Inspector Gadget

Ovidiu Relu Cojocaru, fost inspector scolar general din partea PNL, a inceput sa critice in sedintele Consiliului Judetean, al carui membru este, situatia aparent catastrofala in care se zbate educatia bacauana. Departe de a fi fost un etalon de castitate in exercitarea mandatului de sef al ISJ, Cojocaru pozeaza in specialist intr-o problema la care niciunul dintre inspectorii bacauani de dupa Revolutie nu a descoperit solutia. Mai mult, nu trebuie uitat faptul ca prin asumarea unei candidaturi la alegerile parlamentare – Colegiul 7 de deputati -, penelistul nu a facut decat sa legitimeze public ingerinta politiciului in invatamantul bacauan si sa gireze – de fapt – penelizarea unui mediu altadata apolitic. A opina de pe pozitii fals neutre cu privire dezastrul in care se afla educatia bacauana inseamna, in cazul lui Cojocaru, a uita de propriile “realizari” in materie de management educational.
Sub domnia sa in judetul Bacau s-au renovat scoli cu toptanul, unele dintre ele cu toalete pretuite la zeci de miliarde lei vechi, ca si cand ar fi fost construite din marmura de Carrara batuta cu pietre semipretioase. Astazi, o buna parte din acele scoli se pregatesc sa fie inchise, sau au fost deja, pentru ca ele nu au fost modernizate avandu-se in vedere populatia scolara locala, ci doar interesele calfelor de partid avide de lucrari pe bani publici. Desfraul ingaduit cu buna stiinta de “general” a lasat cicatrice adanci in lumea constructorilor bacauani: lucrari neplatite, firme falimentate de neseriozitatea la plata a statului care s-a expus mai mult decat ii permitea buzunarul in contractarea de lucrari, scoli renovate de pomana, microbuze date pe criterii eminamente politice etc.
La un moment dat, mai multi constructori bacauani fripti in relatia cu structurile deconcentrate conduse de PNL in timpul guvernului Tariceanu m-au abordat in vederea organizarii unei conferinte de presa. Se intampla in urma cu mai bine de un an. Initial, toti si-au promis ca vor participa, nemultumiti de datoriile pe care statul (ISJ, minister etc) le avea fata de ei, in virtutea lucrarilor executate si neplatite. Conferinta de presa nu a mai avut loc niciodata, doar unul dintre constructori manifestandu-si, pana la capat, dorinta de a da cartile pe fata. Ceilalti au ales sa dea bir cu fugitii, dupa ce la contractarea lucrarilor ramase neplatite dadusera obolul mai marilor zilei. Cu totii aveau “pete” rezultate in urma relatiilor neortodoxe derulate cu cei care le-au daruit lucrari. Pe cale de consecinta, acestia au preferat sa se refugieze in tacere, in detrimentul unei iesiri publice care ar fi scos adevarul la suprafata, dar care le-ar fi compromis sansele de a mai “prinde” o lucrare pe bani publici.