Discipol si magister

La “ceas aprins de vara” ne-am gandit la un editorial putin atipic. Fata in fata cu profesorii care le-au indrumat pasii pe cararile cunoasterii in timpul cat au urmat liceul sunt absolventii si gandurile lor! De la Colegiul National “Grigore Moisil” din Onesti impartasim gandurile absolventei Gabriela Ariton si a profesoarei diriginte Gabriela Garmacea. Aceste ganduri cuprind “o frantura” a festivitatii de absolvire a liceenilor Colegiului National “Grigore Moisil”, ce a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor din Onesti (asupra careia vom reveni chiar zilele urmatoare cu un articol). “Au trecut patru ani grei, frumosi, pe alocuri splendizi, neintinati de putinele momente triste, al caror ecou s-a stins demult” – a declarat absolventa Gabriela Ariton continuand: “Nu voi evoca amintiri, exuvii deja spulberate ale devenirii noastre, ci ma voi concentra pe clipa de fata, care va ramane pentru totdeauna in inimile noastre. Sunt aici cu noi membri ai familiilor noastre, «eterne plase de sub trapez», parinti, bunici, oameni carora le datoram totul. Nu vom intelege dragostea lor decat in momentul in care vom deveni si noi parinti! Pentru cadrul familial, pentru bogatia valorilor traditionale cultivate in noi, ce poarta cu ele «igiena spirituala» a dezvoltarii armonioase, a caracterului, pentru sprijinul neconditionat, material si moral, pentru disciplinarea care uneori a parut exagerata, pentru toleranta inteleapta a derapajelor de orice fel, pentru iertarea acordata atator greseli, pentru discretie si tact, pentru tandretea atator mangaieri si vorbe dulci, noi ne plecam cu recunostinta si multumire din tot sufletul! Urmeaza sa plecam la scoli inalte si iar veti fi tristi! Si noi la fel! Infrigurate vor fi imbratisarile din gara, toamna tarziu, cand plecam in lumea larga pentru a ne intalni destinul, dragostea, menirea… «Sa suni cand ajungi, mama!… Bine, mama!» Si ochii se umezesc si ai vrea ca trenul sa plece mai repede, ca doare. Ce trist paradox! Stim insa de la filosofie ca existenta are un comportament «asimptotic». Vom trai si asta, vom munci, vom lupta, ne vom respecta identitatea si nu va vom dezamagi niciodata! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Domnilor profesori , recunoastem cu placere meritele exceptionale pe care le aveti in viata noastra. Apreciem ca ati fost deschisi dezbaterilor extrascolare si ne-ati ajutat de nenumarate ori sa conectam teoria cu practica. Ati satisfacut cu prisosinta nevoia de modele si chiar daca ardem de nerabdare sa va depasim, vom purta totdeauna in sufletele noastre chipurile celor care ne-au determinat atat de puternic si de frumos. A fost onorant si stimulativ sa vedem si sa simtim cum v-ati pus mintea cu noi, niste copii. Suntem mandri ca ati avut nevoie de respectul si de aprecierea noastra. A munci pentru noi inseamna nu nota 10, ci validarea, in jocul intim al personalitatii noastre, in stransa definire cu personalitatea domniilor voastre. Este ceva parintesc in aceasta! Tin sa multumesc in special profesoarei diriginta Gabriela Garmacea! Prin seriozitate si rigoare, cu drag, pe nesimtite, ne-a inspirat dragostea de Limba romana. A vorbi corect limba este «un stalp existential», o pavaza antiparvenire, o cuibarire confortabila in singura matca a inimii. Este o datorie de onoare fata de jertfele seculare ale strabunilor nostri, a caror sange s-a topit de mult in nucleul de foc al Pamantului, producand gravitatia care ne mai tine in Romania. Va amintesc ca nici locuitorii tinuturilor cu temperaturi de minus 40 de grade Celsius vara nu doresc sa paraseasca asezarile asa cum o fac romanii intr-o isterie dezonoranta… Adresandu-ma colegilor mei dar si tuturor absolventilor Colegiului National «Grigore Moisil», stiti ca genialul Grigore Moisil nu a avut un discurs de receptie la intrarea in Academia Romana? Din cauza regimului politic, ar putea fi raspunsul. Uite ca regimul de acum imi da voie sa elucubrez cat vreau si as putea sa-l injur pe presedintele Romaniei, Klaus Iohannes, jumatate de ora fara sa nu patesc nimic! Sunt libera sa vorbesc! Dar despre ce? In afara de parinti si profesori, ce sa elogiez, ce sa aclam? Poate ca ar fi mai potrivita vorba lui Shakespeare «Restul e tacere!» Moment de mutenie neputincioasa la capataiul unei Romanii agonizand in blestemul de la Ialta, o Romanie «in zodia Cancerului», adica in vremea … hotilor de biciclete, a hotilor de vieti si de visuri! Nu tac pentru ca am cunoscut Adevarul si asta m-a facut libera si puternica! Puternici suntem impreuna! Sa nu ne lasam timorati de premisele sumbre ale existentei din Romania! Cand l-au chemat pe Bukowski la Securitate ca sa il interogheze, nu a dormit toata noaptea… Nu de frica, ci de nerabdare! Fremata la gandul ca are sa intre in ei ca un tanc, sa le spuna tot ce credea despre ei. Sa intram «ca un