IUBIND, se poate
tu nu stii cum e sa mergi serpuind
prin nisipul si soarele care arde
sa-ti umfli plamanii sa poti respira
si ei sa scoata in fata doi sani zvelti
in timp ce strangi clopoteii in pumni
sa nu-i auzi cum suna a moarte.
tu nu stii cum e sa te faci cuib
pentru oameni si pasari orfane
sa mergi pe sarma fara sa te clatini
sa spui din cand in cand
Doamne…
ajuta-ma, Doamne!
tu nu stii cum e sa tii moartea
ca pe un sarpe la san sub talpa
si e prea tarziu sa-ti spun ca
iubind, se poate.
Fiecare poezie are diminetile ei
se coc propozitii se indeparteaza prepozitii
si pielea de pe suflet se jupoaie usor
vorba a devenit bisturiu
fara anestezii se fac interventii laser
criteriile se introduc intravenos
pentru vindecare rapida vindem
emotii la primul colt de strada
odata cu ziarul de dimineata
furtul a devenit sport national
copiem trairi dezamagiri regrete
ne insusim pana si handicapuri
pentru clipa de fericire obtinuta
la foc automat
iubirea chircita in scaun cu rotile
se arata tacuta printre tarabe
clovni nascuti cu durerea in oase
rostogolesc rani pana in maduva copilariei
si rad de se pravalesc peretii
carnea se imprastie
umbrele umbla cu un poet
peticit in dreptul inimii
(din vol. Surasul dintr-o lacrima, Ed Eurostampa, Timisoara, 2015)
Caut un nume…
Noi n-am fost doua pietre
care intalnindu-se
s-au slefuit pana la sange.
N-am fost nici ploi
care izbindu-si tampla de pamant
ar fi facut vaile sa rasune
de spume.
Noi nu ne-am imbratisat,
nu ne-am sarutat,
nici macar
nu ne-am strigat pe nume…
Doar ne-am atins
intr-o zi de marti
si sufletul meu s-a aprins
de rodul iubirii divine.
Iata-ma!…O cruce –
toata numai muguri.
Lumina vie
incearca-mi Doamne usa
si vezi cat de aproape
e respiratia mea de mana ta
mi-e tare dor sa intri
pe furis in casa mea
lipeste-ti macar tampla
de tocul din cerdac
si voi simti ca esti
mai mult decat absenta
batjocoritoare care-mi
atarna la fereastra
capete de miei sfartecati
si eu nu mai stiu
daca sunt ei sau fiara
care-mi adulmeca spatiul
pana la cea din urma
umbra si vointa
incearca-mi Doamne usa
aprinde-mi crinii
fa din ei povesti
si adorme-mi zmeii
in care cred si ma tradez
ardere cu iz de mir
sa ma revars in cenusa
unde o vrabie se balaceste
in lipsa de apa
fa-ma Doamne spaima alba
inramata in icoana
ca atunci cand ingrozita de rotile
mi-era teama sa n-ajung azil
dus de viata in caricior
si cand te vei apropia de mine
fa-ma Doamne sa nu-mi fie teama
de a Ta lumina vie.
primavara cu sufletul pe buze
mai intai a fost un singur pastor si un fluier
cativa miei si o mare involburata
pana in maduva pamantului s-a auzit
pasarile au amutit
izvoarele s-au ascuns in munte
padurea toata a cazut pe ganduri
a urmat un zvon de clopote
lanturi
un arbore de spini
nestavilita gloata
si…
si pietrele au plans
cand cerul s-a surpat intaia oara
au trecut paduri au secat mari
si multi pastori au invatat sa cante
dar numai doina unuia se auzea din osul cerului
de-atunci in fiecare an
cu sufletul pe buze
primavara si un miel ratacit
la piciorul crucii asteapta
(din vol. Cersetori de stele, Bacau, 2011)
Versuri de Mihaela Aionesei, Targu Secuiesc, jud. Covasna
