Parafrazand versul arghezian “niciodata toamna nu a fost mai frumoasa”, dupa concertul Coralei “Armonia – Ion Cuntan” din Onesti cu parteneri din Anglia, Italia, Germania, Portugalia si Spania, care a avut loc vineri, 7 octombrie, in spatiul multifunctional de la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”, putem spune cu certitudine ca niciodata aplauzele din acest spatiu nu au avut un rasunet mai mare si mai puternic. Concertul din Onesti, ce s-a transformat intr-un important eveniment coral, a avut loc in cadrul Proiectului “Traditional European Songs Together” (TEST, parteneriat Grundtvig initiat de Asociatia BRAT ONEST si Corala “Armonia – Ion Cuntan”, care este finantat de Comisia Europeana). Prezentarea acestui magistral concert a revenit inginerului Constantin Ungureanu, de la Asociatia BRAT ONEST, care a reusit ca sa faca sa tresalte in sufletele spectatorilor bucuria ascultarii muzicii corale. Primele sonoritati ale concertului in care Corala “Armonia – Ion Cuntan” a fost dirijata de catre profesorul onestean Iulian Munteanu au cuprins melodiile “Ce frumos e omul”, “Sara pe deal” (pe versurile poetului Mihai Eminescu) si “Trei lucruri minunate”. Intre acordurile altor cantece interpretate (“Marire intru cele inalte”, “Nu uita ca esti roman”, “Stefan Voda – Domnul Mare”, aceste doua melodii fiind armonizate de catre compozitorul Ion Cuntan, al carui nume il poarta corala onesteana), ing. Constantin Ungureanu a mentionat: “Ideile pot fi frumoase si mari, dar fara conditiile necesare nu se pot infaptui. Multumim Primariei si Consiliului Local Onesti, Bibliotecii Municipale «Radu Rosetti» pentru intregul sprijin acordat implinirii acestui concert”. Ropotele de aplauze nu numai ca au rasplatit cu bucurie pe coristii onesteni dar au rasunat si inainte ca acestia sa interpreteze alte piese muzicale. Suavul glas al profesoarei Adriana Cristina Iscru (ce o fericita coincidenta a facut sa cante in concert la ziua sa de nastere), a «electrizat» publicul spectator la interpretarea de exceptie a melodiei “Rasunet de la Crisana”. Sub bagheta dirijorului Iulian Munteanu membrii Coralei “Armonia – Ion Cuntan” au dat o stralucire aparte la prezentarea multor melodii, cu o cantare inaltatoare, aproape de tainele liturgice. Intrarea in scena a membrilor corurilor partenere (din Anglia, Italia, Germania, Portugalia si Spania), a avut loc prin scurte mesaje de prietenie si incantare pentru frumusetea acestui concert. “Desi suntem diferiti suntem egali, bucurosi ca am venit aici”, a mentionat Paul Wilson, dirijorul corului din Anglia.
Frumusetea marturisita a muzicii
Cu acesti invitati “de peste mari si tari” concertul a luat aura unei adevarate incantatii, cu interpretarea mai multor cantece traditionale, devenite simboluri ale vietii sociale. Interpretarea unui colind englezesc, cu urari de sanatate si bunastare a impresionat prin faptul exprimarii cu bucurie a trairii fericite a acestui moment, coristii din strainatate aratand curajul trecerii de canoanele muzicii. Un fapt inedit a fost al exuberantei dirijorilor din strainatate care a felicitat toti coristii dar si publicul pentru receptivitatea acordata. O “nestemata” a acestui concert a fost o melodie italiana de dragoste de la inceputul secolului al XVI-lea iar dirijorul Iulian Munteanu si corurile reunite au facut ca aceste armonii de veacuri sa tresara in ritmurile muzicii corale (mesajul cantecului fiind al unei femei iubite, ce se ascunde intr-una). Momentele sufletesti ale acestui concert au fost cele de final, dirijorii Pedro Nebrada (Spania) si Paulo Reis (din Portugalia) dirijand doua melodii ce au cucerit publicul onestean – una din ele fiind pe versuri de cunoscutul poet spaniol Federico Garcia Lorca. De asemenea, in dar au fost oferite alte “bijuterii” ale muzicii corale europene, fapt care a entuziasmat intreaga asistenta cuprinsa de frumusetea acestui spectacol. Demna de remarcat este marturisirea