
Iulian Durlan, primar CaiutI
Primaria Caiuti a fost data in judecata de dascali din cauza ca nu le-a platit sporurile din 2005, desi au o vechime de 30-40 de ani. Profesorii au castigat procesul, dar edilul nu are bani si risca un dosar penal.
Dascalii din Caiuti care au peste 30 ani vechime au facut plangere in instanta, acuzand CL ca nu le-a respectat drepturile salariale. Personalul didactic din invatamantul preuniversitar beneficiaza de transele de vechime obisnuite si de trei transe suplimentare care se acorda la 30, 35 si la peste 40 de ani, la fiecare treapta acordandu-se o crestere de 1/25 din coeficientul anterior. “Patru dintre ei au peste 35 de ani si vor primi 70-80 de milioane, sustine Costica Danila, secretarul comunei. Suma totala se ridica la cateva miliarde.” Instanta a stabilit ca suma va fi actualizata “cu indicele de inflatie din ziua platii efective.” “Am studiat foarte atent horararea Tribunalului Bacau si era fundamentata, asa ca nu mai facut recurs”, declaraa Danila. Edilul Iulian Durlan arata ca primaria ar trebui sa le plateasca restantele din cote defalcate din TVA, dar nu are de unde pentru ca, in 2009, comunele PSD au fost subventionate.
Dosar penal pentru saracie!
[ad#stire] “Avem datorii la constructori de 11 miliarde de lei vechi, salarii nechitate de 1,7 miliarde, facturi restante la E-ON de 940 de milioane… La final de an, datoria va fi de 14 miliarde!”, arata Iulian Durlan. “Primarul nu va spune niciodata ca are bani”, afirma prof. Carmen Sandu, directoarea Scolii I-VIII Caiuti. Autoritatile vor sa plateasca sumele esalonat, in trei ani, invocand OUG 71/2009, insa dascalii nu sunt de acord. “Noi nu facem obiectul acestei ordonante, sustine prof. Sandu. In martie, hotararea era definitiva, o puteau pune in aplicare inainte de ordonanta. La Urechesti, deja au primit banii!” Mihaela Visciun, lider sindical, arata ca dascalii vor face presiuni asupra CL Caiuti sa le dea “toti banii odata”, iar daca refuza, vor merge iar in instanta. Si Iulian Durlan este suparat: din cauza ca bugetul e “stors” si din cauza ca el va fi cel pedepsit de lege: “Ei vor castiga procesul, iar primarului i se va face dosar penal daca nu duce la indeplinire o sentinta judecatoreasca.”
Silvia Patrascanu