tanc» in sistem, in coruptie, in preconceptii, in piedicile telurilor noastre! Romania este a noastra daca o facem a noastra! «Pentru a porni in cautarea unui lucru trebuie mai intai sa-l gasim», spunea genialul Pascal. Noi l-am gasit! Este visul unui aer curat, mai curat decat cel interbelic, mai tare decat cel expirat de Caragiale, Brancoveanu, Avram Iancu, Eminescu, Carol I, Iorga si multi altii. Cred ca este rost de radicale prefaceri in societatea romaneasca. Suntem privelegiati si asta ne constrange. Ultimele unde nocive ale trecutului sunt inca absorbite de parintii nostri. Sa constientizam macar acum, la finalul absolvirii Colegiului National «Grigore Moisil», ce mediu propice dezvoltarii intelectuale am avut in acest colectiv. In noi s-a intamplat minunea cunoasterii, dialogul disciplinelor, iluminarea. Cine suntem si incotro mergem, mantuiti de manele, mici si bere ca mod de viata! Suntem vindecati de «Miorita» – «rana neinchisa a poporului roman», cum spunea Emil Cioran. Constienti de unicitatea noastra nu invidiem, nu uram, nu dispretuim! Cultura ne-a albastrit sufletul! Sa ne respectam deci identitatea, sa fim generosi, pentru ca nobletea obliga. Si daca pentru o secunda «Expresul de Paris» s-a oprit in gara la Onesti si v-ati urcat in el, aveti va rog deschiderea sa priviti pe geam cum nu opreste in orice gara si cum «tarani in opinci» fac cu mana catre domnii si domnitele de la oras. Sa nu uitati ca aveti o mare responsabilitate pentru copiii lor. Asa ati fost si voi inainte ca miracolul culturii sa rodeasca in voi. De pilda, ca absolventi de matematica, unii ca viitori profesori, avem obligatia, dupa ce am gustat frumusetea ei, sa o redam oamenilor! Daca il citam pe regretatul academician Solomon Marcus «daca acceptam drept cultura ceea ce iti ramane dupa ce ai uitat tot, atunci trebuie ca sa recunoastem o realitate cruda: cei mai multi oameni nu se aleg cu nimic din matematica scolara; destui raman marcati pe viata de spaima examenelor la matematica”. Este trist avand in vedere ca «matematica este cea mai cunoscuta limba in care se poate povesti un fenomen natural», asa cum se exprima splendid Gheorghe Titeica dandu-i o replica marelui Goethe. Acesta, pentru a zugravi perceptia populara despre matematica glumea in convorbirile sale cu Eckerrmann: «matematicienii sunt ca francezii, le propui o problema, ei o trec pe limba lor si mai departe nu mai intelegi nimic». Limba lor, a matematicienilor, e mai bogata decat toate limbile la un loc. «Exista o sinonimie infinita a limbajului matematic. In matematica orice enunt se poate reformula intr-un mod echivalent», afirma academicianul Solomon Marcus. Ce maret! Asa ca: misionati! Redati si altora miracol dumnezeesc, in care mintea umana gaseste atata placere si implinire. Cu versurile lui Eminescu «Tu aseaza-te deoparte, / Regasindu-te pe tine / Cand cu zgomote desarte / Vreme trece, vreme vine!», va daruiesc o picatura de melancolie filosofica”.
La un asemenea discurs ce a evidentiat puterea de patrundere a realitatilor cotidiene si universul vast de rasfrangere a acesteia profesoara diriginta Gabriela Garmacea si –a exprimat bucuria ca “lectura a devenit un mod de viata pentru elevi, prin intermediul acesteia ei vazand altfel lumea”. Ea a propus celor prezenti in sala Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti povestea “unui tanar neinsemnat, care a mers la un invatat pentru a gasi o solutie sa il ia lumea in seama! Invatatul a fost intrebat daca poate sa il ajute, dar era foarte ocupat… Tanarul, «umilit si de data aceasta», a acceptat sa ia de la invatat un inel pe care sa il duca in targ si de unde sa nu se intoarca decat cu un ban de aur! Acolo, un batran i-a spus ca «un ban de aur reprezinta o valoare foarte mare si cere mult pentru acel inel, care nu se stie din ce material este realizat!» Tanarul s-a intors cu inelul la invatatul locului marturisindu-i «nu am reusit ca sa pacalesc pe nimeni cu privire la adevarata valoare a acestui inel!» Atunci invatatul i-a spus ca «numai un expert iti poate spune valoarea inelului» si l-a indrumat ca sa mearga la un bijutier cu inelul si oricat de multi bani de aur ti-ar oferi, sa nu il dai!» Bijutierul a estimat ca acel inel valoreaza 70 de bani de aur dar el nu-i poate da decat 58!». Intors la acelasi invatat, acesta i-a pus in deget tanarului neinsemnat inelul… Dincolo de intreaga poveste se poate afirma ca «prin targurile vietii», pe unde voi, absolventii Colegiului «Moisil» din Onesti veti merge, «doar un expert va poate spune adevarata valoare» Aici, la momentul absolvirii, se incheie «anii de liceu» dar vine o alta provocare si este important sa va cunoasteti valoarea! «Ca un inel», cand pleci la drum, sa te insoteasca piaza buna, / Purcede drept si biruie furtuna!” Sa recunoastem ca aceste imbolduri pot “umple de elan” sufletul fiecarui absolvent!