inscrisa in Cartea de onoare a Coralei “Armonia – Ion Cuntan” de catre oaspetii din Italia: “Ochii pe care ii privim, vocile pe care le ascultam, sunt inca cele ale copilariei, capabile inca sa se minuneze si sa se entuziasmeze. E frumos sa traim aceasta experienta cu voi, prietenii romani, ca un regal pretios si neasteptat” – Maria Teresa Coccini Gailli, Corul “Diapason” Montemolo, Italia. Peste toata aceasta imensa satisfactie de reusita a concertului plutesc si cuvintele “armonistilor” onesteni. Astfel, Paul Soucaliuc ne-a declarat: “Initiativa acestui proiect apartine inginerului Constantin Ungureanu, un veritabil «catalizator» al activitatii artistice, el traind emotiile fiecarui membru al coralei. Iar meritul cel mai mare apartine profesorului si dirijorului Iulian Munteanu, care a avut curajul dar si maiestria nu doar sa ne invete atatea cantece straine ci sa pregateasca si un bogat repertoriu romanesc, intr-un timp foarte scurt (de 4-5 saptamani). Pentru toate eforturile acestora a fost o singura rasplata – mobilizarea exceptionala a tuturor membrilor coralei precum si evolutia impecabila impreuna cu partenerii straini. Prof. Iulian Munteanu a preluat Corala «Armonia – Ion Cuntan» intr-un moment dificil, cand aceasta nu mai avea dirijor de mai multe luni iar acordul sau plin de curaj (exprimat de pe taramurile americane, unde se afla in vara), a fost unul de bun augur”.
Oaspeti de peste mari si tari
Dincolo de acest superb concert la care au asistat numerosi spectatori onesteni (in sala aflandu-se prof. Sanda Cuntan – fiica maestrului compozitor Ion Cuntan, dar si iubitori ai muzicii corale din alte orase), evidentiem si cateva aspecte legate de zonele unde “isi au radacinile” oaspetii de peste hotare ai Onestiului. Astfel, din Marea Britanie a fost prezent un grup de coristi din orasul Okehampton (regiunea Devon, o regiune cu o populatie mai in varsta decat media din aceasta tara). Somajul foarte ridicat este o problema cu care se confrunta orasul Okehampton, in conditiile in care doi agenti economici importanti din industria alimentara din zona si-au inchis activitatea. Membrii corului de aici sunt reprezentativi pentru cetatenii orasului si desfasoara si activitati de voluntariat in ciuda varstei inaintate. Din regiunea Prato (Italia) au fost oaspeti ai Coralei “Armonia – Ion Cuntan” membri ai Corului “Diapason” din Montemurlo (localitate ce trece printr-o situatie economica dificila datorita crizei economice care afecteaza sectorul textil, fapt ce cauzeaza somaj in special la persoanele in varsta de peste 50 ani). Corul pe 4 voci al acestei localitati este sprijinit de catre autoritatile locale prin Programul “Pro Loco” si prin Agentia locala de dezvoltare culturala, turistica si economica. Au fost oaspeti ai Onestiului si coristi din orasul Weimar (regiunea germana Turingia, din fosta Germanie de Est). Acest oras, cunoscut pentru istoria sa incarcata (aici avand loc o mare adunare nationala ce a convenit o noua constitutie pentru Germania la abolirea monarhiei in 1918), desi are 65.000 locuitori se confrunta cu efectele migratiei populatiei calificate si cu un somaj mai ridicat decat media pe tara. Din Spania face parte din acest proiect, la care Romania este tara coordonatoare, corul din Rascafria, localitate situata la 80 km de Madrid. Corul are 4 voci, 30 de membri (toti peste 50 de ani), este activ in invatarea muzicii, canta piese clasice dar si “zarzuela” (o opera de dimensiuni mici) precum si piese folclorice. Membrii acestui cor sunt de 7 nationalitati si promoveaza dialogul intercultural. Au fost prezenti in municipiul de pe Trotus si membri ai corului din localitatea Serta (Portugalia), aflata intr-o zona rurala. Dupa acest concert de la Onesti, urmatoarea “escala” a membrilor Coralei “Armonia – Ion Cuntan”, conform actiunilor inscrise in cadrul proiectului “Traditional European Songs Together”, va fi in Italia, in martie 2012.
Ion Moraru








