La revedere prieteni!
La revedere voua gratii naclaite de sudoarea mainilor ce v-am mangaiat, blestemat si urat! Astazi voi privi spre lumea din afara acestor ziduri. Spre asa zisa “civilizatie” e sfarsitul. Maine n-am sa mai fiu aici.
Imi vin in minte o serie de intrebari: “Cum voi suporta, acolo afara, privirea celorlalti, eu, detinutul reintors printre cei fara un cazier atarnat intre incredere si suspiciune? Va interesa oare pe cineva cum am ajuns aici? Voi ramane mereu “detinutul politic”, fara vedere, pentru ca ochii mei nu mai suporta lumina?
M-au ascuns atat de bine, incat sunt convins ca timpul a uitat sa ma mai caute. Detinea deja in custodie un suflet si n-avea sens. Dar pe toata perioada detentiei nu am fost singur. Am avut un frate. Castanul din fata ferestrei cu gratii. L-am vazut inmugurind, scotandu-si bratele din carnea vanata si asa am ramas in fiecare an orfan de propria libertate, doar cu copacul meu. Ma sperie gandul urlat prin cuvinte si contopit in strigatul respiratiei, gandul acestei libertatii intarziate.
La revedere castroane cu sosuri si supe reci, farfurii pline cu orezul pierdut prin zeama gretoasa, cu mazare tare si cartofi nefierti. V-am urat de fiecare data, sperand ca ziua ce urma sa imi aduca ceva mai bun. Mancam din amintiri, inchizand ochii si rafuindu-ma cu ceea ce imi placea cand eram acasa. Insa, departe de toate, departe de bastoane si cizme lacuite sau tarnacop, impreuna cu tine si prin tine copacul meu semet si tanar, imbratisam cerul. Am inchis in suflet aceasta imagine incarcata de liniste, simtind cum fiecare amurg imi atarna de gat, iar zilele cu ceata imi scoteau din cand in cand sentimentele pe geam, pentru a te putea imbratisa.
Ce bine ma voi simti cand n-am sa mai aud: “Desteptarea!”, “Sculati nenorocitilor!”, “Misca ma! N-auzi?”
Apusul tocmai isi arunca umbrele in celula mea. Ea, celula, ma adaposteste pentru o ultima noapte. Cercetez din nou peretii inegriti si ma opresc intr-un colt. Vad o furnica, ma agat de speranta si-i strig: “Fugi, fugi departe! Spune-i vietii ca ma gaseste aici! O astept de mult, de foarte mult timp! Aproape am uitat sa traiesc! Mariana Moga, Absolventa a Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti, Membra a Ligii Scriitorilor Romani si a Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova.
Proza “Gandurile unui detinut” a fost premiata la Festivalul International de Creatie “Poiesis” Taranto, Italia
#1 : 31/10/2017, 17:04
