„Daca te respecti tu, te respecta si ceilalti”

Interviu cu dr. Ioan Vasiliu, directorul Muzeului de Istorie Onesti

Dr. Ioan Vasiliu, director al Muzeului de Istorie din Onesti, este un impatimit al cercetarilor arheologice, fiind prezent cu comunicari in reviste de specialitate. Pentru domnia sa arheologia – stiinta ce studiaza civilizatiile, culturile umane vechi si relatiile acestora cu mediul inconjurator prin cautarea, intelegerea, analizarea si interpretarea urmelor materiale ramase – reprezinta si rezultatele muncii unui arheolog: competenta si pasiunea cercetarii. Pentru ca arheologii argumenteaza unitatea culturala si creatia materiala si spirituala a comunitatilor umane din spatiul carpato-dunareano-pontic, “talmacesc” scrierile geto-dacilor si dovedesc caracterul apostolic al crestinismului romanesc, pentru a avea o tanara generatie cu valori nepieritoare.

Duioase amintiri si pasiunea de o viata

– Ce intelegeti prin cuvantul “acasa”?
– Cuvantul “acasa” imi aminteste de locul unde m-am nascut, la Galati, de mama care s-a straduit si m-a crescut singura, de prietenii pe care i-am avut in copilarie. Pe unii dintre ei nu i-am mai vazut demult… Asa a fost viata, fiecare si-a urmat drumul lui. Am fost impreuna o perioada dar dupa ce am absolvit scoala generala, au urmat altele, liceul, facultatea…
– Ce lucruri va amintesc de casa parinteasca?
– Casa parinteasca mi-o amintesc undeva la marginea Galatiului. Aveam curte, gradina… cum era in vremea aceea, o strada neasfaltata… Casa parinteasca era pe strada Petrosani (undeva in apropiere de Bdul Scanteii, un bulevard cu o latime de 25 de metri, cu doua linii de tramvai, ce fac legatura cu centrul orasului)… Imi amintesc ca in vacanta dintre clasele a X-a si a XI-a se facuse terasele la linia de cale ferata spre Barlad. Am sapat gropi pentru plantarea de puieti de salcam, dar nu s-a mai plantat nimic… Insa evolutia orasului a facut ca la un moment dat intreg cartierul acela unde era casa mea parinteasca sa fie demolat si sa fim imprastiati prin tot orasul, la blocuri. Eu cu mama nimerisem intr-un bloc pe malul Dunarii, cu vedere spre Muntii Dobrogei, fapt care probabil m-a determinat ca la terminarea Facultatii de Istorie a Universitatii din Iasi, vazand pe lista posturilor vacante afisat un post la Muzeul “Delta Dunarii” din Tulcea, sa cer repartitie acolo. Aceasta era singurul post din domeniul cultural scos la concurs.
– Ce va mai leaga de locurile natale?
– Orasul meu natal, Galatiul… Normal ca il iubesc! Nu-l mai cunosc la fel de bine cum il cunosteam in copilarie, pentru ca de cand am absolvit liceul, la Galati, sunt doar musafir. Din anul 1974 orasul s-a extins si sunt foarte multe zone noi.
– Sa zabovim si asupra studiilor dumneavoastra…
– Liceul l-am absolvit la “Vasile Alecsandri”, cel mai vechi liceu din judetul Galati. Imi amintesc ca atunci cand eram elev acolo am prins manifestarile culturale care s-au desfasurat la implinirea a 100 de ani de la infiintarea liceului. Din clasa a X-a am urmat sectia umanista, dupa rezultatele obtinute in clasa a IX a elevii fiind impartiti pe sectii. Liceul pe care l-am absolvit avea sala de sport cu bazin de inot precum si o sala de spectacol.
(* Liceul “V. Alecsandri” a fost construit in urma Legii instructiunii din 1864, ce prevedea infiintarea unui gimnaziu in fiecare capitala de judet. La aceasta scoala, careia carturarul V. A. Urechia a donat in 1890 marea sa biblioteca, au activat ca profesori Gh. Titeica, Gh. Bogdan Duica, Iorgu Iordan, generalul Eremia Grigorescu, Virgil Madgearu. Intre anii 2003-2006 peste 100 de elevi ai liceului au obtinut burse in strainatate).
– Ce a urmat dupa liceu?
