Probleme si exceptii pentru comunitatea onesteana
Nu trece o sedinta a executivului din municipiul de pe Trotus fara a avea parte de discutii in contradictoriu si chiar certuri aprinse intre alesii puterii si cei ai opozitiei. Ultimul scandal a fost provocat de consolidarea malurilor raului Oituz, mai precis de sursa finantarii acestei lucrari. De asemenea, si lucrarile de asfaltare au constituit vii dispute, edilul-sef fiind luat la rost de calitatea indoielnica a acestora.
Dezbaterile consilierilor onesteni pentru aprobarea Studiului de fezabilitate al obiectivului “Aparari de mal raul Oituz in zona podului din beton armat de pe str. Preot Eduard Sechel” din Onesti au produs in Consiliul Local adevarate “tornade” indreptate asupra autoritatilor locale. Prin acest proiect de hotarare s-a propus executarea de lucrari pentru consolidarea malurilor pe o lungime de 250 de metri pentru a uni lucrarile deja executate in aceasta zona. Valoarea totala a acestei investitii (2.161,405 mii lei), ce presupune realizarea unor lucrari pentru stabilitate cu gabioane de 4 metri latime, a starnit urmatoarea intrebare a consilierului local Ciprian Zarzu: “Care este sursa fondurilor?”, raspunsul primarului Emil Lemnaru fiind “din bugetul local si alte surse (de la mediu), in proportii egale”.
Contre la fileu
Chiar daca edilul-sef al Onestiului, Emil Lemnaru, a mentionat ca “urmare a numeroaselor solicitari ale cetatenilor, pentru protejarea de eroziunea apelor si a alunecarilor de teren a malului drept al raului Oituz se impune realizarea unor lucrari ce vor asigura si stabilitatea locuintelor si a gradinilor aflate in apropierea cursului de apa al raului”, consilierul local Stefan Martin, ca intr-un veritabil “blocaj la fileu”, a declarat ca “aprobam foarte multe studii de fezabilitate si nu incepem nicio lucrare!” Argumentand aceasta declaratie consilierul Stefan Martin a evidentiat faptul ca “podul de peste raul Trotus sta sa se darame, desi are studiu de fezabilitate aprobat din anii anteriori”. Primarul Emil Lemnaru a intervenit pentru a pune lucrurile pe un fagas normal amintind ca “din anul 2007 podul rutier peste raul Trotus a fost dat la Ministerul Transportului, deci nu mai apartine municipiului Onesti iar la podul cu linia de cale ferata Adjud – Ghimes se lucreaza la cel de-al doilea picior”. Referindu-se la aceasta zona intens circulata a municipiului Onesti, primarul Emil Lemnaru a mentionat ca “podul rutier, transferat Ministerului Transporturilor va fi reabilitat cand acest minister va dispune de bani, lucru valabil si pentru portiunea de drum national de la Radeana la Onesti, ce «onor guvernul» trebuie sa o repare”, dar nu a mentionat nimic despre studiile de fezabilitate privind constructia unui pasaj la linia de cale ferata Adjud – Ghimes, care au aprobate de mai multi ani. Aici “peisajul” in zona a ramas neschimbat si deseori, la ore de varf, datorita circulatiei trenurilor de persoane si de marfa traficul auto este oprit iar sirul de masini trece de cateva sute de metri.
„Marea asfaltare“ degeaba
In incinsul duel din sedinta Consiliului Local Onesti “un trasor a atins” realizarea “marii asfaltari” din primavara anului 2008, cand multe portiuni de drum au fost asfaltate pe ploaie. In sprijinul acestei afirmatii consilierul Stefan Martin a mentionat ca in primavara acestui an a fost reparata (asfaltata din nou), o portiune de strada din apropierea Hotelului “Trotus”. Cu un raspuns prompt primarul Emil Lemnaru a afirmat: “Daca nu se asfaltau drumurile Onestiului in 2008 acum acestea erau la pamant. Si in 2009 si in acest an noi am asfaltat unele portiuni de drum precum si trotuare iar in apropierea Hotelului Trotus, unde nu s-a lucrat in 2008 straiful a fost reparat in primavara cu zgarcenia acestor timpuri”.
Dupa aceste aprinse discutii, la supunerea la vot a proiectului de hotarare privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul “Aparari de mal raul Oituz, in zona podului din beton armat de pe str. Pr. Eduard Sechel” consilierii onesteni au votat toti pentru aprobarea proiectului. Acest fapt nu a ramas neobservat de “rivalitatea in aruncarea sagetilor” din sedintele legislativului onestean, consilierul social-democrat Gheorghe Ciobanu declarand ca “sunt probleme pentru comunitate dar sunt si exceptii!”
#1 : 11/07/2010, 15:33