Vernisaj al lucrarilor semnate de inginerul Eduard Coman, la Biblioteca Municipala „Radu Rosetti” din Onesti. „Am avut intotdeauna o inclinatie pentru arta plastica. Sunt si un colectionar de antichitati, avand atat obiecte decorative, cat si piese etnografice vechi, dar dorinta mea a ramas tot de a ma exprima in arta plastica. O vizita in Tara Sfanta s-a dovedit «catalizatorul» ce mi-a permis sa ajung la creatia plastica. Nu eram prea preocupat de aspectele religioase, dar am simtit ca mi s-a deschis o noua cale cand am aprofundat cunoasterea laturii spirituale a vietii”, a declarat Coman, care si-a intitulat expozitia „Iisus – Vita cea adevarata”. El a mentionat: „Am ales icoana pe sticla deoarece este o creatie exclusiv a poporului roman. Pictura pe sticla o intalnim si in Europa Occidentala, dar cea religioasa numai in Romania, in Transilvania. Am adus una dintre cele mai rare icoane pe sticla, «Iisus si vita de vie», aprofundand aceasta tema. In munca de documentare am facut si o calatorie la cele mai importante muzee care pastreaza icoane pe sticla (cel mai mare fiind la Sibiel, in Sibiu). Am fost la manastirile Sambata de Sus, Nicula, precum si la Prislop (langa Hateg), unde se afla o icoana pe sticla realizata de marele duhovnic Arsenie Boca. Ceea ce m-a fascinat in mod deosebit la aceasta tema este ca desi creatorii populari, in majoritatea lor, erau nestiutori de carte, au devansat cu cateva secole un curent din pictura universala – suprarealismul. Aceasta expozitie cuprinde peste 60 icoane cu Iisus si vita de vie, Mantuitorul fiind infatisat pe piatra de mormant, pe care mesterul popular a ornat-o asemenea unei lazi de zestre. Din rana provocata de sulita soldatului roman a rasarit o vita de vie roditoare, care, prin arcul de cerc pe care il descrie, dubleaza aureola lui Iisus Hristos. Mladita de vie se inchide in strugurele zdrobit din care curge in potirul suferintei vinul, Sangele Domnului”.
Doina Bruma, din partea Bibliotecii onestene, a cautat mai multe semnificatii icoanelor expuse: „Parabola vitei care creste mladite si a mladitelor datatoare de rod constituie unul din fundamentele vietuirii in credinta. Inima buna, gandul bun, fapta buna sunt multiplicari ale jertfei prin care Iisus a devenit «vita cea adevarata». Autorul face, intr-un demers de restituire a valorilor autentice, un adevarat studiu asupra icoanelor romanesti pe sticla ce infatiseaza tema «Iisus cu vita de vie» si cauta reprezentari ale ei in mai multe zone ale tarii, mai ales in Transilvania. Daca privim icoanele din expozitie, ne vom spune: «Variatiuni pe aceeasi tema». Povestea este aceeasi: Iisus, asezat pe masa altarului, infasurat doar cu panza care il acoperea in momentul rastignirii, stoarce intr-un potir rodul vitei: strugurele cel mai apropiat dintre ciorchinii care impodobesc mladitele. Daca urmarim traseul invers al ramurii, care uneori se rasuceste in jurul crucii, alteori formeaza doar o bolta deasupra personajului central, uneori are mai multe volute, alteori este un cerc aproape concentric cu aura, vedem ca vita porneste din rana coastei lui Hristos; e, asadar, la randul sau, rodul jertfei.” Doina Bruma, despre icoanele expuse si zonele pe care le reprezinta: „Cele mai simple si mai vechi icoane sunt cele de la Nicula, usor stangace, cu o grafica foarte esentializata, cu vita de vie incercuind aproape complet capul Mantuitorului, ca si cand ar incerca sa dubleze aura, pentru a pastra sfintenia. Cercul, insa, nu se inchide complet, printre palmele adunate ale lui Iisus sfintenia se revarsa asupra lumii, odata cu bucuria revelatiei. Celelalte icoane, din ce in ce mai elaborate, isi au obarsia in Tara Maramuresului, apoi in Tara Fagarasului, Scheii