Daca e bolnav, statul va da banii pe el. „Sacrificarea porcului si consumarea acestuia in familie, fara controlul sanitar veterinar al starii de sanatate a animalului si a salubritatii carnii obtinute, poate avea consecinte grave”, anunta inspectorii sanitar-veterinari bacauani. Mesajul e transmis in fiecare an, pentru a fi evitate toxiinfectiile alimentare si infestarea cu Trichinella Spiralis.
Sarbatorile fara griji cu medicul veterinar se tin. Mai precis inspectorii sanitar-veterinari fac apel catre toti cei care au de gand sa sacrifice porci la sfarsit de an. Animalele trebuie vazute de specialisti inainte de a fi sacrificate, iar carnea trebuie sa treaca pe la laborator, inainte de a deveni tochitura. Toate astea, pentru evitarea imbolnavirilor. La vizita prealabila, medicul veterinar informeaza cu privire la analizele care trebuie facute carnii, asomeaza animalul „pentru a-l scuti de suferinta si pentru a obtine o carne de calitate si cu un gust mai bun”. In plus, Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Animalelor anunta ca, „in situatia in care medicul veterinar constata ca porcul dumneavoastra este bolnav, nu riscati vanzarea, sacrificarea si consumul carnii. Veti fi despagubit de stat la valoarea de piata a animalului.”
In cazul in care constata nereguli care ar putea pune in pericol sanatatea publica, consumatorii sunt rugati sa sune la telefoanele 0234/586233; 0234/586466. – D.S.V.S.A. BACAU
Personalul sanitar veterinar in Circumscriptiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor va respecta programul de efectuare a examenelor trichineloscopice (program zilnic 8-20, duminica si sarbatorile legale 8-13).
Teodora Ciuraru