– Am fost incorporat in armata, la marina, si in cel de-al doilea an de armata am dat examen la Facultatea de Istorie – Filozofie din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Aici am avut profesori de marca, pe academicianul Mircea Petrescu-Dambovita, pe Gheorghe Platon. Profesorul de la obiectul Istoria moderna a Romaniei, Mircea Petrescu-Dambovita (care are acum 95 de ani), era absolvent tot al Liceului “Vasile Alecsandri” din Galati si “furat de amintiri” m-a intrebat de profesorul care a predat istoria… Anii de studiu au fost frumosi, cu practica arheologica pe santierele cu sapaturi de la Cucuteni (jud. Iasi) si Stoicani (jud. Galati). Am avut colegi, care au absolvit cu doi ani inainte facultatea ieseana, pe Victor Ciochina si Gheorghe Stirbat, profesori de multi ani la Colegiul National “Dimitrie Cantemir”. Colegii mei de facultate s-au dus in invatamant… Pe santierele arheologice nu era usor… Prin repartitie guvernamentala, am ajuns la Tulcea, in cadrul Muzeului “Delta Dunarii”, la sectia Istorie si Arheologie. Aici am debutat ca muzeograf, devenind apoi muzeograf principal iar din 1993 cand acest muzeu s-a transformat in institut de cercetare am fost cercetator principal, gradele III si II. Muzeul “Delta Dunarii” din Tulcea avea 4 sectii – Istorie si Arheologie in Parcul “Monument”, Muzeul de Arta, in centrul orasului aproape de malul Dunarii, Muzeul de Stiinte ale Naturii in Casa “Avramide” (un comerciant ce a avut Fabrica “Talpa”) si Muzeul de Arta Populara, pe strada 9 Mai. Demn de remarcat este faptul ca fiecare din aceste sectii a devenit muzeu. La Tulcea am activat 24 de ani, aproape o viata de om (de la 1 august 1977, cum era repartitia pana in februarie 2001). Acolo am inceput sa ma ocup de Epoca Bronzului, din 1993 pregatindu-ma pentru doctorat, cu examene, referate si sustinerea tezei de doctorat la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Doctoratul l-am inceput la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, dar pentru ca prof.univ. Iuliu Paul (coordonatorul lucrarii) devenise rectorul Universitatii “1 Decembrie 1918”, m-am transferat acolo…
– Ce lucruri deosebite ati trait la Tulcea?
– In anii 1978-1979, la Muzeul de Arta din Tulcea l-am vazut pe sculptorul Ion Jalea, care era nascut in noiembrie 1893 la Casimcea. Veteran al primului Razboi Mondial, Ion Jalea isi pierduse o mana. La Muzeul de Istorie si Arheologie din Tulcea l-am avut coleg pe Crin Antonescu, alaturi de care am lucrat intre anii 1989-1991. De atunci se vedea ca era inclinat spre politica, traia intens fiecare eveniment politic. In zilele Revolutiei din 1989 a fost singurul de la muzeu care a luat cuvantul de la balconul fostului Comitet judetean de partid, din Piata Civica din Tulcea, unde se afla statuia domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran, realizata de Ion Jalea.
– Din anul 2001 a inceput “capitolul Onesti” in viata dv. Cum este privita aceasta localitate in lumina istoriei?
– Onestiul a fost un targ intre sat si oras, aici intalnindu-se drumurile comerciale ce fac legatura intre Moldova si Transilvania. Onestiul a inceput sa se dezvolte dupa ce s-a construit linia de cale ferata Adjud – Targu Ocna, in 1882, cand a fost construit, dupa proiectul inginerului Anghel Saligny, aici, primul pod cu dubla trama (cale ferata si sosea) din sud-estul Europei. Dezvoltarea acestei localitati a continuat, dupa ce prin hotararea Consiliului de Ministri din 1952 s-a aprobat transformarea sa in oras muncitoresc. Astfel, aici s-au creat mii de locuri de munca dupa ce pe malul Trotusului a inceput sa se creeze platforma industriala, cu rafinaria, termocentrala, combinatul chimic si altele.
– Cu ce lucruri va mandriti si care sunt principiile de viata peste care nu se poate trece in niciun caz?
– Ma mandresc cu onestitatea iar in randul principiilor de viata, nu trebuie sa treci peste respectul de sine… Daca te respecti tu, te respecta si ceilalti. Este destul in viata sa faci o data o mica concesie, pentru ca dupa aceea devine totul obisnuinta.
– Ce calitati trebuie sa posede un om pentru a deveni prietenul dumneavoastra?
– Prima calitate trebuie sa fie cinstea si corectitudinea. Consider ca cu toti oamenii cu care am intrat in relatii am fost cinstit si corect si pe unde am trecut, am lasat loc, cum se spune de “buna ziua”.

– Daca Cel de Sus v-ar da ipotetica sansa sa traiti din nou, ati incerca o cale diferita?
– Cred ca as face acelasi lucru ce am facut si in viata aceasta. O spun acum din perspectiva mea de muritor, pentru ca daca ni s-ar da aceeasi sansa, nu stiu daca as fi aceeasi persoana. Pot sa am alta entitate, sa privesc lumea dintr-o alta perspectiva. Nu m-as mai ocupa poate de arheologie, dar m-as ocupa de istoria medie si contemporana. Tot inspre latura umanista as evolua.
A consemnat Ion Moraru