Reporter: Ce anume v-a determinat sa imbratisati meseria de dascal?
Maria Orandaru: De mic copil mi-am dorit sa fiu dascal. Si asta din cauza invatatorului de exceptie pe care
l-am avut. Mai tarziu, avand sansa sa am in continuare profesori deosebiti, mi-am dorit sa le calc pe urme. Astfel, in sufletul meu a incoltit dragostea pentru aceasta profesie de credinta, cea de dascal. Am avut multe de invatat de la ei, insa inainte de toate am invatat ca trebuie sa fim oameni. Acestia au fost apropiati de noi, dar inainte de toate au pastrat treaza pasiunea pentru a acumula noi cunostinte, pentru invatatura.
Rep.: De cat timp va desfasurati activitatea de cadru didactic?
M.O.: Am absolvit cursurile Universitatii Transilvania din Brasov, intre anii 1984-1988, moment in care am primit dubla repartitie. Nu stiu daca stiti, dar inainte daca obtineai nota mare in urma examenului de licenta, parca era peste 9,70, primeai dubla repartitie. La examenul de licenta am obtinut nota 10, iar media generala a fost de 9,80. Astfel, din cauza notei mari am avut sansa sa aleg intre a fi titular la Scoala nr. 2 din Faraoani, Bacau, sau sa merg in cercetare. Si cum mai toti colegii mei au ales sa fie profesori nu m-am gandit sa ma orientez catre cercetare. De altfel, si sotul meu primise repartie tot la Faraoani si astfel am optat pentru a fi cadru didactic in mediul rural.
Rep.: Legat de cele doua optiuni avute la finalul facultatii, ati avut vreodata o umbra de regret in suflet pentru ca nu ati ales cercetarea?
M.O.: Nu. Poate era din anumite puncte de vedere mult mai comoda aceasta profesie. Stateai inchisa intr-un birou si lucrai. Nu te deranja nimeni, insa cred ca la un moment dat totul ar fi devenit plictisitor. In timp ce profesia de dascal are o serie de satisfactii care nu pot fi egalate de nimic. Rezultatele bune obtinute de elevii mei la diferite olimpiade si concursuri scolare sunt cele mai frumoase realizari. Alaturi de copii nu te poti plictisi niciodata. Cred ca stiti ca atunci cand faci totul din pasiune nu ti se pare a fi deloc greu.
Silverado hd Rep.: Sa revenim la viata de cadru didactic in mediul rural. Am auzit o serie de povesti despre cat de greu este sa fii dascal intr-un astfel de mediu. V-a fost dificil sa veniti dintr-un centru universitar direct in mediul rural?
M.O.: Destul de greu. Pe atunci se mergea mult pe jos, naveta era obositoare, iar putin mai tarziu, cand a venit si fata, mi-a fost foarte greu. Nici nu vreau sa-mi mai amintesc de acele timpuri. Locuiam la cantonul silvic de la Balcescu, dar eram nevoiti sa mergem pe jos distante apreciabile. Sotul meu lucra la Ocolul Silvic de acolo si nu avea munca de birou. Facea teren tot timpul. Lucra de dimineata pana seara, fetita o lasam in grija unei batrane, iar seara cand ma intorceam de la scoala trebuia sa le fac pe toate. De asta spun ca au fost vremuri extraordinar de grele pentru mine, insa ma bucur ca au trecut.
Rep.: Si totusi, cand ati facut trecerea din mediul rural in mediul urban?
M.O.: Am obtinut apoi detasarea in Bacau si timp de un an de zile am fost profesor la Scoala nr. 29, iar mai apoi am profesat, timp de doi ani, la Scoala nr. 11. Definitiv am intrat ca profesor din 2000, la Scoala nr. 1 din Onesti.
Rep.: Cam cate generatii v-au trecut prin maini?
M.O.: Pai sa facem un calcul. Sunt profesor de matematica de 21 de ani, cam cinci generatii, acum sunt la a sasea.
Rep.: Tinand cont de faptul ca predati o disciplina mai putin placuta pentru unii elevi, ati reusit totusi sa va apropiati de copii?
