Cei mai multi iubitori ai culturii il cunosc pe Lucian Avramescu ca poet dar el este si un iscusit ziarist, ce pune lucrurile esentiale in forma lor autentica. Prin tot ceea ce scrie nu dezamageste, dimpotriva, atrage “cele mai mari energii”. Spre binele nostru, al moldovenilor, scrie (si ce scrie!) si la un ziar ce apare la Suceava (la Monitorul… mai mult si mai bun decat orice alt “Monitor”!) Pentru un “desant” Lucian Avramescu iata articolul scris despre… Visinescu:” Cativa politisti, unii grasi, scot dintr-o casa un batran incatusat. Sunt multi, par prea multi pentru cobilita asta de oase, cum se vede din spate, filmat pe apucate, osanditul. Scena, de inchizitie, ar putea cutremura fiinta mea prinsa repede de frisonul milei, gata sa-si dea duhul pentru un amarat pus in fiare. Cine e osanditul de 80 de ani – atatia inteleg ca are – dus intre pistoale la beci pentru 20 de ani? Il zaresc, o fulgerare, din profil si vad imaginea, cu cei mai rai ochi pe care i-am zarit in viata mea, a unei hiene. A ucis, in temnita pe care o conducea, in torturi sinistre, umilindu-i si jucandu-le cu bocancul pe beregata si coaste, varfuri ale intelectualitatii romane, oameni vinovati de a fi fost mai harnici ca altii, politicieni patrioti. Doi judecatori au decis ca fiara asta care nu si-a sters cainosenia din ochi, nici la varsta la care bonomia se asterne pe chipul celui mai harsit calau, e vinovat si trebuie pedepsit, chiar daca, tarziu, mult prea tarziu, iar unul a fost de parere ca moartea semanata cu cruzime personala, nu doar pentru ca asta era regimul, de aceasta bestie, s-a prescris. Doi la unu a fost scorul judecatii. Putea fi invers, iar seful temnitei care a umilit si ucis, a ucis si a umilit, sa se bucure in continuare de o pensie de cinci ori mai mare decat a unui profesor universitar, asa cum s-a bucurat in 25 de ani de regim democratic Alexandru Visinescu. Democratie Iliescu, democratie Basescu si alte democratii postcomuniste care au uitat victimele si au decorat calaii, cum l-a decorat, din eroare inteleg, Constantinescu pe seful puscariei Sighet. Primul calau tortionar, profesionist al mortii, cum profesionisti erau nazistii din lagarele care faceau sapun din evrei, e condamnat in Romania, la un sfert de veac de asteptare in care multi ca Visinescu nu numai ca nu s-au cait, dar au iesit in fata la parada. Unii ne conduc si azi prin urmasii lor. De ce nu mi-e mila de acest batran otravit de ura si dispret, nascut calau, fiindca nu poate face nimeni ce-a facut el, fara gena crimei in sange? De ce, crestin fiind, nu mi-e mila si nu cer indurare pentru asasin? Nu stiu, nu pot. Azi nu mi-e mila decat de cei carora, batrani ca el fiind atunci, acest purtat intre pistoale azi le turna apa inghetata peste trupul gol, strivit in bataie, pe lespedea de ciment a celulei din Ramnic. Iar cand indrazneau sa mai respire un pic, el, el personal, nu prin subalterni, le mai articula un bocanc in coaste spre a-i lecui de rasfatul de a respira”.
Intr-un alt articol (2 – 1, Lucian Avramescu), plecand de la constatarea ca “in Romania de azi exista rari luptatori individuali”, s-a ajuns la: “Alo, domnule ministru de razboi, alo, domnule ministru de pace, alo, domnule Iohannis, presedinte de tara. Un tanar din Vaslui, aceeasi zona de unde sapte violatori au tinut pagina prima a ziarelor si au deschis alaiul de seara al televiziunilor, a facut un gest eroic. Eroic, eroic. In Dambovita rece si tulbure ca o pestera a mortii a cazut, cu rotile in sus, un automobil. Zeci de gura casca au scos telefoanele digitale, tabletele si ruletele de imagini si s-au pus pe imortalizat momentele in care cei din masina mureau. Un vasluian, pe care cu greu am aflat ca-l cheama Alexandru, a sarit in apa impins de un resort interior gasit rar la oameni si mai des la mamiferele padurii, mame mai ales, care sar sa-si apere de coltii fiarelor puiul, murind ele. Vasluianul – zona aceea cu violatorii alintati cu toate onorurile televiziunilor, pozati din dos, din fata, din profil, mereu unsi pe par cu uleiuri si mereu mandri de vitejia de a perfora pe rand o fatuca fara aparare – a sarit in apa rece, s-a bagat, cu hainele pe el, sub automobilul scufundat, a spart un geam si a scos un copil de 8 ani. Un politist a resuscitat copilul, iar vasluianul a intrat iar in apa si a mai scos o victima pana s-au aratat smurdistii si organele statului care stau uneori pe ganduri. Adica suni la 112 si robotul din vocea unei femei te intreaba cum te cheama, cate kile ai, ce cetatenie si pe urma te iscodeste daca ce spui e gluma sau e pe bune. Ma rog, ceva pe aproape se petrece poate si pentru ca-s destui care glumesc de-a moartea. Tanarul Alexandru din Vaslui se mai numeste si Puiu si e fiul unui revolutionar. Mai stim o declaratie modesta a lui ca a facut ce trebuia. De ce? Fiindca asa am simtit. Esti un erou! Nu sunt nici un erou. Sunt un om, ar fi zis el unei reporterite care l-a intervievat ud si dardaind de frig. In America, tanarul era in toate televiziunile, iar Casa Alba isi facea un titlu de mandrie de a da mana cu el. In Anglia, Regina il invita la Palat. In Romania, tara care a facut, sub toti presedintii, dar mai ales sub Basescu, sute de generali care n-au participat la nici un razboi, a ridicat steagul de lupta pentru toate loazele si a dat onorul unor burti care n-au iesit din birouri decat la Ziua Nationala, gafaind unsuros, tanarul Alexandru face un gest formidabil. Da o proba de omenie si de vitejie chiar in vremuri in care ambele calitati au fost extirpate din dictionarul uman.
Alo, domnule ministru al eroismelor, domnule presedinte al securitatii nationale, domnule premier, convocati de urgenta Consiliul Suprem de Aparare a Vietii Semenilor si ridicati-va toti in picioare, dand onorul spre dreapta, in pozitie regulamentara, cand va intra Alexandru, pe care va trebui sa-l invitati si sa-l convingeti sa va faca onoarea de a veni. Felicitari, tinere din Vaslui! Pixul meu isi scoate palaria in fata fortei tale de a salva o reduta care murea in noi. Tu ai salvat copilul de opt ani si inca ceva care ne priveste pe toti” Lasam la o parte faptul ca tanarul erou este din Focsani (Vrancea) dar sunt de notat doar cateva cuvinte: “Jos palaria! De asa oameni avem nevoie!”
