Joi, 7 iulie, de la ora 14, Consiliul Local Onesti s-a intrunit pentru prima oara in noua sa componenta. Pe ordinea de zi a acestei sedinte s-au aflat mai multe proiecte de hotarare: rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al Onestiului, actualizarea Comisiei tehnice de organizare si siguranta a circulatiei rutiere in municipiu si aprobarea organigramei si statului de functii pentru aparatul permanent al Consiliului Local, a institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestuia precum si a aparatului de specialitate al primarului si la Serviciul public comunitar local de Evidenta a Persoanelor. A fost supusa dezbaterii aprobarea participarii la cursurile de pregatire, formare si perfectionare profesionala organizate de institutii specializate a alesilor locali in acest an cat si in urmatorii trei ani ai acestui mandat. Cand presedintele acestei sedinte, fostul primar Emil Lemnaru mentiona (in “stilul vechilor sedinte de partid”) ca “pregatirea profesionala a consilierilor locali trebuie ca sa fie permanenta”, reprezentanta ALDE in Consiliul Local Onesti, Mihaela Geaboc Badic, a cerut un raspuns la intrebarea: “ce aduce nou acest proiect de hotarare?” Si consilierul local Ciprian Zarzu (PNL) a avut o intrebare, daca “exista posibilitatea ca aceste cursuri sa se faca pe plan local, pentru ca sa fie mai mici costurile? Acest fapt ar fi benefic pentru ca s-ar pregati mai multi consilieri locali odata”. Emil Lemnaru a raspuns ca “sunt cursuri regionale – in Moldova si cu invitatii in alte zone ale tarii iar acestea reprezinta si un schimb de experienta cu primariile altor localitati”. Dupa aprobarea cesionarii drepturilor unor contracte de concesiune si prelungirea unor asemenea contracte, la initiativa viceprimarului municipiului Onesti, Laura Abageru a fost dezbatut proiectul de hotarare privind alegerea comisiilor pe domenii de specialitate ale Consiliului Local Onesti, Mentionam ca pe ordinea de zi a acestei sedinte (la care majoritatea proiectelor au avut ca initiator pe noul primar Nicolae Gnatiuc) s-a aflat si dezbaterea si aprobarea privind darea in administrarea Spitalului Municipal “Sfantul Ierarh Doctor Luca” a unui bun mobil (un computer tomograf) care apartine domeniului privat al municipiului. Acest computer tomograf este adus la Compartimentul Primire Urgente a Spitalului Municipal Onesti, care va fi dat in folosinta la sfarsitul lunii septembrie, la finalizarea lucrarilor de modernizare.
Dispute si opinii
In prima intrunire a “legislativului onestean” din mandatul 2016-2020, consilierii locali au analizat o serie de lucruri stringente in municipiu, hotarand asupra acestora. La dezbaterea proiectului de hotarare privind rectificarea bugetului local a fost scos in evidenta faptul ca s-a acumulat un excedent de venit la bugetul local prin facilitatea pe care au avut-o locuitorii municipiului de a avea o reducere la plata impozitelor la achitarea integrala pana la 30 aprilie. Consilierul local Ciprian Zarzu (PNL) a mentionat: “Excedentul de venituri cred ca s-a datorat facilitatii de 10 la suta reducere la plata taxelor si impozitelor. Un aspect pentru perioada urmatoare este daca va mai fi aceasta crestere de venituri cum se va gandi partea de administratie, pentru ca vad ca mare parte din acest surplus de venituri sunt directionati nu spre investitii ci spre «supravietuirea» aparatului administrativ, a administratiei locale. Bugetul este cum este, de la an la an mai «subtirel» si speram ca investitorii sa vina in Onesti cu ganduri bune, astfel ca sa ia sfarsit criza de locuri de munca si municipiul sa se inscrie pe un trend al dezvoltarii”. Noul primar al Onestiului, Nicolae Gnatiuc a mentionat ca “deoarece banii de la bugetul consolidat ajung tarziu , nu putem sa lasam la Directia de Asistenta Sociala oamenii ca sa astepte! La SC Domeniul Public si Privat s-a bugetat o suma de bani dar trebuie facute niste rectificari, sa reducem «schemele de lucru». Si la Primaria Onesti vom realiza o astfel de reducere, pentru a corela anumite sume”. In aceasta idee Nicolae Gnatiuc a propus, printr-un proiect de hotarare, desfiintarea unor functii administrative si reducerea unor posturi la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”, la Administratia Pietei Agroalimentare si Bazarului si la SC DPP SA. “Ratiunea promovarii acestui proiect de hotarare este data de faptul ca cetatenii isi doresc o administratie «mai supla» si mai eficienta. La Primaria municipiului Onesti s-au facut multe angajari in ultimii ani si aceasta institutie risca sa se transforme in «agentie locala a fortei de munca» Criteriul de baza trebuie sa fie performanta in administratie – asa vor onestenii”, a remarcat Nicolae Gnatiuc la dezbaterea acestui proiect de hotarare care a fost aprobat in unanimitate de catre consilierii locali.
O dezbatere foarte incitanta a starnit proiectul de hotarare prin care s-au propus desemnarea reprezentantului Consiliului Local Onesti in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) de la SC Domeniul Public si Privat si pentru alegerea unui nou membru in Consiliul de Administratie al acestei firme dupa ce Cosmin Vasiloiu si-a dat demisia. Ca reprezentant al Consiliului Local in AGA a fost propus Nicolae Gabureanu, fost director economic a Primariei Onesti. “Ironia si ineditul” acestei propuneri, ce schimba “regulile” la Adunarea Generala a Actionarilor de la SC DPP este data de faptul ca se are in vedere economisirea unei sume importante de bani, membrii AGA nemaiprimind nici o indemnizatie iar “acesti bani ii putem duce spre dezvoltarea municipiului, spre educatie si sanatate” – dupa cum a declarat primarul Nicolae Gnatiuc. In “focul” unor aprinse dispute fostul primar al Onestiului, Emil Lemnaru (consilier PSD) a remarcat: “Dupa sase ani de la infiintarea SC DPP am ajuns la «o porcarie», cu bani pentru membrii Adunarii Generale a Actionarilor, pentru membrii Consiliului de Administratie, cu platirea TVA-ului, o miscare prin care statul duce banii la centru. Trebuie o alta solutie”. Este de mentionat faptul ca la votarea acestui proiect de hotarare (“intr-o cabina de vot imaginara” – dupa cum a remarcat secretarul municipiului Onesti, Daniel Spanu, remarca ce a “ironizat” lipsa unei cabine de vot…), Nicolae Gabureanu a fost votat de 14 consilieri locali – din 17 prezenti la sedinta si au fost inregistrate si buletine de vot anulate. Pentru functia de membru in Consiliul de Administratie al SC Domeniul Public si Privat SA a fost votata jurista Adriana Matei, propusa de catre consilierii locali ai Partidului National Liberal.
Onesti Expres