– Bianca Buca, esti cunoscuta la Brasov prin colectiile de moda ce le realizezi. Ce le spui onestenilor tai de aceasta pasiune? Care au fost inceputurile ei?
– Consider ca o pasiune nu apare asa peste noapte, ca te nasti cu ea. Asa s-a intamplat si in cazul meu… De cand ma stiu, mi-a placut sa imbin culorile si bineinteles hainele. Ce-i drept, ca orice viitor designer, papusile au fost primele mele manechine, fiecare avand cel putin cate o garderoba completa pentru fiecare anotimp. Au urmat la modificat… propriile haine si o perdea a unei prietene dragi. Pe amandoua ne chinuia spiritul creativitatii, asa ca perdeaua bleu de dantela a devenit o frumoasa rochie de seara. De la aceasta pana la adevaratele creatii nu a mai fost decat un pas. Parca a fost ieri cand am desenat prima mea schita – o rochie de Craciunita, la 1 ianuarie 1996. Timp de patru ani am facut grafica la Clubul Elevilor “Alecu Aslan”, cu prof. Maria Banulescu. Am avut cateva expozitii de grafica, am castigat premii la concursuri de grafica atat locale, cat si nationale – premiul I si mentiunea speciala a juriului cucerindu-le la Concursul de Ex Libris organizat de Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti. Am participat si la cateva competitii de desen. Liceul l-am facut in “orasul meu de suflet” – Onesti, acolo unde m-am format, unde este “acasa” si revin mereu cu drag pentru a-mi incarca bateriile. Am absolvit ca sefa de promotie, la profilul Filologie, Colegiul Tehnic “Petru Poni” – unitate scolara care nu doar ca a sustinut intotdeauna elevii talentati, ba chiar i-a sprijinit si in demersurile artistice, prin organizarea mai multor evenimente si prin implicarea activa a grupului de profesori. Imi amintesc si acum ca in clasa a IX-a, la clasica intrebare “ce vrei sa urmezi dupa terminarea liceului?”, am zis fara sa stau pe ganduri, design vestimentar.
– Este o mare pasiune aceasta?
– Cred ca o mare parte din “vina” o poarta si genele intrucat mama mea, inca din copilarie, a studiat multi ani in domeniul artistic. Imaginatia si creatia sa si-au facut simtita prezenta si acum cand am dezvoltat o adevarata colaborare fashion, ea realizand accesorii vestimentare, o parte din ele utilizandu-le chiar pentru creatiile mele. De asemenea, tatal meu este inginer textilist si ma ajuta enorm cand vine vorba de structura si calitatea materialelor. Ca sa nu mai vorbim ca logodnicul meu, Daniel, este cel mai important observator, pentru ca vizualizeaza creatia cu ochii unui client. Este clar, pasiunea pentru un anumit domeniu se formeaza in timp, la fel ca si personalitatea. Intreaga familie m-a sustinut si in 2006 m-am inscris la sectia de design vestimentar a Scolii de Arta “Tiberiu Brediceanu” din Brasov. Au fost trei ani in care am reusit sa imi dezvolt pasiunea, am invatat multe lucruri noi si am avut parte de multe proiecte in domeniul vestimentar. Anul trecut am realizat o colectie “eco” in totalitate din hartie, creatiile fiind purtabile. Din lumea de basm a copilariei am creat si o colectie pentru copii, pe care au prezentat-o 10 prichindei voiosi. Cea mai speciala dar si mai plina de emotie a fost prezentarea de moda de anul acesta, cand colectia a avut ca tema rochiile metropolitane, de inspiratia anilor 1950-1960. Acum lucrez la o colectie specifica sarbatorilor de iarna. Ea face parte dintr-un proiect mai amplu in care arta fotografica se imbina cu tendintele fashion. “Bia Winter”, pe care o realizez impreuna cu trei colege, este o colectie inspirata de jocul fulgilor de nea, raceala florilor de gheata si stralucirea aparte a sarbatorilor iernii.
[ad#stire] – Ce ne mai poti spune despre designul vestimentar si despre tine?
– Designul vestimentar pentru mine nu reprezinta doar o alternativa profesionala ci modul meu de recreere prin munca. Atunci cand creez sau doar desenez, raman doar eu cu mine insami intr-o lume a imaginatiei. Imi place sa aduc mereu cate ceva nou si sa surprind prin forma si culoare. Ma consider o fire ambitioasa, sa trec peste toate vicisitudinile vietii. Raspund intotdeauna provocarilor, in special celor artistice si ador sa petrec mult timp cu familia si prietenii mei. Am foarte multe hobby-uri, printre care colectionarea martisoarelor, am peste 550. Cea de-a doua pasiune a mea este jurnalismul si, dupa un an de zile in presa scrisa, acum lucrez, cu o mare dragoste, pentru televiziune la TVS Brasov.
Ion Moraru