Oglinda lina de apa a Tazlaului ramâne senina când treci podul de la Livezi spre Prajoiaia, pentru a ajunge la Berzunti, intinsa comuna strabatuta de pârâul cu acelasi nume, ce strânge cinci izvoare in curgerea sa (Slatina, Butucaru, Valea Neagra, Puscasu si Dragomir). Prin drumul razletit de noiane de zapada intâlnesti oameni cu toporul pe umar, mergând si venind de la padure sau bucurându-se in preajma bataturii de animalele pe care le ingrijesc. In acest periplu hibernal cuvintele berzunteanului Gheorghita Bostiog sunt mai mult decât semnificative:”Omul nu trebuie sa se dea batut, pentru ca cine se da batut pierde lupta cu viata!” In asteptarea clipei de intâlnire cu Stratica Bostiog (“Mândra’, cum o cunosc oamenii Berzuntiului), o femeie vrednica ce la 90 de ani invârte ca in tinerete mamaliga in ceaun “pentru a fi precum colacul”, fiul sau Gheorghita a mai subliniat un lucru:”la nivelul societatii actuale parintii nu trebuie sa isi abandoneze copiii dar nici copiii nu trebuie sa uite de parinti! Daca pe cea mai mica scara de valori este un bob de neghina, atunci este ceva! Sunt copii ce nu isi mai respecta parintii. Spun doar ca >, dar nu ii dau o pâine… ” Stratica Bostiog, “argintul viu” al unei gospodarii din Morenii Berzuntiului a inceput a depana firul vietii sale cu lucruri care s-ar lega in paginile unei frumoase povesti:”Am avut parinti buni si gospodari, am fost 9 frati si la vârsta de 3 ani am ramas fara tata. Pe toate dealurile am plâns atunci de ce nu am si eu tata lânga mine, ar fi fost atâta de frumos… Mama a fost gospodina, nu ne-a dat argati, ne-a tinut foarte bine. Ea ne-a spus > o gasea facuta, dar uneori ma mai batea. Dadea când nu trebuia si unde nu trebuia dar, femeia nebatuta este ca moara neferecata! Cauta pretentii uneori dar când s-a inceput cu constructia Onestiului a plecat la lucru si a lucrat unde a putut… In 1987 a murit spunându-mi ca >, dar i-am raspuns ca > Gheorghita a fost > de copil, cuminte si bun. S-a angajat la Onesti, a urmat si liceul la seral. A stricat grajdul ca sa il modifice si casa a facut-o ca pe un han. A umblat cu mine la medici la Bucuresti si am facut rost de aparat de auditie. De atunci simt ca am intinerit! Fetele, > in copilarie, s-au realizat, nevoia le-a invatat si au facut >. Este unul sus ce mi-a dat aceste bucurii. Cine o fi acela de Sus, cred ca Dumnezeu este! Ca eu nu am auzit copiii mei certându-se sau sa imi spuna ca sa le dau ceva… si nu s-a existat sa spuna ca un lucru nu este la locul lui!” Cu chipul sotului sau in privire si rememorând amintirile acestuia, Stratica Bostiog a retrait clipele razboiului, povestindu-ne:”Sotul meu a fost in razboi pâna la Muntii Tatra. Spunea ca razboiul in Rusia a fost grozav iar la intoarcerea armelor impotriva nemtilor a zis ca >. S-a intâlnit cu colegi de-ai lui ce au luptat pe front, la intoarcerea din razboi. Atunci ne-am casatorit, el continuându-si stagiul militar…”
Scumpele amintiri ale vietii
In trecerea timpului, pentru fiecare om anii de scoala isi pastreaza insemnatatea lor asa ca si in sufletul “Mândrei” din Berzunti, pentru care la vâsta sa “90 de ani nu inseamna nimic sa rastorni mamaliga din ceaun”, amintirile scolare sunt coplesitoare. “Scoala era una veche, care se darâma; a si fost mutata la un han iar eu eram mestera la joc si la recitat poezii, la matematica nefiind prea stralucita. Dar mi-era ciuda ca nu puteam mai mult! Am fost obraznica la scoala si faceam >. Pentru noi si pentru invatatorul nostru (Gheorghe Breaban, de loc din Dofteana, dar care a facut casa strasnica la Berzunti), cel mai frumos moment era la serbarea de sfârsit de an scolar. Atunci, la sarbatoarea Sfântului Petru, era prezent primarul comunei (Gheorghe Ciobanu, care a fost in jur de 30 de ani primar si era criticat uneori dar nu asa cum se critica azi!), veneau preotii si tot satul. Imbracata frumos, cu catrinta si camasa a costumului popular national imi amintesc ca am recitat poezia > iar când am rostit > plângea lumea in sala iar femeile ramase vaduve de razboi, cu lacrimi ma intrebau > Stiu si o poezie ce am invatat-o in clasa a intâia (>) dar si una cu >. Imi amintesc ca atunci am dat examen la Valea Rea (actuala comuna Livezi) si ne-a intrebat > (trebuind sa spui ca cu gândul!)”