Pentru conducerea si angajatii SC Magic Print SRL din Onesti ziua de luni, 19 octombrie, se anscrie ca o sarbatoare pe care o vor purta mereu an inima. Aceasta deoarece ei au avut an mijlocul lor pe IPS Ioachim Bacauanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, pe parintele protopop Constantin Alupei, de la Protoieria Onesti, primarul Onestiului, Emil Lemnaru, ing. Virgiliu Bancila, presedintele Consiliului de Administratie al SC aChimcomplex” SA Borzesti, acad. Mihail Diaconescu, istoricul Corneliu Stoica si alte personalitati. Ei au fost prezenti la SC Magic Print SRL cu ocazia sfintirii unei hale noi de productie si a inaugurarii unei librarii a acestei societati comerciale. Momentul analtator al debutului acestei manifestari cultural-religioase a fost cel al savarsirii unei slujbe religioase de catre un impresionant sobor de preoti. an cuvinte simple, dar de o ancarcatura emotionala deosebita, IPS Ioachim Bacauanul, care odata cu transformarea Episcopiei Romanului an Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, a fost numit Episcop Vicar, a aratat straduinta colectivului de la SC aMagic Print” SRL de a aduce la lumina carti frumoase, multi dintre muncitorii de aici au deprinzand astfel sa lucreze spre binele comunitatii. aSocietatile comerciale care apar, se adauga an contextul timpului pe care al traim. an secolul acesta “secularizat si secularizant”, an conditiile timpului an care formam o societate, acestea trebuie aduse la zi, dar nu trebuie uitata dimensiunea comunitatii. Astfel se pastreaza dimensiunea comunitatii pe cat celalalt nu este un dusman ci o persoana. Sa organizati societatea potrivit mersului timpului si sa nu uitati de dimensiunea sacra a vietii!”, a marturisit IPS Ioachim Bacauanul la Onesti, an mijlocul colectivului de la SC Magic Print SRL. aDominand” prin cuvantul sau inedita festivitate de sfintire a acestor noi obiective, prof.univ.dr. Mihail Diaconescu, una din prestigioasele personalitati ale literaturii contemporane, a declarat: “Ne putem bucura ampreuna si ar fi bine ca si cat mai multi onesteni sa cunoasca faptul ca o buna parte din cartile editate de Academia Romana sunt tiparite aici. Aceste carti contribuie la schimburile culturale dintre academii si ne reprezinta an timp si an lume. Cei care au sensibilitate pentru valorile culturii ar trebui sa vada ce minuni a facut acest colectiv de la SC “Magic Print” SRL, de care ma simt foarte atasat. Parafrazand cateva cugetari pot spune ca satisfactie poate avea fiecare planta, dar bucurie au doar oamenii, prin aceasta ei fiind vrednici de dragoste. Iar numai oamenii care au vocatie izbandesc an afaceri”. Vorbind si ca scriitor, Mihail Dragomirescu a prezentat un recent volum care a aparut la Editura aMagic Print”, acest volum fiind scris de directorul general al SC Magic Print, Maria Dohotaru. Despre aceasta carte Mihail Dragomirescu a mentionat ca aeste o descoperire uimitoare, coplesitoare prin marturii, iar paginile ei au capacitatea de atragere a cititorului”. Prezent la acest eveniment, primarul Emil Lemnaru s-a aratat ancantat de colaborarea Editurii aMagic Print” SRL cu Academia Romana. Edilul Onestiului a felicitat-o pe Maria Dohotaru, directoare a SC Magic Print, pentru ca aa reusit ca antre doua cladiri sa realizeze o constructie ce se ambina cu stilul arhitectonic al orasului si iata primeste curaj pentru a edita carti, monografii si alte lucrari”.
[ad#stire] Desi festivitatea de sfintire a noilor obiective onestene (hala de productie tehnologizata la standarde actuale si libraria – care este printre cele mai moderne din municipiu), nu a fost un eveniment mediatizat an Onesti, acest lucru are si un aargument sentimental” – a avut loc chiar an ziua de nastere a directoarei SC aMagic Print” SRL, Maria Dohotaru, si a fost marcat si de o atmosfera calda, familiala.
Ion Moraru