Brasovului, Maierii Albei Iulia si, in sfarsit, Tara Oltului. Daca in abordarea primilor pictori frunzele de vita sunt supradimensionate, iar ciorchinii atat de schematici, incat trebuie sa fii avertizat despre ce e vorba, ca sa intelegi ce spune desenul, grafica evolueaza pe masura ce inaintam in secolul 19. Formele devin mai realiste, mai elaborate, ciorchinii aproape napadesc spatiul, expresivitatea lor echilibreaza compozitional ponderea celorlalte structuri plastice: crucea in jurul careia se infasoara, masa altarului, pe care sade Iisus si chiar elementele decorative pe care mesterul iconar a gasit cu cale sa le adauge, pentru infrumusetarea icoanei. Daca a venit vorba de elemente decorative, ceea ce face foarte familiare aceste icoane este racordul la cultura populara. Motive preluate parca din scoartele tesute in razboaiele bunicelor impodobesc lespezile centrale, fie ca sunt dominate de forme geometrice, fie de imagini florale. Ceea ce este insa uimitor e deosebita diversitate, dar si rafinamentul cromatic. Daca, asa cum stim, in iconografie nu poti avea o voce proprie, care sa nu asculte de inaintasi, culoarea poate fi nuantata, interpretata intr-o cheie care sa reprezinte efortul pictorului de a sluji mai bine subiectul. In sensul acesta, Eduard Coman alege tonuri stinse, discrete, pastrand si potentand armonia icoanelor. Sunt printre ele unele pe care nu ezit sa le numesc splendide in numai doua culori, de exemplu ocru si verde, ocru albastru sau in trei culori: albastru, gri, caramiziu. Altele, la fel de frumoase, surprind prin bogatia tonurilor, savant alaturate, fara nici un fel de stridenta, de asperitate. Culorile se pun atat de bine una pe cealalta in valoare, ritmul vizual pe care il impun privirii si apoi sufletului celui care priveste, dar, sa nu uitam, si celui care se roaga, e atat de armonios, de cumpanit, incat linistea, increderea si mangaierea pe care le transmit sunt depline. Ca bonus, pe peretii laterali avem cateva icoane mari, care spun povesti mai complexe, cum ar fi cele care evoca saptamana patimilor sau din primele 50 zile de dupa Inviere. Un calendar deosebit, asupra caruia atrag atentia, pentru ca este foarte interesant: fiecare luna este reprezentata de icoana celui mai important sfant sau eveniment. In centru, cu cele mai deschise culori, autorul a grupat sarbatorile cu data variabila. Pe margini, sarbatori cu data fixa. Cromatica este data de nuanta specifica anotimpului, iar intregul este, din nou, foarte armonios. Pe verde, un praznicar inchinat Sfintei Fecioare. Pare ca autorul, dupa atatea icoane cu un singur personaj, simte nevoia unei desfasurari de forte si imbogatirii spatiului cu cat mai multe personaje. De aceea o alta icoana interesanta este cea a celor 40 mucenici condamnati la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. Autorul acorda si aici o mare importanta cromaticii. Lucrarea are practic trei registre suprapuse, albastru deschis, apa, auriu, lumea de desupra si albastru – cerul noptii in care s-a produs minunea incalzirii apei. Siluetele in contur negru ale celor 40 de mucenici, asezati unul langa celalalt, strabat cele trei registre si ne dau masura talentului si a dispozitiei de a inova a autorului, alaturi de respectul pentru autenticitate, de fidelitatea fata de tema aleasa si de preocuparile multiple in domeniul frumosului. Expozitia aceasta este pentru fiecare din noi, dincolo de o sursa de incantare si de inspiratie, un prilej de a medita la rodul pe care il dam sau ar trebui sa-l dam in trecerea noastra prin lume”. Eduard Coman a muncit mai bine de un an pentru a realiza aceste icoane, pastrand tehnica originala de pictat, cu pigmenti naturali si galbenus de ou.
Ion Moraru