. Ascultând câte lucruri stie Stratica Bostiog (care a citit foarte multe carti – operele lui Liviu Rebreanu, “Baltagul” de Mihail Sadoveanu si chiar si “Procesul de la Nunberg”), iti dai seama ca se adevereste o cugetare( “prin ea insasi, cunoasterea este putere”), a filosofului englez Francis Bacon. Pornind de la un gând religios (“Sfânta Biblie arata ca nu trebuie ca sa bolborosim multe pentru ca Dumnezeu stie ce ne trebuie”), din lumea satului traditional ea povesteste ca “in zona Berzunti erau batrâne care cunosteau toate descântecele… Oamenii care se judecau pentru a fi proprietarii unei bucati de pamânt mergeau la tribunal la Bacau cu tarâna de la hotare si cu broboade pentru a nu putea vorbi avocatii adversarilor!” Viata locuitorilor Berzuntiului era una unica la horele satului, unde cântau muzicantii de la Bâsca iar Gheorghe Boldoi era cel mai bun viorist. “Se facuse Caminul Cultural iar dansatorii erau cu > dinaintea lautarilor… Si cu comenzile la acestea era mare lucru, ele erau rupte din viata de zi cu zi. Daca la inceputul horei se striga >, mai apoi se auzea comanda unui tânar: >. In acest timp striga si câte o fata, in râsetele femeilor:>. Cântecele populare au fost adevarate comori, de care imi amintesc mereu:> Stiu si un cântec de dupa Primul Razboi Mondial:> si cetele de uratori. Ce uraturi stiau! Stateau câte o ora la casele oamenilor, la un moment dat spunând > a murit?>> Era o frumusete si pentru uratori si semanatori berzuntenii faceau colaci”. Din toate aceste crâmpeie cu aura nestematelor, “trist” a fost cu Caminul Cultural Moreni, despre care oamenii Berzuntiului declara cu franchete: “consilierii l-au ajutat ca sa se darâme si nu au mai facut nimic in loc. Fara Caminul Cultural parca am ramas fara nimica… Atunci când a inceput sa se darâme acest camin, s-a furat tot din el – sobe de teracota, geamurile, pardoseala… Din ce a mai ramas, a fost ajutat cineva caruia ii luasese foc casa”. Mâhnirea privind viata comunei este traita din plin de batrâna Stratica Bostiog care ne spune:”De mizeria de pe drum >, santul fiind ca o groapa de gunoi. Doar s-a spus > Nici nu te duce capul ce este pa santuri si pe marginea drumului iar pârâul parca-i imbrobodit de câte bidoane curg pe apa… Insa scrie pe gard ca > si nu ne facem vinovati!”
Vremurile istoriei, care au adus si comunismul pe merleagurile berzuntene nu aveau cum sa treaca neobservate in marturisirile “Mândrei”, care cu o consolare din suflet a mentionat:”La berzunteni casa le era casa, masa le era masa si deodata a fost cam greu cu comunismul! Oamenii nu erau obisnuiti si comunistii au pus > pe care nu aveai de unde sa il dai. Au dus munca de lamurire pentru a da lumea brânza, lapte, oua (ce se adunase in numar de câteva mii intr-un beci). Apoi au venit sa dam cote grele! Totusi Ceausescu (pe vremea caruia ce ordine a fost!), nu trebuia omorât ca pe un câine, putea sa faca puscarie!” Despre politica Stratica Bostiog poate ca sa spuna multe, ca” Ion Iliescu a fost indragit pentru ca a marit pensiile pe zi ce trecea” iar cu Traian Basescu s-ar sfadi ca “recent, nu a iesit din > atunci când oamenii au fost batuti de jandarmi. Cu Basescu as vorbi mai rau decât cu oricine pentru ca daca a auzit ca oamenii nu il mai vor, cum sa nu spuna nimic?” Calita din putere si rabdare “Mândra” din Berzunti este asemenea acelor oameni pe care nu-i poate infrunta nici ploaia si nici vântul, ce au facut fata la toate intemperiile, asa ca acum la 90 de ani se gândeste mai mult la o intrebare si la un raspuns intâlnit in Biblie:”Cum ti-a placut Adame viata pe pamânt? Cum ai intra pe o usa si ai iesi pe alta!” Mesajul sau catre oameni este “sa traiasca linistiti si sa se iubeasca unul cu altul, sa fie buni in toate privintele!”
Ion Moraru
#1 : 02/06/2012, 21:37
