Joi, 11 noiembrie, la Centrul de Reeducare Tg. Ocna se va desfasura “Cupa Sperantei”, o competitie la care vor participa intr-o intrecere sportiva minori de la centrele de reeducare din Buzias, Gaiesti si din orasul de la poalele Magurii. Activitatile sportive se vor desfasura la trei discipline: minifotbal, tenis de masa si atletism (alergare de viteza pe 50 m plat si saritura in lungime de pe loc). Nicoleta Triandafil, purtator de cuvant la Centrul de Reeducare Tg. Ocna, ne-a declarat: “Castigatoare va fi desemnata echipa care va acumula cele mai multe puncte la cele trei discipline sportive. La finalul intrecerilor se vor acorda cupe, medalii si diplome. Proiectul «Cupa Speranta» beneficiaza de sprijinul Primariei Targu Ocna si a societatii Nevila si urmareste realizarea de activitati sportive competitionale care sa ofere aspiratii participantilor si sa faciliteze un schimb de experienta intr-un cadru diferit”. (I. Moraru)