M.O.: Eu zic ca da, acum ramane sa-i intrebam pe ei. Sincer, daca ar fi sa-i punem pe elevi sa aleaga intre a face o ora de matematica sau o ora de sport, in aer liber, va dati seama care ar fi raspunsul acestora. Insa, le-am explicat ca matematica e una din disciplinele obligatorii la toate examenele, nu si sportul.
Oricum, ma bucur atunci cand vad ca fostii mei elevi vin si ma cauta la scoala, fapt care ma face sa cred ca am avut o relatie destul de apropiata cu ei. De exemplu, ieri (marti, 21 aprilie – n.r.) m-au vizitat cativa elevi. Este vorba despre una dintre sefele de promotie, Mara Bruma, cea care in clasele V-VIII a avut doar medii de zece, acum eleva in clasa a IX-a la Colegiul National “Dimitrie Cantemir”, despre Stefan Coman, in prezent elev al Colegiul National “Grigore Moisil” si inca alti cativa copii care au vrut sa ma vada. Vin de drag, de dor, de 8 Martie, de sarbatorile pascale, de sarbatorile de iarna si stam la discutii. Vorbim despre unde au ajuns cu lectiile, imi povestesc despre ce probleme au la matematica si multe altele. Ieri, au batut la usa, in timpul orei, pentru a putea vorbi cu mine.
Rep.: Ati trait momente de satisfactie in predarea acestei discipline?
M.O.: Da. Sunt acele momente cand vad rezultatele bune obtinute la diferite concursuri si olimpiade. Rezultate bune de la tezele unice, la examenul de capacitate sau chiar la olimpiadele scolare. Eu inainte cu doua-trei zile de examenele lor pot sa zic ca nu sunt om. Incep sa-mi revin abia atunci cand aflu notele.
Rep.: De cand sunteti directorul adjunct al acestei scoli?
M.O.: Din 2004 ocup functia de director adjunct. Aceasta functie inseamna un plus de responsabilitate, care iti consuma multa energie si timp insa iti aduce si multe satisfactii.
Rep.: Nu v-a fost greu sa fiti, in acelasi timp, si profesor, si director?
M.O.: As minti daca as nega ca nu au fost si momente dificile insa cred ca am gestionat corect acele situatii de criza. Niciodata pana acum nu am sunat la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau ca sa le cer ajutorul. Toate problemele s-au rezolvat pe plan local. Trebuie sa evidentiez faptul ca avem parte si de un colectiv bun, de exceptie. Din acest an avem nu mai putin de 7-8 cadre didactice debutante. Acestea s-au pliat foarte bine pe cerintele colectivului.
Am fost eleva doamnei profesoare Orandaru Maria, la scoala nr. 2 din Faraoani. Cred ca am fost prima generatie cu care si-a inceput meseria de dascal. De la dumneaei mi-a ramas zestrea cunostintelor matematicii. Mi-a placut aceasta disciplina nu numai pentru faptul ca matematica este aplicabila in diferite circumstante ale vietii: la cumparaturi sau la vanzari, in constructii, in masurarea terenurilor si a gardurilor etc., ci pentruca dumneaei era de o bunatate rara, empatica, inteleapta si dreapta, inzestrata cu acele cunostinte matematice pe care ni le explica cu atata tact si rabdare. Prin aceste calitati ale sale a reusit sa imi inspire dorinta de a merge pe urmele sale de dascal. Si acum mi-o amintesc. Parca a fost ieri cand a venit pentru prima data in clasa si ne-a spus cum o cheama si ca are varsta de 21 de ani. Eram in clasa a V-a A. Imi amintesc cu drag de orele de matematica. Ii multumesc din suflet pentru tot ce mi-a transmis atat prin cunostintele matematice cat si prin felul dumneaei de a fi. Il rog pe Dumnezeu sa ii dea sanatate si sa o tina in viata ca sa poata transmite si altor generatii comorile ascunse ale invataturii. Cristina M.
Madalin
#1 : 12/04/2010, 14:47
Mult respect pentru doamna profesoara. Fac parte din prima generatie pe care a ‘experimentat’ predarea acestei discipline, la Scoala Generala 1 si pot sa spun ca a fost o figura placuta in viata mea de elev al acestei scoli. Va Multumesc inca o data.
Reporter: Ce anume v-a determinat sa imbratisati meseria de dascal?
