Lobby-ul facut de catre senatorul Vasile Nistor si deputatul Valerian Vreme incepe sa dea roade in cazul Salii “Nadia Comaneci”. Astfel, s-a reusit ca prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei Sala Polivalenta “Nadia Comaneci” sa primeasca suma de bani necesara omologarii. Inceputa cu urma cu 17 ani, Sala Polivalenta “Nadia Comaneci” a avut parte de multe obstacole in finalizarea lucrarilor. “Asa cum am promis, Onestiul se mentine in topul prioritatilor mele. Astfel, in urma eforturilor sustinute desfasurate de noi la Vasile Blaga, ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, am reusit sa bifam si acest proiect. In cel mai scurt timp vor sosi banii necesari pentru ca sala sa poata fi omologata. Avand in vedere faptul ca numele Zanei de la Montreal, Nadia Comaneci, este legat de Onesti si de aceasta sala, era pentru noi o obligatie de onoare sa punem umarul pentru a face acest lucru posibil”, ne-a explicat Vasile Nistor.






