Istoria ultimei case demolate de comunisti

Putini dintre onestenii care trec pe strada Postei isi pot inchipui cum arata aceasta strada in urma cu aproape 50 de ani. Strada se numea Tudor Vladimirescu si la colt cu Calea Oituz (actualul Bulevard Oituz) impresiona “o casa mare, boltita cu arcade, cu o fantana cu roata in curte. Casa era construita din zidarie, avea 350 metri patrati, era cu parchet de stejar si pardoseala din mozaic in incaperi. In apropierea casei, invelit cu tigla de Jimbolia, se afla grajdul pentru cai, ce avea o suprafata de peste 90 de metri patrati. Aici, fiecare cal avea eticheta cu numele si era o curatenie deosebita. Casa fusese lucrata de italieni, dupa planul antreprenorului Giuseppe de Monte si avea si un beci lung de 18 metri lungime si peste 5 metri latime”. Acestea sunt impresiile lui Gheorghe Bancila, fiul familiei de casuneni ce a ridicat aceasta casa in Onesti, ea fiind ultima cladire demolata dupa anul 1963 in orasul construit atunci in preajma “cetatii petrochimiei”, cum a fost numita platforma industriala de la Borzesti.

Constructia a vietuit doar 14 ani

Legat de casa de pe str. Tudor Vladimirescu, pe Gheorghe Bancila il coplesesc numeroase amintiri ce i-au marcat copilaria si tineretea. Trecand peste puterea marturiilor si marturisirilor, el ne-a declarat: “Mergea vestea in Onesti ca tatal meu, Nicolae Bancila, a muncit ca un rob sa ridice aceasta casa. Ea a fost terminata in anul 1947 si in 1948 ne-am mutat in ea, plecand de la casele lui Bratescu, in care am stat cu chirie. El avea doua corpuri de case insa casa noastra pentru Onesti a fost ceva deosebit intrucat tatalui meu ii placeau frumosul si lucrarile solide, bine facute… Tatal meu cara marfa unui boier, Negropontes, la Tecuci, Romania fiind granarul Europei pe vremea aceea. Asa a construit si grajdul, care avea camere mari de sapte si opt metri lungime. Venind in vizita un neam al lui Gheorghe Gheorghiu Dej si vazand grajdul, s-a minunat spunand ca «asa ceva nu am vazut in Romania». Casa a fost construita la anii aceia cu 576.000 de lei si a stat in picioare doar 14 ani, ea fiind demolata de catre comunisti. Imi amintesc ca intai treceau comunistii si strigau la tata sa dea jos crucile care se aflau pe fiecare colt al casei”.

Sub „steagul rosu“

Invocandu-se Decretul 92/1950, acest imobil a fost trecut in proprietatea statului, atribuindu-se in administrarea locala. Intai a fost aici biroul Organizatiei Onesti a Uniunii Tineretului Muncitoresc, apoi sediul unei banci iar prin suprimarea peretilor, aceasta casa a devenit Restaurantul “Doina”, cu gradina de vara (care s-a mutat dupa demolarea cladirii la “Intim”). Casa a fost luata la Intreprinderea de Gospodarie Oraseneasca de catre seful sectiei de gospodarie comunala a Sfatului Popular Onesti, ing. Virgil Tamasescu. La preluare s-a facut un proces verbal amanuntit a acestei case in forma de L si un timp familia Bancila a locuit in propria casa, dar a platit chirie la IGO.

Un apartament in schimbul casei

Gheorghe Bancila isi aminteste cu tristete: “Prima lovitura a fost cand pe usile casei s-au pus sigilii. In 1952 ne-au dat afara din casa, pe tata l-au luat la inchisoare si dupa 6 luni i-a dat drumul de acolo, nejudecat. Casa a fost demolata si nu am putut nici cumpara materialele de la aceasta demolare. Noi ne-am dus la bunicul Ion Bancila, la Casin, si imi aduc aminte ca eram scos de la scoala elementara de la ore, ca nu aveam voie sa invat, provenind din familie de oameni bogati. Tatalui meu i s-a inscenat un proces politic si din 1959 pana in 1964, cand Romania a semnat in fata secretarului general al ONU, U Than, pentru eliberarea tuturor detinutilor politici, a facut ani grei de inchisoare. Pentru casa pe care am avut-o (din care nu ni s-a lasat nimic), ne-a fost repartizat un apartament si atunci ne-am considerat ca nou-nascuti. Tatalui meu, Nicolae Bancila i s-a dat serviciu si a lucrat pana la pensie la Centrul de Legume Fructe (CLF)”.

Un imobil devalorizat

In apartamentul sau, aflat pe B-dul Oituz, la aproape o suta de metri de locul casei construite de familia sa, el a strans multe documente despre aceasta casa, unele cu antetul de “secret” ori cu semnatura presedintelui Consiliului de Ministri, Chivu Stoica. Un dosar incarcat arata documentele trimise la Fondul Proprietatea, de la care de ani de zile nu a primit niciun raspuns. El a gasit si explicatia acestui lucru: “Valoarea casei a fost diminuata. Primarul Onestiului, Emil Lemnaru, a mentionat ca «singura familie care a avut cel mai mult de suferit in Onesti la instaurarea comunismului a fost familia noastra»… Iar acum la noi e mult oportunism, de care se bucura profitorii”.

Vremuri trecute

Despre vremurile demult apuse, cuvintele lui Gheorghe Bancila sunt mai putine. Intrebat, la iesirea din inchisoare a tatalui sau, de acesta “ce a facut in lipsa sa”, el a putut raspunde ca a urmat cursurile unei scoli tehnice la Galati, printre profesori fiind si o nepoata a scriitorului Calistrat Hogas. “Se invata carte pe atunci, multi profesori aveau studii la Sorbona. Eu am venit si am lucrat pe platforma petrochimica de la Borzesti, specializandu-ma pentru interblocarile de la tablourile de comanda. Daca muncesti, poti sa fii mandru de ceea ce faci”, a mentionat Gheorghe Bancila.