FOTOLIUL 13 – DESPRE INFERNUL FERICIRII

Un grup de tineri actori formati la Universitatea de Arte din Targu-Mures a oferit receptivului public onestean un spectacol incitant cu piesa “Mede/ea sau Despre fericirea conjugala”. Textul, bine scris de Roxana Marian, ea insasi actrita, isi are punctul de plecare in celebra creatie a lui Euripide. In tragedia antica, Iason n-ar fi putut obtine niciodata Lana de Aur fara concursul Medeei, indragostita pana la sacrificiu de viteazul argonaut. Il urmeaza ca sotie in tara sa, dar cand acestuia i se ofera posibilitatea unei casatorii mai stralucite, eroina devine de o gelozie feroce, vecina cu nebunia, si isi ucide copiii, pedepsindu-l astfel, credea ea, pe Iason. Textul modern abordeaza situatia familiei contemporane, cu avatarurile ei. Indragostit de Medeea, Iason, un barbat puternic, decis, pragmatic, isi intemeiaza o familie serioasa, munceste pentru a-i asigura bunastarea materiala si, in consecinta, isi permite cate o sueta cu prietenii la restaurant. Fericirea conjugala este insa tulburata de lipsa unei comunicari profunde, capabila sa constientizeze resorturile care determina comportamentul capricios al femeii si, intr-o oarecare masura, lipsa de intelegere a barbatului. Cu o copilarie traumatizanta datorita unui tata aspru si unei mame labila psihic, Medeea vibreaza la orice pericol care i-ar putea destabiliza viata conjugala. Succesiunea dezamagirilor ii aduce in minte ideea ca aducerea pe lume a copiilor n-a meritat sacrificiul pe care l-a facut. Lipsita de satisfactia iubirii totale pe care o astepta, Medeea zilelor noastre pare barbatului, al carui singur instrument de a judeca viata este logica, o fiinta care nu stie ce vrea. Pentru femeie, existenta este o retea complicata, cu mii de noduri si semne, cu anxietati generate de sensibilitatea sporita, de un dureros decalaj intre aspiratie si realizare, de un bovarism insolubil. Pentru barbat, lumea este construita geometric, bine luminata, incadrabila in solutii matematice. Nemultumirile eroinei, surd acumulate, culmineaza exploziv, frizand dementa.

Initial, textul a fost conceput pentru doua personaje, respectiv doi actori. Regizoarea a impartit solicitantul rol feminin mai multor interprete, complicand si mai mult expresia poliedrica a eroinei, sporindu-i benefic gradul de complexitate. Tinerele actrite s-au dovedit a fi la inaltime. Impresioneaza in primul rand vioiciunea, prospetimea, dinamismul miscarii scenice, ordonate de o atenta pregatire coregrafica. Nimic din blazarea ori neglijenta unor trupe teatrale pe care le-am vazut jucand in mod diferit la Bucuresti si la Onesti. Perfect sincronizat, corul (cat a mai ramas din tragedia antica) traseaza contextul si destinul eroilor. Suferintele proprii sensibilitatii feminine sunt transfigurate magistral, in registru dramatic (evocarea unei copilarii chinuite, durerile nasterii, incisivitatea geloziei), cu accente comice (lista culinara, calatoria celor atarnati de carucioare prin supermarket, florareasa-mamica noua). Unda tragica imprimata frazei, rostirea rapida pana la framantarea de limba, exasperarea tasnita in note acute, expresivitatea privirii, mimica sunt parte din arsenalul interpretelor. Partenerii nu dialogheaza, alt semn de alienare. Rostesc ceea ce de fapt gandesc despre insisi si despre ceilalti. O alternanta de dramatice solilocvii. Eroii se macina interior, vaduviti de orice posibilitate de comunicare, de intrare in rezonanta cu semenii. Isi verbalizeaza reflectiile pe o larga claviatura, de la soapta la urlet, imprimand spectacolului dramatismul definitoriu pentru sfasierea sufleteasca a omului contemporan. Un Eros sagalnic reface abil legatura intre secventele scenice. Cat priveste pe Iason, el a capatat in interpretarea unui tanar actor care ne-a amintit prin gestica, privire si articulare verbala de Eusebiu Stefanescu, trasaturile unui barbat darz, hotarat, insa prea serios ca sa detina maleabilitatea de a intelege si proteja gingasul esafodaj feminin.

In fine, publicul a dovedit ca vine la teatru nu numai pentru a se distra, ci si pentru a invata cate ceva. Atentia sporita in timpul spectacolului si chipurile meditative cu care multi au iesit din sala sunt proba irefutabila ca piesa si-a atins scopul. Dupa spectacol, aproximativ 50 de persoane, in special tinere, au ramas la un placut dialog cu actorii si expansiva lor indrumatoare, Oana Leahu (nascuta la Onesti, actualmente prof.univ.dr. la Universitatea de Arte din Targu-Mures). S-a discutat aproape amical despre conditia teatrului contemporan, actoria ca profesiune cu satisfactii si scaderi, secretele jocului scenic, vocatie, orizont cultural etc. Incantati, cei prezenti i-au rugat insistent pe targ-mureseni sa mai revina la Onesti, gest la care ma alatur respectuos.
Prof. Aristotel Pilipauteanu