Cu doar doua saptamâni in urma in fosta sala de sedinte a vechii primarii onestene si-a facut aparitia cunoscutul actor Mircea Diaconu, printre locuitori ai municipiului foarte dornici de a dialoga cu aceasta personalitate a scenei românesti, care se inscrie si printre membrii conducerii centrale a Partidului National Liberal. Imbracat intr-un pardesiu obisnuit Mircea Diaconu aproape ca a trecut neobservat printre onestenii nerabdatori a-l intâlni, luându-i prin surprindere cu obisnuita intrebare – “ce mai faceti?” Intâlnirea indragitului actor a fost posibila prin organizarea de catre filiala locala Onesti a Organizatiei Partidului National Liberal a “Clubului liberal”, o initiativa cu traditie in municipiul de pe Trotus ce ofera onestenilor fericitul prilej de a dialoga cu personalitatile prezentului. Initiativa acestei intâlniri a avut-o Mihaela Badic, primar al comunei Helegiu si membra in Biroul Judetean al PNL, in urma cu câtiva ani când ea ocupa functia de presedinte interimar al Organizatiei Onesti a PNL. Cert este ca Mihaela Badic a fost prezenta si acum, fiind la intâlnirea cu Mircea Diaconu (vicepresedinte in staful central al conducerii liberale), alaturi de noul presedinte al Organizatiei PNL Onesti, Constantin Lazar si de consilierul local liberal Ciprian Zarzu. Primele schimbari de priviri au avut in vedere frumusetea peisajului hibernal, de intinderea caruia Mircea Diaconu s-a putut bucura in drumul sau de la Bucuresti si pâna la Onesti. “Totul este alb, ca si la Saftica, la 20 de kilometri de Bucuresti (unde se afla locuinta actorului)… acolo zapada ramâne alba mereu, cu frumusetea unei padurici in zare… De la Saftica e mai usor de ajuns in capitala decât dintr-un cartier in altul al acesteia” – a deschis Mircea Diaconu dialogul cu onestenii, circumscris temei “Identitate culturala – trecut si prezent”. Constantin Lazar a salutat prezenta in mijlocul onestenilor a “plurivalentului” Mircea Diaconu (actor de teatru si film, fost parlamentar, director de teatru si… incurabil indragostit de modelul auto “Aro”!), care nu a pierdut prilejul ca sa remarce ca “activitatea politica a devenit putin prozaica iar activitatea culturala ne cam lipseste; ea este prezenta din ce in ce mai putin in viata noastra! Acesta este si un subiect foarte vast, pe marginea caruia vom dialoga”.
„Cultura e mai putin prezenta in viata noastra”
Daca pentru inceput Mircea Diaconu a rememorat o intâmplare, când la o filmare pe litoral a ramas surprins dupa vreo saptamâna de filmari in multe cadre, ca nu i se dadea nicio relatie iar impresia marturisita regizorului (“sunt total derutat!”), a fost taxata de acesta cu cuvintele “este perfect!” – fapt care il face sa creada ca si in prezent traieste aceeasi mare deruta! – nu au lipsit nici intrebarile si raspunsurile … directe. Astfel, a fost intrebat daca a jucat in vre-un film alaturi de Sergiu Nicolaescu iar la aceasta intrebare raspunsul a fost unul necrutator:”Nu am jucat deoarece mi se parea ca artisticeste suntem lumi diferite, eu si Sergiu Nicolaescu! Cu câtiva ani in urma l-am descoperit ca un om cu o caldura sufleteasca deosebita, sensibil fata de ucigasul din filme, unde era mereu «victoriosul»… In urma discutiilor am aparut in câteva cadre ale unui film nu prea reusit al sau – «Poker» si urma ca sa incepem acum in februarie lucrul la un film nou… Dar viata a spulberat destinul sau”. Rememorând anii de inceput, când a debutat in viata teatrala, indragitul actor Mircea Diaconu a declarat:”Nu ma puteam adapta pe scena si in anul I la IATC eram aproape de exmatriculare… Amanuntele sunt savuroase… La 18 ani pregatind la institut piesa «Revizorul» de Gogol, jucam rolul unei slugi in vârsta… Trebuia sa spun doar 10 replici si repetând acolo in bezna salii de teatru, cu scena mi s-a parut ca am vazut personajul in fata ochilor. Prin puterea de concentrare l-am vazut cum merge, cum respira si de a doua zi totul a mers struna!” Facând o delimitare intre rolurile din piesele de teatru si cele interpretate in filme, Mircea Diaconu a mentionat:”Teatrul este mai expus «teatralizarii» dar pentru film, personajul pe care il interpretezi trebuie sa se contopeasca cu tine. In film atunci când vorbesti trebuie sa spui vorbele acelui personaj, pe când in teatru se suporta faptul de a fi teatral. Am avut bucurii de nedescris pentru taina sufletului meu ca am izbutit atingând un personaj!”
