Oamenii au cercetat de milenii cosmosul, acumuland cunostinte despre corpurile ceresti, stele, planete, galaxii etc. Observatoare astronomice au existat inainte de era noastra, in orasul Babilon fiind temple speciale pentru observarea cerului acum 4000 ani. Observatiile erau facute de slujitorii zeilor, sacerdoti, care alcatuiau calendarele si numeau zilele anului pe tablite de lut. Egiptenii de pe malurile Nilului venerau Soarele, „marele zeu Ra”, iar una din cele mai misterioase civilizatii din antichitate, maya, a avut prima si cea mai veche constructie circulara, un observator astronomic. In aceasta cladire de la Chichén se putea urca pe o scara in spirala in cupola unde erau deschizaturi orientate spre stele. Mayasii au realizat un calendar apropiat de cel folosit de noi azi, ei calculand cu mii de ani in urma eclipsele de soare, dar si durata anului astronomic de 365,242 000 (calculatorul NASA a dat in 1980 rezultatul de 365,242198.) De asemenea, ei cunosteau pozitia exacta a centrului galaxiei noastre – Calea Lactee si dadeau o importanta deosebita nasterii si disparitiei stelelor in spatiul cosmic. Diviziunea celui mai surprinzator calcul al timpului facut pe Terra apartine civilizatiei Maya, cu un numar de 11 cifre, mayasii considerand ca psihicul nostru este alcatuit in conformitate cu structura Universului. La fel ca si acesta, suntem alcatuiti din materie si energie.
Astronomia s-a dezvoltat in Grecia antica, unde „si-au avut leaganul” multe stiinte moderne. Savantii arabi au preluat de la greci lucrari de astronomie si au calculat miscarea stelelor si amplasarea lor pe cer. In lumea araba a avut o raspandire mare „astrobolul” (inventat de Hiparh), un instrument astronomic cu care se putea stabili pozitia astrelor pe cer. In secolul al XVI-lea astronomul polonez Nicolaus Copernic a declarat ca „nu Soarele se invarte in jurul Pamantului, ci Pamantul impreuna cu alte planete se invart in jurul Soarelui”. Continuator al lui Copernic, savantul italian Galileo Galilei a realizat in 1609 un telescop cu luneta, care marea de 32 ori imaginea obiectelor observate. De perfectionarea telescoapelor s-au preocupat germanul Kepler si englezul Isaac Newton. Cunostintele despre Cosmos pot fi descrise drept radiatiile care vin din adancul Universului, percepute cu instrumente speciale. Fizicianul american Karl Jansky a inventat in 1931 radiotelescopul, cu ajutorul caruia savantii au putut afla si mai multe despre stelele si planetele indepartate. Radiotelescoapele moderne receptioneaza undele radio si emit semnale in Cosmos, iar cu ajutorul sondelor spatiale sunt studiate corpurile ceresti indepartate. S-au infiintat statiuni orbitale de cercetare stiintifica, care au deja ani de existenta. Astfel, s-a stabilit ca nici stelele nu stau pe loc si se afla in miscare, in jurul unui nucleu central al galaxiei din care fac parte. Cele 200 de miliarde de stele din galaxia noastra – Calea Lactee – se invart in jurul unui punct central, care marcheaza centrul galaxiei. Sistemul solar se compune dintr-un corp central – Soarele, 9 planete mari, 32 sateliti naturali. Planetele mari sunt corpuri reci, care reflecta lumina Soarelui si devin invizibile, iar in ordinea distantei lor de Soare acestea sunt: Mercur, Venus, Pamantul, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun si Pluto. Purtand numele zeului mesager al Romei antice, Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare, fiind de 1.5 ori mai mare decat Luna. Mercur face o rotatie in jurul Soarelui in 88 zile terestre si in jurul axei sale in 58 zile, are nopti de -170 de grade Celsius si zile de peste 400 grade Celsius si, pentru ca aceasta planeta nu are atmosfera, suprafata ei este brazdata de crapaturi si cratere. Distanta de la Mercur la Soare este de 58 milioane de kilometri. Venus (zeita romana a dragostei, Luceafarul) este a doua planeta de la Soare, aflata la 108 milioane km fata de acesta. Venus face o rotatie in jurul Soarelui in 225 zile terestre si in jurul propriei axe in 243 zile. Planeta are o atmosfera destul de densa (cu nori de dioxid de carbon si acid sulfuric), temperatura ajungand la 470 grade Celsius. In 6 iunie 2012 planeta Venus a trecut peste discul solar, moment in care activitatea solara a fost maxima, generand alte forme de energie asupra Pamantului. Venus este singura planeta din Sistemul Solar care se invarte invers celorlalte planete, sfidand legile generale ale gravitatiei. A treia planeta, Pamantul, se afla la circa 150 milioane km de Soare si are o miscare de rotatie de la apus spre rasarit. Pamantul efectueaza o miscare in jurul Soarelui in 365 zile si o miscare in jurul axei sale in 24 ore. Este un corp in spatiu de forma aproape sferica, cu raza medie de 6370 km. Aristotel (384 – 322 i.e.n.) a observat umbra circulara a Pamantului pe Luna in timpul eclipselor si a dedus ca Pamantul este rotund. Luna efectueaza o rotatie in jurul Pamantului in 28 ore, fiind de 81 ori mai mica decat Terra si reflecta lumina solara. Astronomii au aratat ca Luna a aparut cand un planetoid s-a ciocnit cu Terra si a inceput sa orbiteze in jurul sau, nereusind sa iasa din campul gravitational. Consecinta acestei ciocniri a fost ca axa Pamantului s-a modificat, ceea ce a dus la aparitia anotimpurilor si mareelor (cu flux si reflux). Distanta de la Pamant la Luna este de 384.000 km, iar influenta Lunii genereaza fluxul si refluxul, nivelul apelor din oceane. Viata pe Pamant este un miracol, un mister greu de patruns. Pamantul a reusit intotdeauna sa pastreze echilibrul intre materia si energia sa. Acest fapt s-a datorat si distantei fata de Soare, care a determinat compozitia constanta, desi a suferit modificari. Pamantul este viu pentru ca-si pastreaza structura de baza si evolueaza constant.
prof. Romica Cernea
