Armeni din Bucuresti, Iasi, Bacau, Braila, Suceava, Focsani, Gherla si Tg. Ocna s-au bucurat de o frumoasa slujba religioasa si, pentru cateva ore, s-au minunat de cadrul natural in care se afla Biserica “Sfanta Maria” din orasul – statiune de la poalele Magurii, lacas ce adaposteste icoane si obiecte de cult de peste doua sute de ani. La cel mai vechi monument armean existent pe teritoriul judetului Bacau a fost prezent si Arhiepiscopului Bisericii Armene, Datev Hagopian, care a fost sarbatorit la finalul celebrarilor religioase prilejuite de hramul Bisericii “Sfanta Maria” din Targu Ocna pentru implinirea unui nou an de viata.
Intr-un emotionant cuvant de invatatura, Arhiepiscopul Bisericii Armene a cuprins intr-o interferenta sublima a credintei starea de smerenie a puterii vietii, subliniind: “Cine iubeste aceasta viata si-o va pierde, iar cine o uraste, si-o va castiga in viata ce va sa vina. Dumnezeu a dovedit totdeauna ca a iubit aceasta omenire, trimitandu-si fiul in lume sa isi sacrifice viata! Doresc sa va indrum spre trei cai. Prima este de a fi depasiti de egoism, pentru ca iubirea de sine este pacatul cel mai mare. Credinciosul care se iubeste pe sine nu se poate intalni cu Dumnezeu, daca persoana sa este mai presus decat acesta. Hristos ne indeamna catre lepadarea de iubirea de sine, in primele cuvinte ale rugaciunii «Tatal Nostru», aratand ca Dumnezeu este al tuturor. Al doilea rand este sa nu incercati niciodata sa deveniti egocentristi. Este bine sa traim in mijlocul vietii noastre, unde toate lucrurile se raporteaza la Hristos. A treia cale este de a incerca sa ne indepartam de noi insine si sa fim alaturi de Hristos. Multi dintre noi ne spunem ca ceea ce suntem azi se datoreaza muncii si transpiratiei noastre, dar intotdeauna uitam ca toate harurile vin de la Hristos. Sa ne gandim la comuniune, la asocierea de dragoste cu Hristos. Una dintre cele mai mari misiuni a bisericii in lume este de a aduna oamenii si de a-i aseza in comuniune cu Hristos. Oricine dintre noi, atunci cand il are pe Iisus Mantuitorul in minte, indiferent de functia si de starea materiala pe care o are, este egal cu ceilalti! Sa ne apropiem de aproapele nostru, sa ne daruim dragostea, sprijinul si iubirea. De ce este lumea aceasta plina de saraci? Pentru ca exista oameni egoisti, pe care nu-i intereseaza nimic… De ce exista ucigasi? Pentru ca acestia au alungat din inima lor iubirea si isi doresc sa faca rau! Sa ne indepartam de toate relele, sa luam in suflet lucrurile bune si sa ne apropiem de mantuire. Iisus Hristos ne deschide ochii pentru a ne vedea aproapele si chiar straini fiind, putem face parte din aceeasi familie!”
Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din Romania a evidentiat nu numai trecerea a 1000 ani de cand armenii sunt prezenti pe meleagurile romanesti, dar si dorinta de a pastra religia si frumusetile acestei tari. Cucernicul parinte armean si-a exprimat si speranta ca biserica – monument de la Targu Ocna sa fie restaurata, ea putand deveni un punct de atractie pentru armenii din toata lumea. La savarsirea acestei slujbe religioase a fost prezent si vicarul eparhial Bogdan Ezsras (originar din Targu Ocna), iar cei prezenti au putut sa se inchine la moaste ale Sfantului Ioan Botezatorul. In popasul lor la Targu Ocna, armenii au participat si la lansarea volumului “Armenia – o geografie sacra”, ce il are ca autor pe profesorul sucevean Adrian Popovici. Volumul contine dialoguri intre personaje care fac analogii intre istoria romanilor si a armenilor.
Ion Moraru








