stafeta acestei frumoase meserii fiului sau, Dan, in prezent manager in automatizari in Nigeria). De asemenea, maistrii Vasile Munteanu (ce a lucrat atat la realizarea investitiilor cat si la punerea in functiune a Grupului CIAN), Simion Tutu (o persoana enigmatica, de o punctualitate si moralitate iesite din comun, el reusind sa isi rezolve foarte corect si problemele familiale)”.
Scoala specialistilor
Daca – vorba cugetatorului englez Samuel Smiles – “munca trezeste si educa ascultarea, stapanirea de sine, atentia, siguranta si rabdarea”, pe care maistrii de la Sectia Automatizari a combinatului borzestean le-au sadit cu putere de exemplu intotdeauna, “radacinile” bogatei lor activitati se gasesc in pregatirea profesionala pe care au urmat-o. Numele inginerilor Horia Chelaru, Alexandru Oniga, Alexandru Puiu, Mihai Lupascu au o sonoritate deosebita pentru cei care au cunoscut puternica scoala formatoare nu numai de specialisti (maistri, tehnicieni, subingineri) dar si de caractere puternice a Borzestiului. Cateva cuvinte despre aceste personalitati si-a ingaduit sa spuna, cu un deosebit respect maistrul Mircea Goaga, ce ne-a declarat: “Ing. Horia Chelaru este o adevarata «enciclopedie», domnia sa fiind inca in activitate la Chimcomplex SA (denumirea actuala a Combinatului Chimic). Ing. Mihai Lupascu (doctorand in ATM), a fost ani de zile profesor la Scoala de Maistri Onesti si la toate cursurile sale a prezentat numeroase lectii puternice de viata prin corectitudine. Ing. Alex. Puiu a fost un inginer de valoare si un foarte bun profesor la Institutul de Subingineri Onesti. Ca sef al sectiei, bun cunoscator al automatizarii instalatiilor chimice ale combinatului, insusi prezenta sa crea o atmosfera de respect. Ca drept dovada ca a fost intotdeauna atras de tehnica, dupa ce s-a pensionat si s-a retras din activitate, a deschis un atelier de reparatii cantare, case de marcat, cantare electronice si alte componente”.
Orizonturile prezentului
Cum fiecare zi este cuprinsa in profunzimea ei intotdeauna de un licar de bucurie si speranta iar amintirile anilor de munca impreuna au devenit o mare bogatie sufleteasca, fostii maistri ai Sectiei Automatizari l-au vizitat pe ing. Alexandru Puiu, la atelierul sau de reparatii, aflat pe o straduta din imediata apropiere a Scolii “Sfatul Voievod Stefan cel Mare”. Bucuria revederii a fost cuprinsa de emotii placute si multe marturisiri de viata. Ing. Alex. Puiu (in fotografie alaturi de maistrii ce i-a avut in subordine), a intors filele de calendar ale multor ani si a amintit ca “15 decembrie 1968 este ziua in care m-am incadrat la Combinatul Chimic Borzesti. Am cunoscut oameni de o constiinciozitate rara. Imi amintesc ca inainte nu toti muncitorii aveau scule pentru a interveni la problemele ivite, dar era un elan extraordinar. Cei mai buni meseriasi nu au venit de la liceele industriale ci de la scoliile profesionale, dar acum cati meseriasi mai sunt?”. Conducandu-i pe fostii sai colegi in atelierul de lucru, ing. Alexandru Puiu a conturat una din “traiectoriile” triste ale tehnicii romanesti de astazi, mentionand ca “Fabrica de Elemente de Automatizare (FEA), de la Bucuresti, a dat faliment acum 4 ani si nu se mai gasesc piese de schimb. Din circuitele electronice aproape ca au disparut tranzistorii si azi se folosesc mai mult blocuri compacte”. Din decorul micului atelier (numit de catre ing. Alex. Puiu “locul unde imi fac datoria”), un spatiu din care nu lipsesc polizorul, un compresor de aer si o masina de gaurit, fostii maistri au putut afla o coplesitoare marturie despre Zamfir Stancu, director general al Combinatului Petrochimic Borzesti, vreme de peste 10 ani, ce a fost avansat la Centrala Industriei Petrochimice de la Ploiesti. “Era in 1984 cand directorul general Zamfir Stancu (azi in varsta de 82 ani), a spus ca or sa vina vremuri in care o sa fie de toate, dar oamenii nu vor avea bani sa cumpere!”, a marturisit ing. Alex. Puiu.
Intalniri saptamanale
Clepsidra care “isi vede mereu de timp”, a adus in actualitate “pete de culoare” ale freamatului intalnirilor saptamanale. Nevoia de a se confesa si de a retrai multe din momentele anilor de munca ii aduna pe fostii amc-isti, intr-un cadru familiar de pe b-dul Oituz in fiecare seara de vineri. “Dupa ce eram caliti in munca de la Combinatul Chimic, faceam meciuri de fotbal intre echipe de aceeasi varsta. Gaseam prilejul de a ne distra in excursii si in drumetii, toate culminand cu iesirile la iarba verde (unde au fost pregatiti berbeci acoperiti cu argila, in jaratec). Intalnirile saptamanale au inceput cam din anul 1986, cand in preajma unei agentii, ne adunam sa jucam numere la loto. Au iesit la pensie vreo 2-3 vanzatoare de la agentie, aceasta s-a transformat in florarie si noi nu am castigat vreo suma consistenta…
Dar de la intalnirile noastre sunt nelipsiti, alaturi de fostii maistri, ing. Ioan Corches, renumitul Mihail Balaca (pe care nu-l intrece nimeni la intretinerea veseliei), omul de afaceri Vasile Munteanu, Dionisie Ailincai, Alecu Bostan, Valeriu Luca, Mihai Prisecaru. Aici ne-am reitalnit cu fostii colegi Octavian Ganea (metrolog, stabilit la Fagaras) si cu Xenia Safta, care desi e plecata in Australia, la fiecare revenire a sa in Onesti a fost prezenta aici”, ne-a declarat “camaradul” intalnirilor, maistrul Mircea Goaga, ce a creat si un catren… viitoarelor intalniri: “Este vineri si e seara / Sa ne adunam cu totii / La un sfat sau la o barfa / Puteti sa luati si nepotii / Sa invete cum sa vina / Fara a gasi pricina”.
Ion Moraru
#1 : 24/10/2011, 09:10