De pe scena in freamatul vietii
In cadrul incitantului dialog nu au fost ocolite nici rememorarile vremurilor triste ale teatrului românesc, din epoca comunista . “In anul 1971 regizorul Liviu Ciulei a pus in scena piesa «O scrisoare pierduta» de Ion Luca Caragiale iar apoi regizorul Lucian Pintilie a realizat «Revizorul» de Gogol. Cu acest spectacol au fost doar 3 reprezentatii fiind apoi interzis si prin decret au vrut sa desfiinteze si teatrul, unde erau foarte mari actori, intre care si Toma Caragiu. Au plecat in strainatate si Liviu Ciulei si Pintilie si am inceput ca sa ne târâm… Teatrul nu a avut director ani de zile si nu se cuvine ca un teatru sa nu aiba director. Am plecat fara sa ma intrebe nimeni nimic si azi poate le este mai mult indiferent acest lucru. Ca si mine au facut si alti actori. La Teatrul «Nottara» am realizat lucruri foarte bune, fiind vreo 10 ani directorul acestui teatru. De un an nu mai sunt director… Fiind la Paris, m-am intâlnit cu Liviu Ciulei si o noapte intreaga m-am justificat lui de ce am plecat de la Teatrul «Lucia Sturdza Bulandra». Avea lacrimi in ochi atunci când i-am spus ca nu mai este acest teatru ceea ce a fost!” Spre incântarea celor prezenti Mircea Diaconu a mai atins un aspect din lumea teatrului – schimbul de generatii – concluzionând: “Sunt actori care pleaca pe cale naturala… Unii pleaca la senectute, altii mult prea tineri… Vin multi talentati dar e ca si o problema a echilibrului natural: in fiecare an se nasc baieti si fete si nu se strica proportia intre prosti si destepti! Tinerele talente, actrite si actori, sunt buni de tot! Dar au explodat genurile minore (reclame, emisiuni tv), gustul oamenilor s-a modificat (putin spre rau). Imaginea Teatrului «Bulandra» in care trupa de 20 de actori erau ca unul si totul functiona normal, nu se mai poate intâlni! Au fost vremuri deosebite… veneau oameni cu sube si pelerine la teatru si noi ne urcam pe scena si «ne descarcam» pe meserie… Ne gândeam daca tot ne platesc prost, macar sa lucram bine! Actorul trebuie sa fie nefericit, sa aiba o durere ca sa poata sa o spuna… Am jucat de foarte multe ori la Onesti, la Casa de Cultura a Sindicatelor, dar problema este ca nu am mai fost chemati in acest oras! Este bine acum, in sensul libertatii totale, ca sunt institutii particulare de formare a actorilor, ca sunt teatre particulare dar sistemul s-a limitat. Inainte cu o serie de absolventi acopeream o tara iar acum o singura facultate are 25-30 de absolventi! Iar faptul ca ai diploma nu obliga! Apoi mai este o problema, sansa talentelor este sa ajunga la Bucuresti… In arta nu este democratie, e dictatura, sa fie nevoie de tine intr-un loc! Am facut un sondaj si am constatat ca dintre sute de absolventi ai studiilor de teatru s-au realizat doar 8! Nu este deloc bine ca e totul la Bucuresti, dar ceea ce ma sperie mai mult este ca gustul publicului s-a schimbat, explozia televiziunilor modifica gusturile! Susa, maneaua de prost gust au fost mereu intr-o proportie dar acum este pusa pe masa… si «asta vrea românul!», spun intr-un dispret total cei cu buzunarele pline! Nu stiu cum ne putem repara!
„Colivia” politicii
Si intrarea in politica a fost de-a dreptul spectaculoasa pentru Mircea Diaconu, in cuvintele sale redescoperindu-se toata savoarea unei provocari deosebite. „Ma cauta câtiva oameni la teatru din Câmpulungul Muscel, orasul meu natal – si-a inceput indragitul actor „istorisirea”, continuând: “era cu o saptamâna inainte de depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 2008 si doreau ca sa candidez pe colegiul Curtea de Arges – Câmpulung Muscel. Am fost reticent din prima clipa gândindu-ma ca in campania electorala o sa se afle despre mine ca am facut tot felul de lucruri neadevarate. A doua zi aproape ca am si uitat de propunerea primita si la o alta intâlnire am spus «nu pot sa fac nimic pentru voi!» Am aflat atunci ca avusese un candidat de la Curtea de Arges care plecase la PDL. De gura lor am acceptat totusi, gândindu-ma ca foarte bine ar fi ca sa nu ma aleaga nimeni! Am fost ales parlamentar, primarul Câmpulungului mi-a dat vestea. Alegerea in aceasta functie iti schimba complet viata si acum pot sa spun ca un parlamentar nu asfalteaza, nu repara drumuri, nu face baraje! Cu acestea se ocupa primarii! In Parlamentul României am inceput ca sa am aceeasi abordare ca in toata viata noastra. Daca este politica sau atitudine, cum e de la caz la caz, am cautat sa nu stau in papuci si sa tac! In ultimii 4 ani tot ceea ce mi s-a intâmplat nu s-a separat ci s-a adaugat vietii mele. Am fost «un activist al binelui» si am urcat la tribuna sa conving oamenii de câte un lucru. Consider ca nu e nici o diferenta intre bunicul meu, care a fost preot si eu, ca… «diacon!» A doua oara nu am mai vrut in Parlamentul României; am avut o frustrare, o neputinta fiind unul dintr-un numar de parlamentari. In politica sunt mize mari, pe care toti se bat! Chiar daca eu eram «o pata de culoare», nu isi pierdeau timpul cu mine, in afara de unul… Poti sta pe linie moarta in Parlamentul României, pentru ca nu se misca aproape nimic, se voteaza! Asa-i politica! Singurul meu succes in activitatea parlamentara a fost aprobarea «Legii tuicii» – pe care o doreau accizata! «Ea e cultura, civilizatie, e traditie… Cum puteti opri cazanele de tuica in România daca nici comunistii nu au putut face acest lucru?», am spus de la tribuna parlamentara si legea a trecut cu 2 voturi peste voturile tuturor… Sunt multe perdele de fum in politica iar cea la vârf este parsiva. Exista sah mat, sah la rege… ori esti in echipa, ori nu esti in echipa – aceasta este problema!”
Ion Moraru
#1 : 15/02/2013, 17:54
